Comentarii inspirate (st. 7)
O speranță de nezdruncinat
Sabat după-amiază, 6 august
Când vin încercări, amintește-ț i că sunt trimise pentru binele nostru. … Când treci prin strâmtorări și încercări să știi că sunt trimise ca tu să poți primi de la Dumnezeul slavei puteri înnoite și mai multă smerenie, pentru ca, în felul aceste, El să poată să te binecuvânteze, să te ridice și să te mențină în siguranță. Ține-te strâns de făgăduințele lui Dumnezeu, cu credință și cu speranța că El nu te va lăsa de rușine. …
Domnul a plănuit ca toți copiii Lui să fie fericiți și El deschide înaintea noastră izvoare de mângâiere unul după altul, ca să fim plini de bucurie și pace chiar când trecem prin experiențele de acum. Nu trebuie să așteptăm să ajungem în ceruri pentru a avea parte de strălucire, mângâiere și bucurie. Noi trebuie să le avem chiar în viața aceasta. … Noi ne lipsim singuri de mult bine, pentru că nu ne însușim binecuvântările care pot fi ale noastre în timpul necazurilor noastre. Toate suferințele și întristările noastre, încercările și ispitele, mâhnirile și durerile, persecuțiile și lipsurile, pe scurt, toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru. Toate experiențele și situațiile deosebite sunt mijloace folosite de Dumnezeu pentru binele nostru. Să privim mereu la lumina care este dincolo de nori! – My Life Today, p. 185
Acum, când nu mai poţi fi activă şi neputinţele apasă asupra ta, tot ce îţi cere Dumnezeu este să te încrezi în El. Încredinţează-I Lui paza sufletului tău, ca unui Creator credincios. Mila Sa este sigură, legământul Său este veşnic. Ferice de omul a cărui nădejde este în Domnul, Dumnezeul lui, şi care păzeşte adevărul pentru totdeauna. Mintea ta să caute făgăduinţele şi să se bazeze pe ele. Dacă nu poţi să-ţi aduci aminte cu uşurinţă de asigurarea bogată conţinută în făgăduinţele preţioase, ascultă-le rostite de buzele altcuiva. Ce plinătate, ce dragoste şi asigurare se găsesc în cuvintele acestea care vin de pe buzele lui Dumnezeu Însuşi, proclamând dragostea, mila şi preocuparea Sa faţă de copiii care sunt obiectul grijii Sale: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Exodul 34:6,7). – Solii alese, cartea 2, p. 231
Biblia ni-L descoperă pe Hristos ca Păstorul cel Bun, care Își caută neobosit oaia pierdută. Într-un stil caracteristic, El îi ajuta pe toți cei care aveau nevoie de ajutor. Cu o grație blândă și curtenitoare, El Se ocupa de sufletele bolnave de păcat, aducându-le vindecare și întărire. …
Întreaga viață a Mântuitorului a fost caracterizată printr-o bunăvoință dezinteresată și prin frumusețea sfințeniei. El este modelul nostru de bunătate. De la începutul lucrării Sale, oamenii au început să înțeleagă mai limpede caracterul lui Dumnezeu. El Își exemplifica învățăturile prin propria viață. Isus vădea perseverență fără încăpățânare, bunăvoință fără slăbiciune, blândețe și simpatie fără sentimentalism. El era foarte sociabil, având totuși acea rezervă care descuraja familiarismul. Cumpătarea Lui nu conducea niciodată la bigotism sau austeritate. El nu se potrivea lumii, dar era atent la nevoile celor mai de pe urmă oameni. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 261–262
Duminică, 7 august Imaginea de ansamblu
Privind situația celor credincioși din zilele lui, [Habacuc] și-a exprimat povara inimii prin întrebarea: „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor? Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea și Te uiți la nedreptate? …” (Habacuc 1:2,3).
