Comentarii inspirate (st. 4)

Când se vede fața Aurarului

Sabat după-amiază, 16 iulie

„El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. …” Acesta este procesul de rafinare, de curăţare, ce urmează să fie realizat de Domnul oştirilor. Lucrarea aceasta pune sufletul la grea încercare, dar numai prin acest proces pot fi îndepărtate zgura şi impurităţile. Toate încercările prin care trecem sunt necesare pentru a ne apropia de Tatăl nostru ceresc şi pentru a ne conduce la ascultare de voinţa Sa, astfel încât să-I putem aduce o jertfă neprihănită. – Mărturii, vol. 3, p. 541

În providența lui Dumnezeu, conflictele de pe acest pământ ne oferă pregătirea necesară pentru dezvoltarea unui caracter potrivit pentru curțile cerești. Noi trebuie să devenim membri ai familiei regale, copii ai lui Dumnezeu și „toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu” și se supun voinței Sale.
Dumnezeul nostru este un ajutor prezent întotdeauna la vreme de nevoie. El cunoaște pe deplin cele mai ascunse gânduri ale inimii noastre, toate intențiile și planurile sufletului nostru. Când suntem încurcați, chiar înainte să-i spunem necazul nostru, el face tot ce este necesar pentru a ne elibera. Suferința noastră nu rămâne neobservată de El. El știe întotdeauna, mai bine decât noi, ce este necesar pentru binele copiilor Săi și ne conduce așa cum am alege noi să fim conduși dacă ne-am putea cunoaște bine inima și am vedea nevoile reale și pericolele așa cum le vede Dumnezeu. Dar ființele mărginite abia se pot cunoaște pe ele însele. Nu își înțeleg slăbiciunile proprii. Dumnezeu ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și știe cum să ne conducă. … Dacă ne vom pune încrederea în El și Îi vom supune Lui căile și planurile noastre, El ne va conduce pașii exact pe drumul care va avea la sfârșit biruința asupra oricărei pasiuni și oricărei trăsături de caracter care nu se aseamănă caracterului Modelului nostru divin. – Our High Calling, p. 316

Mulţi sunt înşelaţi cu privire la starea inimii lor. Ei nu-şi dau seama că inima lor firească este nespus de înșelătoare şi de deznădăjduit de rea. Ei se îmbracă în propria neprihănire şi sunt mulţumiţi cu atingerea unui standard omenesc al caracterului, un standard fixat de ei, dar cât de fatal dau greş pentru că nu ating standardul divin, iar prin puterea lor nu sunt în stare să corespundă cerinţelor lui Dumnezeu!
Noi putem să ne evaluăm singuri, să ne comparăm între noi, să spunem că ne descurcăm la fel de bine ca acesta sau acela, dar întrebarea care se va pune la judecată este: Corespundem noi cerinţelor înaltului cer? Atingem noi standardul divin? Este inima noastră în armonie cu Dumnezeul cerurilor? – Solii alese, cartea 1, pp. 320–321

Duminică, 17 iulie „Asemenea chipului Fiului Său”

O transformare a caracterului, așa cum este văzută în viața lui Ioan, este întotdeauna rezultatul comuniunii cu Hristos. În caracterul cuiva pot fi defecte vădite, totuși, atunci când el devine un adevărat ucenic al lui Hristos, puterea harului divin îl transformă și-l sfințește. Privind ca într-o oglindă slava Domnului, el este schimbat din slavă în slavă, până când ajunge asemenea Celui pe care Îl adoră.
Ioan a fost un învățător al sfințeniei și, în epistolele sale către biserică, el a stabilit reguli care nu greșesc, pentru purtarea creștinilor. „Oricine are nădejdea aceasta în El”, scria apostolul, „se curățește, după cum El este curat.” „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” (1 Ioan 3:3; 2:6). El a învățat că un creștin trebuie să aibă inima și viața curate. El n-ar trebui să fie niciodată mulțumit cu o mărturisire de credință goală. După cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa, tot așa și omul căzut, prin credința în Hristos, trebuie să fie sfânt în sfera lui. – Faptele apostolilor, p. 559

