POARTĂ-TE CU ÎNȚELEPCIUNE!


Numele acestui om era Nabal, și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.
1 Samuel 25:3

Ascultă ediția audio aici.

Chiar și în cele mai unite și fericite familii există momente în care lucrurile nu merg perfect. Suntem diferiți, iar acest lucru ne face să avem idei sau opinii diferite. Ca urmare a acestor diferențe, pot apărea în familie anumite neînțelegeri sau disensiuni. Nu diferența de opinie este problema, ci modul în care cei doi găsesc un numitor comun pentru rezolvarea problemei.

Din nefericire, există și situații în care divergențele nu provin doar din diferențele de opinii, ci și din încăpățânarea sau chiar lipsa de înțelepciune a unuia dintre soți. În acest caz, găsirea unei soluții cade aproape exclusiv pe umerii partenerului mai înțelept.

În cunoștință de cauză, el va trece peste „nebunia” partenerului și va încerca să aducă din nou pace și liniște în casă, fără să mai pună gaz pe foc. Deși este mult mai ușor să arunce responsabilitatea pe celălalt și să îl acuze, va încerca să preia sarcina și să rezolve ceea ce trebuie rezolvat. Deși este mai facil să sublinieze limitele sau deficiențele partenerului, va face tot posibilul să le treacă cu vederea și să se străduiască să iasă din situația respectivă.

În cazul avut în vedere de textul din preambul, Abigail, cunoscându-l foarte bine pe Nabal, nu lasă lucrurile nerezolvate. Deși nu era vinovată, ea își asumă cu multă responsabilitate rolul de salvator al situației și al familiei.

„Abigail a fost o femeie frumoasă, bună și inteligentă, soția lui Nabal, care era un om rău și violent. Datorită purtării ei pline de înțelepciune, a fost în stare să evite multă vărsare de sânge atunci când soțul ei i-a tratat cu dispreț pe David și pe oamenii lui” (Ellen G. White, Fiice ale lui Dumnezeu, p. 22).

Se spune că „fiecare are doza lui de nebunie”. Roagă-L pe Dumnezeu să te scape de „nebunia” ta și să te facă mai înțelegător cu „nebunia” celuilalt!

autor: Viorel Dascălu


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.