RĂSCUMPĂRĂTOR ȘI ELIBERATOR AL POPORULUI SĂU


Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.
Efeseni 2:8

Ascultă ediția audio aici.

Blândețea și smerenia inimii sunt condițiile puterii și ale reușitei. Cununa de slavă îi așteaptă pe cei care se pleacă la piciorul crucii. Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați. (…)

În timp ce copiii lui Dumnezeu își zdrobesc sufletul înaintea Lui, rugându-se pentru curăția inimii, este dată porunca: „Dezbrăcați-l de hainele murdare!” și sunt rostite cuvinte de încurajare: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!” Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este așezată asupra copiilor încercați și ispitiți, totuși credincioși ai lui Dumnezeu. Cei care fac parte din rămășița disprețuită sunt îmbrăcați în haine de slavă, pentru a nu mai fi niciodată mânjiți de depravarea lumii. Numele lor sunt păstrate în cartea vieții Mielului, trecute în rândul celor credincioși din toate timpurile. Ei au rezistat vicleniei înșelătorului, nu au fost abătuți de la loialitatea lor de răcnetele balaurului. Acum, ei sunt pentru veșnicie în siguranță, la adăpost de uneltirile ispititorului. Păcatele lor sunt transferate asupra celui care a stat la originea păcatului.

Cei care fac parte din rămășiță nu sunt doar iertați și acceptați, ci și onorați. „O mitră curată” este așezată pe capul lor. Ei urmează să fie împărați și preoți pentru Dumnezeu. În timp ce Satana își rostește acuzațiile și caută să distrugă această mică grupă, îngerii sfinți trec nevăzuți de la unul la altul pentru a pune asupra lor sigiliul Viului Dumnezeu. Aceștia sunt cei care stau pe Muntele Sionului împreună cu Mielul, având numele Tatălui scris pe frunțile lor. Ei cântă înaintea tronului cântarea cea nouă, acea cântare pe care nu o poate învăța niciun alt om în afara celor o sută patruzeci și patru de mii care sunt răscumpărați de pe pământ. (…)

Acum se realizează împlinirea completă a cuvintelor Îngerului: „Ascultă dar, Iosua, mare-preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta, căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.” Hristos este prezentat ca Răscumpărător și Eliberator al poporului Său. Acum, într-adevăr, cei care formează rămășița sunt „oameni care vor sluji ca semne”, când lacrimile și umilința peregrinării lor au lăsat locul bucuriei și onoarei în prezența lui Dumnezeu și a Mielului. (Mărturii pentru biserică, vol. 5, pp. 475, 476)

Cum este să-ți dai seama că, în timp ce Satana acuză, Dumnezeu sigilează?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.