Cu cât veți studia mai mult caracterul lui Hristos, cu atât vi se va părea mai frumos. El va deveni pentru voi asemenea unei persoane apropiate, un bun prieten; Îl veți urma cu dragoste. Dacă mintea este modelată de lucrurile cu care are mai mult de a face, atunci gândindu-vă la Isus și vorbind despre El veți ajunge în stare să vă asemănați cu El în spirit și în caracter. Veți reflecta chipul Său în lucrurile importante, curate și spirituale. Veți avea gândul lui Hristos și El vă va trimite în lume ca reprezentanți spirituali ai Săi. – Asemenea lui Hristos, p. 65 (20 februarie)

Mi-a fost arătat că, în viitor, vom vedea cât de strâns au fost legate de mântuire încercările noastre și cum aceste suferințe ușoare au lucrat „pentru noi, tot mai mult, o greutate veșnică de slavă”. …
… Anii de renunțare la sine, de privațiuni, de încercări, de suferințe și persecuție pe care i-a suferit sunt văzuți de Pavel ca o clipă. Lucrurile din timpul în care trăia nu au fost considerate vrednice să fie menționate în comparație cu greutatea veșnică de slavă care îl aștepta când lupta avea să se încheie. Aceste necazuri erau mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru desăvârșirea caracterului creștin. Oricare ar fi situațiile în care poate ajunge un creștin, oricât de întunecoase și misterioase ar putea fi căile alese de Providență, oricât de mari ar fi lipsurile și suferința, creștinul poate privi dincolo de toate acestea la lucrurile nevăzute și veșnice. El are binecuvântata asigurare că toate lucrurile lucrează împreună spre binele său. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6 p. 1099

Luni, 18 iulie Credință, în mijlocul focului

Este posibil ca un creștin care Îl iubește pe Tatăl său ceresc să nu poată să vadă în situațiile providențiale sau în semnele exterioare niciuna dintre favorurile cerești de care au parte cei care sunt mai puțin sau deloc consacrați. Adesea, el este aspru încercat, întristat, pus în încurcătură și îngrădit din toate părțile. Aparent, toate sunt împotriva lui. …
… Iov a fost deposedat de bunurile sale pământești, a rămas fără copii, a ajuns o priveliște de groază pentru prietenii lui, însă, la timpul hotărât de El, Dumnezeu i-a arătat că nu îl uitase pe slujitorul Său. …
Dacă, pentru Hristos, ești chemat să treci prin cuptorul încins, El Însuși va fi lângă tine așa cum a fost lângă cei trei tineri credincioși din Babilon. Cei care Îl iubesc pe Răscumpărătorul lor se vor bucura pentru fiecare ocazie de a se împărtăși de umilințele și de ocara de care a avut El parte. Iubirea pentru Domnul lor va face ca suferințele pentru El să le fie scumpe. – In Heavenly Places, p. 271

Dumnezeu îl va răsplăti pe omul credinţei şi al ascultării. Dacă această credinţă este adusă în experienţa vieţii, orice om care se teme de Dumnezeu şi care Îl iubeşte va fi făcut în stare, prin ea, să îndure încercările. Moise a fost plin de încredere în Dumnezeu pentru că a avut credinţa potrivită. El a avut nevoie de ajutor şi s-a rugat pentru aceasta, s-a prins de Domnul prin credinţă şi a ţesut în experienţa lui convingerea că Dumnezeu îi poartă de grijă. El credea că Dumnezeu îi conduce viaţa în mod personal. Îl vedea pe Dumnezeu şi Îl recunoştea în fiecare detaliu al vieţii şi simţea că se află sub ochii Celui Atotvăzător, ai Aceluia care cântăreşte motivele şi care încearcă inima. El privea la Dumnezeu şi se încredea în El pentru tăria de a-l purta şi de a-l păstra necorupt, orice formă ar fi avut ispita. El ştia că i se încredinţase o lucrare specială şi dorea să facă tot ce era posibil pentru ca lucrarea aceea să fie un succes deplin. Dar el ştia că nu putea face lucrul acesta fără ajutor divin, pentru că avea de-a face cu un popor încăpăţânat. Prezenţa lui Dumnezeu era suficientă pentru a trece cu bine prin situaţiile cele mai dificile în care putea fi pus un om. – Mărturii, vol. 3. pp. 651–652