Dumnezeu a răspuns la strigătul copiilor Săi credincioși. Prin portavocea Sa aleasă, Și-a făcut cunoscută hotărârea de a aduce pedeapsa asupra poporului care se abătuse de la El ca să le slujească zeilor păgâni. În timpul vieții unora dintre aceia care chiar atunci puneau întrebări cu privire la viitor, El avea să îndrume în mod minunat căile popoarelor conducătoare ale pământului și să-i aducă pe babilonieni în frunte. … Căpeteniile lui Iuda și cei mai de seamă din popor urmau să fie duși robi în Babilon, cetățile, satele și ogoarele cultivate ale iudeilor urmau să rămână pustii, nimic nu avea să fie cruțat.
Încrezător că și prin această pedeapsă teribilă planul lui Dumnezeu pentru poporul Său avea să fie într-un fel împlinit, Habacuc s-a plecat cu umilință în fața voii descoperite a lui Iehova. … Apoi, credința lui trecând dincolo de perspectiva întunecată a viitorului apropiat și încrezându-se în făgăduințele prețioase care descoperă dragostea lui Dumnezeu față de copiii Săi încrezători, prorocul adaugă: „Nu vom muri!” (vers. 12). Cu această declarație de credință, a lăsat cazul lui și al tuturor celorlalți credincioși israeliți în mâinile unui Dumnezeu milostiv. – Profeți și regi, pp. 385–386
Credința care l-a întărit pe Habacuc împreună cu toți cei sfinți și drepți din zilele de grea încercare era aceeași credință care îl susține pe poporul lui Dumnezeu din zilele noastre. În ceasurile cele mai întunecate, în împrejurările cele mai descurajatoare, credinciosul își poate ține sufletul legat de Izvorul a toată lumina și puterea. Prin credința în Dumnezeu, nădejdea și curajul lui pot fi reînnoite în fiecare zi. „Cel neprihănit va trăi prin credința lui.” În slujirea lui Dumnezeu nu trebuie să existe nici descurajare, nici oscilare, nici teamă. Domnul va împlini cele mai înalte așteptări ale acelora care își pun încrederea în El. Domnul le va da înțelepciunea pe care o cer diferitele lor nevoi. – Profeți și regi, pp. 386–387
Timpul de așteptare poate părea lung, sufletul poate fi apăsat de împrejurări descurajatoare, mulți în care ne-am pus încrederea pot cădea pe cale, dar, împreună cu prorocul care s-a străduit să-l încurajeze pe Iuda într-o vreme de decădere fără egal, să spunem cu încredere: „Domnul însă este în Templul Lui cel Sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). Să păstrăm mereu în minte solia încurajatoare: „Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit…” (vers. 3). – Profeți și regi, pp. 387–388
Luni, 8 august Cine este Tatăl nostru
În general, iudeii credeau că păcatul este pedepsit în viaţa aceasta. Orice suferinţă era privită ca pedeapsă pentru vreo faptă rea, fie a suferindului, fie a părinţilor lui. Este adevărat că orice suferinţă vine din călcarea Legii lui Dumnezeu, dar adevărul acesta fusese răstălmăcit. Satana, autorul păcatului și al urmărilor lui, îi făcuse pe oameni să creadă că suferinţele și moartea vin de la Dumnezeu ca o pedeapsă arbitrară, dată din cauza păcatului. Din cauza aceasta, acela asupra căruia se abătuse vreo suferinţă sau vreo nenorocire mare mai avea pe deasupra și povara de a fi privit ca un mare păcătos.
În felul acesta, era pregătită între iudei calea pentru a-L lepăda pe Isus. Acela care „suferinţele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui” era privit de iudei ca fiind „pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit”; și ei și-au întors faţa de la El (Isaia 53:4,3).
Dumnezeu dăduse o învăţătură pentru a contracara mentalitatea aceasta. Istoria vieţii lui Iov arătase că suferinţa este adusă de Satana, dar că, prin ea, Dumnezeu Își aduce la îndeplinire planurile harului Său. Dar Israel n-a înţeles învăţătura. Aceeași eroare, pentru care Dumnezeu i-a mustrat pe prietenii lui Iov, a fost repetată de iudei când L-au lepădat pe Hristos.
