CREZÂND ÎN FĂGĂDUINȚELE LUI

Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Psalmii 37:4

Eu și soțul meu ne-am căsătorit când aveam douăzeci și trei de ani, pentru noi – o vârstă perfectă. Înainte de căsătorie, ne-am rugat și ne-am decis că nu ar fi înțelept să avem copii în primul an de căsătorie. Totuși, nu m-am ferit să rămân însărcinată și nici nu am rămas. La început am fost fericită de lucrul acesta, apoi membrii bisericii și prietenii au început să ne întrebe: „Hei, voi când aveți de gând să faceți copii?” O soră din biserică mi-a zis cu sinceritate: „Ceva nu e în regulă cu tine, din moment ce nu rămâi gravidă.” De obicei, le anihilam privirile iscoditoare cu un zâmbet sau cu o propoziție scurtă: „Nu sunt pregătită.” Totuși, în adâncul sufletului, am început să mă întreb dacă nu cumva vorbele lor sunt adevărate. Și dacă nu voi putea simți niciodată ce simte o mamă? Și dacă nu voi putea niciodată să-l fac pe soțul meu să fie tată? Astfel de întrebări îmi bombardau mintea.

În cele din urmă am împărtășit această situație cu mama mea. Ea m-a sfătuit: „Roagă-te lui Dumnezeu pentru asta, însă doar când ești pregătită.” Această discuție cu mama mi-a risipit temerile și m-a liniștit. După primul an de căsătorie, m-am rugat și I-am cerut lui Dumnezeu să ne binecuvânteze cu un copil.

Pentru încurajare, am citit istoria Anei. „Ea a făcut o juruinţă şi a zis: «Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui»” (1 Samuel 1:11).

„Doamne, I-am spus într-o zi, dacă ai putut să faci asta pentru Ana, poți să o faci și pentru mine.” La câteva luni am observat că nu eram în apele mele. După multă rugăciune, am luat un test de sarcină, care mi-a confirmat bănuielile. Eram însărcinată! Nouă luni mai târziu am născut un băiețel sănătos.

Este ceva prea greu pentru Dumnezeu? Nu! Astăzi, dacă în viața ta există un munte care pare insurmontabil, și te simți deznădăjduită, încrede-te în Dumnezeu. El este un Tată bun și iubitor mereu, care este dispus să asculte și să răspundă rugăciunilor tale, dacă doar vei crede.

De ce să nu ne încredem în El azi? El poate.

Deidre Lanferman


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.