[luni, 28 noiembrie] Flăcările iadului

 

 

În broșura pentru copii intitulată „Priveliștea iadului” (engl., The Sight of Hell), preotul romano-catolic John Furniss (1809-1865) ilustra chinul veșnic prin intermediul unei mingi uriașe de fier masiv, mai mare decât cerul și pământul. „O pasăre vine o dată la o sută de milioane de ani și doar atinge mingea uriașă de fier cu o pană din aripile ei.” Autorul susține că arderea păcătoșilor în iad continuă chiar și după ce respectiva minge de fier este roasă de atingerile ocazionale ale penelor. Partea tristă este că mulți protestanți din ziua de azi cred în ceva similar care li se întâmplă celor pierduți.

 

2. Citește Maleahi 4:1 și Iuda 7. Cum ne ajută aceste texte să înțelegem noțiunea de foc veșnic sau ideea, exprimată de Isus, că cel pierdut va merge în „focul veșnic” (Matei 18:8) sau în „focul care nu se stinge” (Marcu 9:43)?

 

Maleahi 4:1

„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură”.

 

Iuda 7

„Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic”.

 

Matei 18:8

„Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic”.

 

Marcu 9:43

„Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,…”

 

Termenul „veșnic” (ebr., ′olam; gr., aion, aionios) are diferite sensuri, în funcție de context. De exemplu, când este asociat cu Dumnezeu (Deut. 33:27, „cel veșnic”), exprimă veșnicia Sa. Când se referă la oameni (Exodul 21:6, „pentru totdeauna”), este limitat la durata de viață a oamenilor. Atunci când descrie focul (Matei 18:8; 25:41, „cel veșnic”), sugerează că acesta nu se va stinge până nu va mistui cu totul ceea ce arde. Aceasta înseamnă că focul veșnic va fi „veșnic” în sensul că îi va mistui pe cei nelegiuiți total și ireversibil, nelăsând „nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1). Teoria unei pedepse fără sfârșit aplicate celor nelegiuiți are implicații serioase. Dacă cei răi sunt pedepsiți veșnic, atunci răul nu va fi niciodată eradicat. De asemenea, viața omului derivă din Dumnezeu (Deut. 32:39; Ps. 36:9), care nu dorește „moartea păcătosului” (Ezechiel 33:11). Atunci de ce ar continua El să susțină viața celor răi? Doar ca să sufere în chinuri nesfârșite? Nu ar fi mai logic ca El să pună capăt existenței lor și gata? Dacă cei răi vor fi pedepsiți „după faptele lor” (Apoc. 20:12), atunci de ce o viață scurtă de om să fie pedepsită la nesfârșit? Toate referirile pe care Biblia le face la „focul veșnic” ar trebui văzute ca trimiteri la „iazul de foc” de după cei o mie de ani din Apocalipsa 20 (vezi studiul 13). Deci este nebiblic să vorbim despre un iad deja prezent care arde mereu.

 

Oricât de groaznice ar fi văpăile iadului, cum transmite conceptul de iad adevărul despre iubirea lui Dumnezeu, mai ales în contrast cu ideea de chin veșnic?

 

Post-ul [luni, 28 noiembrie] Flăcările iadului apare prima dată în Studiu Biblic.