[marți, 30 mai] Babilonul, centrul închinării la soare

 

 

Închinarea la soare era larg răspândită în Egipt, în Asiria, în Persia și, cu siguranță, în Babilon. În cartea sa The Worship of Nature, James G. Frazer face următoarea observație: „În Babilonia antică, soarele era venerat din vremuri străvechi” (volumul 1, p. 529). Poate părea surprinzător, dar uneori închinarea babiloniană la soare a influențat închinarea poporului lui Dumnezeu, în Vechiul Testament.

 

5. Ce au scris profeții despre influența venerării soarelui în Israel și în Iuda? (Ezechiel 8:16 și 2 Împărați 23:5,11; vezi și Romani 1:25)

 

Ezechiel 8:16

„Şi m-a dus în curtea dinăuntru a Casei Domnului. Şi iată că, la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit şi se închinau înaintea Soarelui, spre răsărit”.

 

2 Împărați 23:5,11

„5 A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămâie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, Soarelui, Lunii, zodiilor şi întregii oştiri a cerurilor.

11 A îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii pe care împăraţii lui Iuda îi închinaseră Soarelui, lângă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala, şi a ars în foc carele Soarelui”.

 

Romani 1:25

„…căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin”.

 

Profetul Ezechiel, contemporan cu Daniel, vorbește despre unii oameni din poporul lui Dumnezeu care se închinau soarelui, cu fața spre răsărit și cu spatele spre Templul lui Dumnezeu. În loc să I se închine Celui care a creat soarele, ei se închinau soarelui.

 

În Apocalipsa 17, Ioan descrie o perioadă când principiile Babilonului, inclusiv închinarea la soare, aveau să intre în biserica creștină, într-o epocă a compromisului. Convertirea întâmplătoare a lui Constantin, în prima parte a secolului al IV-lea, a fost un motiv de mare bucurie în Imperiul Roman. Constantin avea o afinitate puternică pentru închinarea la soare. Edward Gibbon, renumitul istoric, scrie: „Soarele era sărbătorit pretutindeni drept călăuzitorul și protectorul invincibil al lui Constantin” (The History of the Decline and Fall of Roman Empire, Londra: J.O.Robinson & Co, 1830, p. 12). În anul 321 d.Hr., Constantin a dat și prima „lege duminicală”. Acest edict susținea: „În venerabila zi a soarelui, magistrații și oamenii care locuiesc în orașe să se odihnească și toate atelierele să fie închise” (Edictul lui Constantin, 321 d.Hr.). Această lege nu îi forța pe toți supușii lui Constantin să păzească duminica, dar întărea păzirea acesteia în mintea populației romane.

 

În secolele următoare, împărații și papii au continuat, prin decrete de stat și prin concilii bisericești, să instituie duminica drept singura zi de închinare, așa cum este și astăzi, pentru majoritatea creștinilor. Ce exemplu grăitor al unui adevăr relevant: Chiar dacă majoritatea crede într-un anumit lucru și îl practică, nu înseamnă neapărat că lucrul acela este bun.

 

Privește în jur la cât de răspândită este închinarea de duminică în bisericile creștine. Ce învățăm despre cât de adânc pătrund înșelăciunile lui Satana? La fel ca în cazul teoriilor amăgitoare despre cei morți, care este singura ta ancoră sigură?

Post-ul [marți, 30 mai] Babilonul, centrul închinării la soare apare prima dată în Studiu Biblic.