Credinţa iudeilor cu privire la relaţia dintre păcat și suferinţă era împărtășită și de ucenicii lui Hristos. Deși le-a corectat rătăcirea, Isus nu le-a explicat cauza suferinţei omului, ci le-a spus care va fi urmarea. Prin ea urma să se descopere puterea lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 471
Adevărata sfințenie și smerenia sunt nedespărțite. Cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sufletul este mai supus și mai smerit. Când a auzit glasul lui Dumnezeu vorbindu-i din mijlocul furtunii, Iov a exclamat: „Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă!” (Iov 42:6). Iar Isaia, când a văzut slava lui Dumnezeu și a auzit cum heruvimii strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor!” a exclamat și el: „Vai de mine! Sunt pierdut…” (Isaia 6:3,5). … Cel care prinde o licărire a iubirii fără semăn a lui Dumnezeu socotește toate lucrurile ca o pierdere și privește la Domnul ca la Cel care Se deosebește dintre zece mii, a cărui ființă este plină de farmec. Când privesc la Isus, serafimii și heruvimii își acoperă fețele cu aripile. Perfecțiunea și frumusețea lor nu sunt arătate în prezența slavei Domnului. Cu cât mai nepotrivit este ca oamenii să se înalțe pe ei înșiși! Mai degrabă să se îmbrace cu umilință, să înceteze orice luptă pentru supremație și să învețe ce înseamnă să fii blând și smerit cu inima. Acela care contemplă slava lui Dumnezeu și infinita Sa iubire, va avea o părere smerită despre el însuși, însă, privind la caracterul lui Dumnezeu, va fi transformat și făcut asemenea chipului Său divin. – That I May Know Him, p. 175
Marți, 9 august Prezența Tatălui nostru
Mulți au idei confuze cu privire la ce înseamnă credința și trăiesc cu totul sub nivelul privilegiilor pe care le au. Ei confundă simțămintele cu credința și sunt continuu nefericiți și încurcați în mintea lor, pentru că Satana se folosește de toate avantajele pe care i le oferă lipsa lor de cunoaștere și de experiență. … Noi trebuie să credem că suntem aleși ai lui Dumnezeu, aleși să fim mântuiți prin exercitarea credinței, prin harul Domnului Hristos și lucrarea Duhului Sfânt și noi trebuie să Îl lăudăm pe Domnul și să Îi aducem slavă pentru o favoare atât de minunată arătată față de noi, care nu o merităm. Prin iubirea lui Dumnezeu, sufletul este atras la Hristos, ca să fie primit cu har și prezentat înaintea Tatălui. …
Tatăl Își revarsă iubirea peste poporul Său ales care trăiește în mijlocul lumii. Credincioșii Săi sunt cei pe care Hristos i-a răscumpărat plătind cu sângele Său și, pentru că ei răspund chemării lui Hristos și se apropie de El, prin harul suveran al lui Dumnezeu, sunt aleși să fie salvați ca fiind copiii Săi ascultători. Asupra lor se manifestă harul fără plată al lui Dumnezeu, iubirea cu care i-a iubit. Oricine se va smeri și se va face ca un copilaș, oricine va primi Cuvântul lui Dumnezeu și va asculta de el cu simplitatea și sinceritatea unui copil va fi printre cei aleși ai lui Dumnezeu. – Our High Calling, p. 77
Fraţilor, împreună cu preaiubitul Ioan, vă îndemn să „vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”. Ce dragoste, ce dragoste inegalabilă, ca să putem fi aduşi înapoi la Dumnezeu şi adoptaţi în familia Sa, aşa păcătoşi şi înstrăinaţi de El cum suntem! Ne putem adresa Lui cu numele scump de „Tatăl nostru”, care este un semn al afecţiunii noastre faţă de El şi o garanţie a preţuirii Sale pentru noi şi a duioşiei Sale faţă de noi. …
