INFINITA PURITATE

Oricine are nădejdea aceasta în El se curăță, după cum El este curat.
1 Ioan 3:3

Ascultă ediția audio aici.

Odată încheiată cuvântarea, Isus S-a întors către Petru și l-a rugat să îndepărteze corabia de mal și să arunce plasele de pescuit. Dar Petru era descurajat. Toată noaptea nu prinsese nimic. Cât fusese singur se gândise la soarta lui Ioan Botezătorul, care zăcea singur în închisoare. Se gândise la ceea ce îi aștepta pe Isus și pe urmașii Lui, la rezultatul slab al lucrării din Iudeea și la răutatea preoților și rabinilor. Până și ocupația pe care o avea nu-l mai satisfăcea și, în timp ce se uita la mrejele goale, viitorul i se arăta întunecat și plin de descurajare. „Învățătorule”, a zis el, „toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele.”

Noaptea era singura perioadă favorabilă pentru pescuitul la plasă în apa limpede a lacului. După ce muncise din greu toată noaptea fără succes, părea inutil să arunce năvoadele ziua, dar Isus dăduse poruncă și iubirea pentru Domnul lor i-a făcut pe ucenici să asculte. Simon și fratele lui au coborât mrejele. Când au încercat să le scoată, era așa de mult pește în ele încât începeau să se rupă. Au fost nevoiți să-i cheme pe Iacov și pe Ioan în ajutor. După încărcarea peștelui, amândouă corăbiile erau atât de pline încât erau în pericol să se scufunde.

Dar Petru nu se gândea la corăbii sau la încărcătură. Minunea aceasta, care le întrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifestarea puterii divine. În Isus L-a văzut pe Acela care ținea sub stăpânirea Sa toată natura. Prezența dumnezeirii demascase propria lui stare de păcătoșenie. Iubirea pentru Învățătorul lui, rușinea pentru necredința proprie, recunoștința pentru îndurarea lui Hristos și, mai presus de toate, simțul necurăției personale în fața Infinitei Purități l-au copleșit. În timp ce tovarășii lui puneau la loc sigur peștele din mreje, Petru a căzut la picioarele Mântuitorului și I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”

Era aceeași prezență a sfințeniei divine care îl făcuse pe profetul Daniel să cadă ca mort înaintea îngerului lui Dumnezeu. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 245, 246)

Care a fost în viața mea momentul gen Petru –
 moment când am simțit cât de păcătos sunt în comparație cu puritatea lui Isus?