[marți, 6 septembrie] David: un exemplu de așteptare

 

 

În 1 Samuel 16:1-13 îl vedem pe tânărul David uns împărat de către Samuel. Dar drumul a fost lung de la pășunile tatălui său Isai până la tronul din Ierusalim. Nu încape îndoială că uneori David s-a simțit ca în dogoarea unui cuptor.

 

În primă fază, David este chemat să cânte la instrument pentru a liniști sufletul tulburat al lui Saul (1 Samuel 16). Mai târziu devine eroul lui Israel atunci când îl ucide pe Goliat (1 Samuel 17). După aceea urmează o perioadă lungă în care David fuge să-și salveze viața. Atât Saul, cât și fiul său Ionatan știu că David este menit să fie următorul împărat (1 Samuel 23:17; 24:20). Dar David nu face nimic pentru a grăbi împlinirea a ceea ce fusese pus deoparte pentru el de Dumnezeu. De fapt, pare să facă opusul. Chiar și când Saul încearcă să-l omoare, iar David îi taie o bucată din manta, „inima îi bătea, pentru că tăiase colțul hainei lui Saul” (1 Samuel 24:5). Când Saul încearcă din nou să-l omoare, David refuză să-l omoare la rândul lui pe Saul, când are ocazia (1 Samuel 26:7-11).

 

5. Citește 1 Samuel 26:1-11. De ce David refuză să-l omoare pe Saul? Ce principii învățăm de aici despre modul în care Dumnezeu Își împlinește planurile în viața noastră?

 

1 Samuel 26:1-11

„Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibea şi au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei.” 2 Saul s-a sculat şi s-a pogorât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. 3 A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiei, lângă drum. David era în pustie şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie, 4 a trimis nişte iscoade şi a aflat că, în adevăr, Saul venise. 5 Atunci, David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei şi poporul era tăbărât în jurul lui. 6 David a luat cuvântul şi, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se pogoare cu mine în tabără la Saul?” Şi Abişai a răspuns: „Eu mă voi pogorî cu tine.” 7 David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui. 8 Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” 9 Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?” 10 Şi David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într-un câmp de bătaie şi va pieri. 11 Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, urciorul cu apă şi să plecăm.””

 

6. Citește acum 1 Samuel 26:12-25. Ce efect a avut asupra lui Saul refuzul lui David de a-l omorî? Ce învățăm de aici despre avantajele așteptării intervenției lui Dumnezeu?

 

1 Samuel 26:12-25

„12 David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc. 13 David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14 Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine eşti tu, care strigi către împăratul?” 15 Şi David a zis lui Abner: „Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău. 16 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.” 17 Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Şi David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!” 18 Şi a zis: „Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat? 19 Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te atâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!’ 20 Oh, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.” 21 Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.” 22 David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. 23 Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. 24 Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului şi El mă va izbăvi din orice necaz.” 25 Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă”.

 

Analizând traseul lui David spre tron, probabil că l-am putea rezuma așa: nu pune mâna pe ceea ce Dumnezeu nu ți-a dat încă! Darurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cel mai binevenite din mâna Sa și la vremea Sa. Pentru aceasta e posibil să fie nevoie de o așteptare foarte lungă. Germenii de fasole cresc efectiv în decurs de ore, în timp ce un stejar are nevoie de mulți ani. Dar, atunci când vânturile puternice vor bate, stejarul nu va fi dezrădăcinat.

 

Gândește-te cât de ușor i-ar fi fost lui David să justifice uciderea lui Saul. (La urma urmei, lui David i se spusese că tronul va fi al lui, iar Saul era oricum un om rău). Dar faptele lui David transmit adevărata credință în Dumnezeu. Ce înveți din exemplul lui în legătură cu ceea ce aștepți tu să se întâmple?

Post-ul [marți, 6 septembrie] David: un exemplu de așteptare apare prima dată în Studiu Biblic.