PROSPERÂND CU PLANUL ALIMENTAR AL LUI DUMNEZEU

Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.”
Geneza 1:29

Încearcă pe robii tăi zece zile și să ni se dea de mâncat zarzavaturi și apă de băut.
Daniel 1:12

Am fost binecuvântată să am o mamă care L-a iubit pe Dumnezeu și I-a fost credincioasă chiar în cele mai nefavorabile circumstanțe. Ea, la fel ca Daniel din Biblie, L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. La șaptesprezece ani a fost capturată de naziști, împreună cu alte mii de tineri ucrainenei, și dusă în Germania să lucreze în lagărele de muncă. Spre deosebire de Daniel, care a fost dus la o curte împărătească, mama a fost trimisă într-un lagăr de muncă. La fel ca Daniel, ea și-a luat angajamentul față de Dumnezeu că va asculta de toate poruncile Lui. De aceea, ea a ales să păzească Sabatul și să nu lucreze în această zi. Drept pedeapsă, comandanții ei au hotărât să o trimită într-un lagăr de concentrare. Totuși, Dumnezeu a intervenit și mama a fost trimisă să lucreze pentru familia unui fermier din apropiere.

Mama aproape că a murit de foame în lagărul de muncă deoarece refuza să consume cărnurile necurate (cum le numește Biblia) pe care le primeau, de exemplu, carne de cal. Acum spera să aibă ce mânca la fermă. Totuși, curând și-a dat seama că familia fermierului consuma foarte multă carne de porc, așa că și aici a făcut foamea. Ea a fost repartizată să aibă grijă de vite. Totuși, soția fermierului i-a spus foarte clar că nu avea voie să bea lapte de la nicio vacă. Mama a observat de mai multe ori că femeia o spiona, deși mama a hotărât să nu Îl dezonoreze pe Dumnezeu furând vreo picătură de lapte.

Printre multele ei responsabilități obositoare, mama trebuia să taie hrana pentru vite: gulii, napi, sfeclă. Dar stai – nimeni nu îi poruncise să nu mănânce ce mâncau vacile! Așa că, la fel ca Daniel și tovarășii lui temători de Dumnezeu, mama a început să consume legume crude. A venit vara. Într-o zi era la câmp și cosea fân când a descoperit măceșele și a început să mănânce pe săturate. Înainte, când a fost reținută de naziști, mama deja începuse să aibă unele probleme de sănătate chiar de la o vârstă atât de fragedă. Acum, datorită alimentației ei care avea la bază apa, legumele crude și măceșele, sănătatea ei se întărea și își revenea. Mama a trăit până la nouăzeci și patru de ani!

Dumnezeu va binecuvânta și credincioșia și ascultarea noastră – în orice circumstanță – atunci când alegem să ascultăm de legile Sale de sănătate. Și răsplata Sa pentru acest lucru va ține toată veșnicia.

autor: Galena Gritsuk


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.