ADEVĂRATUL MIEL PASCAL

El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea.”
Luca 22:15

Ascultă ediția audio aici.

În camera de sus a unei locuințe din Ierusalim, Hristos stătea la masă cu ucenicii. Ei se adunaseră să sărbătorească Paștele. Mântuitorul dorise să petreacă această sărbătoare singur cu cei doisprezece. Știa că Îi venise ceasul. El Însuși era adevăratul Miel pascal și, în ziua când se mânca Paștele, El trebuia să fie jertfit. Era gata să bea cupa mâniei; în curând trebuia să primească ultimul botez al suferinței. Dar Îi mai rămâneau câteva ceasuri liniștite și acestea urmau să fie folosite pentru binele iubiților Săi ucenici.

Întreaga viață a lui Hristos a fost o viață de slujire neegoistă. „N-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Matei 20:28) – fusese lecția transmisă de fiecare faptă a Lui. Dar ucenicii încă nu o învățaseră. La această ultimă cină de Paște, Isus a repetat lecția printr-o ilustrare care li s-a întipărit pentru totdeauna în minte și în inimă.

Întâlnirile lui Isus cu ucenicii, foarte apreciate de ei toți, erau de obicei ocazii de bucurie liniștită. Cina de Paște se bucurase întotdeauna de un deosebit interes; dar, de data aceasta, Isus era tulburat. Inima Îi era împovărată și fața Îi era umbrită. Când S-a întâlnit cu ei în camera de sus, ucenicii și-au dat seama că sufletul Îi era adânc împovărat și, cu toate că nu știau cauza, simțeau durerea împreună cu El.

Când erau adunați în jurul mesei, El a spus pe un ton de profundă tristețe: „«Am dorit mult să mănânc Paștele acestea cu voi, înainte de patima Mea; căci vă spun că, de acum încolo, nu le voi mai mânca până la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.» Şi a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: «Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.»”

Hristos știa că sosise timpul ca El să plece din lumea aceasta, să meargă la Tatăl. Şi, fiindcă îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 642, 643)

Cum ar fi să trăiesc conștient că întreaga mea viață se îndreaptă spre un moment precis de suferință, durere și moarte?