BUCURIA CERULUI


De aceea, bucurați-vă, ceruri și voi care locuiți în ceruri! Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.
Apocalipsa 12:12

Ascultă ediția audio aici.

Bucuria cerului, despre care se vorbește în textul de azi, este legată de biruința lui Hristos asupra lui Satana pe cruce. În același capitol avem revelat și secretul biruinței: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor, și nu și-au iubit viața chiar până la moarte” (v. 11).

Ori de câte ori apare un conflict în familie, soluția este sângele Mielului, adică sângele legământului celui nou, care ne vorbește despre iertare. Fiindcă Dumnezeu a iertat păcatele noastre și noi suntem datori să iertăm. Iertarea este decizia sau alegerea noastră de a renunța la dreptul de răzbunare și la gândurile negative față de cel care ne-a greșit, pentru a scăpa de mânie și de resentimente și pentru a evita asemănarea cu șarpele cel vechi. Iertarea are un rol foarte important în vindecarea și în refacerea relației în cuplu, pentru că ea restabilește pacea și bucuria în cămin.

Apoi, cuvântul mărturisirii fidelității noastre în fața martorilor văzuți și nevăzuți trebuie reiterat unul față de altul. „Deși pot apărea greutăți, situații încurcate și descurajări, nici soțul și nici soția să nu nutrească gândul că unirea lor a fost o greșeală sau o dezamăgire” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 106). Să ne amintim că angajamentul pe care l-am făcut față de partenerul de viață este până la moarte. Familia este instituția creată de Dumnezeu prin care El Se descoperă pe Sine și dă mărturie lumii: „Cea mai mare dovadă a puterii creștinismului care poate fi prezentată lumii este o familie ordonată și disciplinată. Faptele vorbesc mai bine decât cea mai bună mărturisire de credință” (Ibidem, p. 32).

Când biruința lui Hristos este asimilată, atunci căminul devine un Eden de bucurie, un simbol frumos al familiei din ceruri. Trăiți azi bucuria aceasta!

autor: Aurel Alboș


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.