Toată dragostea părintească ce a trecut din generaţie în generaţie prin canalul inimilor omeneşti, toate izvoarele de duioşie şi de afecţiune care s-au deschis în sufletele oamenilor nu sunt decât ca nişte mici pârâiaşe faţă de oceanul nemărginit atunci când sunt comparate cu iubirea infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu. Limba nu poate să o exprime și pana nu o poate zugrăvi. Poţi să meditezi asupra ei în fiecare zi a vieţii tale. În străduinţa de a înţelege dragostea şi compasiunea Tatălui ceresc, poţi să cercetezi Scripturile în mod sincer şi stăruitor pentru a le înţelege, poţi să faci apel la toată puterea şi capacitatea pe care Dumnezeu ţi le-a dat, şi totuşi, dincolo de acestea, rămâne o infinitate. Poţi studia veacuri întregi această dragoste, dar nu vei putea înţelege niciodată pe deplin lungimea şi lărgimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu, manifestate prin faptul că L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici veşnicia nu va putea să o descopere pe deplin. – Mărturii, vol. 5, pp. 739–740
Miercuri, 10 august Planurile Tatălui pentru noi
Să fim plini de speranţă şi de curaj! … Domnul cunoaşte toate nevoile noastre. El are toată puterea. El poate să reverse asupra servilor Săi măsura de eficienţă pe care o cere situaţia în care se află ei. Dragostea şi compasiunea Lui fără de margini nu obosesc niciodată. El uneşte maiestatea atotputerniciei cu blândeţea şi grija păstorului duios. Nu trebuie să ne temem că nu-Ş i va împlini făgăduinţele. El este adevărul veşnic. Nu-Şi va schimba niciodată legământul pe care l-a făcut cu aceia care Îl iubesc. Făgăduinţele făcute bisericii Sale vor rămâne veşnic în picioare. El va face biserica o perfecțiune veşnică, o bucurie pentru multe generaţii.
Studiaţi capitolul 41 din cartea Isaia şi străduiţi-vă să-i înţelegeţi pe deplin semnificaţia! …
Acela care L-a ales pe Hristos s-a unit cu o putere pe care nu o poate învinge niciun sistem de înţelepciune sau tărie omenească. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine”, declară El; „nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” „Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!»” (vers. 10 şi 13). – Mărturii, vol. 8, pp. 38–39
Dumnezeu Însuși este izvorul milei. Biblia Îl descrie ca fiind „milostiv și plin de îndurare” (Exodul 34:6). El nu ne tratează după cum merităm. El nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogățiile dragostei Sale, pentru a ne face să fim vrednici de ea. El nu este răzbunător. Nu caută să ne pedepsească, ci să ne răscumpere. Chiar și severitatea pe care o manifestă prin actele providenței Sale are scopul de a ne feri de căderi. El este cuprins de o dorință puternică de a alina durerile oamenilor și de a pune balsamul Său vindecător pe rănile lor. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 22
Scopul pe care Dumnezeu doreşte să-l realizeze prin poporul Său de astăzi este acelaşi cu cel pe care a dorit să-l realizeze prin Israelul din vechime, când l-a scos din Egipt. Văzând bunătatea, mila, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu descoperite în biserică, lumea va avea o reprezentare a caracterului Său. Iar atunci când Legea lui Dumnezeu va fi astfel exemplificată în viaţă, chiar şi lumea va recunoaşte superioritatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, se tem de El şi Îi slujesc mai presus decât oricare alt popor de pe pământ. Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui om care face parte din poporul Său; El are planurile Lui cu fiecare. Scopul Său este ca aceia care pun în practică preceptele Sale sfinte să fie un popor deosebit, distinct. Cuvintele scrise de Moise prin Duhul Inspiraţiei îi sunt adresate poporului lui Dumnezeu de astăzi în aceeaşi măsură în care i-au fost adresate Israelului din vechime: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deuteronomul 7:6). …
Nici măcar aceste cuvinte nu reuşesc să exprime măreţia şi slava scopului pe care vrea să-l realizeze Dumnezeu prin poporul Său. Noi trebuie să demonstrăm principiile Împărăţiei Sale nu doar în faţa acestei lumi, ci în faţa întregului univers. – Mărturii, vol. 6, pp. 12–13
Joi, 11 august Disciplinarea la care recurge Tatăl
Această experiență a lui Pavel este o lecție pentru noi, căci ea descoperă calea lui Dumnezeu de a lucra. Domnul poate scoate o biruință din ceea ce nouă ni s-ar părea că este un obstacol și o înfrângere. Noi suntem în pericolul de a-L uita pe Dumnezeu, de a privi la lucrurile care se văd în loc să ne ațintim ochiul credinței la lucrurile care nu se văd. Când vine nenorocirea sau restriștea, suntem gata să-L învinuim pe Dumnezeu de neglijență sau cruzime. Dacă El socotește de folos să întrerupă activitatea noastră folositoare în unele domenii, murmurăm fără să stăm să ne gândim că, poate, în felul acesta, Dumnezeu lucrează spre binele nostru. Trebuie să învățăm că pedeapsa face parte din marele Său plan și că, sub toiagul întristării, creștinul poate face uneori mult mai mult pentru Domnul decât atunci când este angajat în slujirea activă. – Faptele apostolilor, p. 481
Mulți dintre cei care mărturisesc Numele lui Hristos şi pretind că aşteaptă apropiata Sa revenire nu ştiu ce înseamnă să suferi pentru Hristos. Inimile lor nu sunt înmuiate prin har şi ei nu sunt morţi faţă de ei înșiși, iar lucrul acesta se vede în diferite moduri. În acelaşi timp, ei vorbesc despre faptul că trec prin încercări. Dar motivul principal al încercărilor lor este o inimă nesupusă, care face eul atât de sensibil, încât adesea este iritabil. Dacă asemenea oameni ar putea să-şi dea seama ce înseamnă să fii un umil urmaş al lui Hristos, un creştin adevărat, ar începe să lucreze cu multă hotărâre şi ar începe aşa cum se cuvine. Mai întâi, ei ar muri faţă de eu, apoi ar fi gata oricând pentru rugăciune şi ar controla fiecare pasiune a inimii. Fraţilor, renunţaţi la independenţa voastră, la încrederea pe care o aveţi în voi înşivă şi urmaţi Modelul cel blând! Păstraţi-L pe Isus în gândurile voastre – El este exemplul vostru şi voi trebuie să călcaţi pe urma paşilor Lui! Priviţi către Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea! El a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire atât de mare faţă de Sine. Pentru păcatele noastre a fost El odinioară Mielul cel blând înjunghiat, străpuns, zdrobit, lovit şi chinuit.
Atunci, să suferim şi noi pentru Isus, să ne răstignim eul în fiecare zi şi să fim părtaşi la suferinţele lui Hristos aici, pentru a putea fi făcuţi părtaşi cu El la slava Sa şi încununaţi cu slavă, cinste, nemurire şi viaţă veşnică! – Scrieri timpurii, pp. 113–114
Dacă sperăm să purtăm coroana, trebuie să ne așteptăm să ducem crucea. Încercările noastre cele mai mari vor veni din partea acelora care spun că sunt evlavioși. Așa a fost și cu Răscumpărătorul lumii, așa va fi și cu urmașii Săi. … Aceia care doresc în mod serios să câștige coroana vieții veșnice nu trebuie să fie surprinși sau descurajați din cauză că, la fiecare pas pe calea spre Canaanul ceresc, întâlnesc obstacole și au de înfruntat încercări. …
Mântuitorul nostru știe ce este cel mai bine. Credința crește în confruntarea cu îndoiala, greutățile și încercările. Virtutea capătă putere prin rezistența în fața ispitelor. … În viziune sfântă, Ioan a privit la credincioșii care vin din necazul cel mare și stau în jurul tronului lui Dumnezeu îmbrăcați în haine albe și încununați cu slavă nemuritoare. … Credincioșia lor față de Dumnezeu și Cuvântul Său a fost arătată și acum le sunt acordate cele mai înalte onoruri ale Cerului, pentru că sunt biruitori. – Our High Calling, p. 361
Vineri, 12 august Studiu suplimentar
Astăzi cu Dumnezeu, „Bucurați-vă în Domnul” (27 mai);
Educație, cap. 35, „Școala din lumea cea nouă”.