Când vin peste noi încercări, să nu stăruim cu gândul asupra mărimii greutăților și să simțim că nu ne putem bucura în Domnul. Este adevărat că vom avea tot felul de simțăminte. Vor veni asupra noastră timpuri de descurajare și de tristețe. Dar noi trăim prin ceea ce simțim sau prin credință? Când frații și prietenii noștri vorbesc fără să se gândească și ne produc durere, să nu ne lăsăm doborâți! Să ne aducem aminte că suntem într-o lume de încercări și dureri, de necazuri și dezamăgiri. Când avem parte de astfel de experiențe, ele ar trebui să ne conducă la Hristos. Dacă nu, vom avea parte de pierderi. …
Procesul de purificare nu este plăcut, dar să ne amintim că Hristos a venit în lumea noastră și a luat corp omenesc ca să poată purta toate suferințele de care are parte omul și să fie un exemplu, suferind cu credincioșie orice formă de încercare. Dumnezeu vrea să ne dăm seama că suntem parte din marea familie omenească și că trebuie să trecem prin testele la care este supusă ea. – The Upward Look, p. 252

Marți, 19 iulie Ultimele cuvinte ale lui Isus

Nu putem fi gata să-L întâmpinăm pe Domnul dacă mergem să ne umplem lămpile goale doar atunci când ne trezim, la auzirea strigătului: „Iată, Mirele vine!” Nu putem să-L ținem pe Domnul Hristos departe de viața noastră de pe pământ, și totuși să fim pregătiți pentru a fi împreună cu El în ceruri. …
… Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină care devine o putere transformatoare în viața celui ce îl primește. Sădind în inima oamenilor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă în ei atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale, caracterul Său, trebuie să lumineze pretutindeni prin urmașii Săi. În felul acesta, ei trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea Mirelui spre casă, spre cetatea lui Dumnezeu și spre locul unde are loc ospățul nunții Mielului. – Parabolele Domului Hristos, pp. 413–414

În el însuși, omul nu deține nicio lumină proprie. Despărțiți de Hristos, suntem ca o lumânare stinsă, ca luna atunci când nu ajunge la ea lumina soarelui. Noi nu avem nici măcar o singură rază de lumină pe care să o răspândim în întunericul lumii. Dar, când ne întoarcem spre Soarele Neprihănirii, când intrăm în legătură cu Domnul Hristos, întregul suflet radiază de strălucirea prezenței divine.
Urmașii lui Hristos trebuie să fie mai mult decât o lumină printre oameni. Ei sunt lumina întregii lumi. Tuturor celor ce poartă Numele Lui, Domnul Isus le spune: „Voi v-ați consacrat Mie, iar Eu v-am trimis în lume ca reprezentanți ai Mei.” Așa cum Tatăl L-a trimis pe Hristos în lume, tot astfel, declară El, „i-am trimis și Eu pe ei în lume” (Ioan 17:18). Așa cum Tatăl S-a descoperit prin Isus, tot așa Isus trebuie să Se descopere prin noi. Deși Mântuitorul nostru este Marele Izvor al luminii, nu uita, o, creștine, că El este descoperit prin oameni! Binecuvântările lui Dumnezeu sunt oferite prin oameni. Domnul a venit în mod personal în lume ca Fiu al omului. Unită cu natura divină, natura umană trebuie să intre într-o legătură nemijlocită cu tot ce aparține naturii umane. Biserica lui Hristos și fiecare ucenic al Domnului, în mod personal, constituie mijloacele rânduite de cer prin care Dumnezeu li Se descoperă oamenilor. Îngerii slavei așteaptă să transmită prin voi lumina și puterea cerului pentru cei care sunt gata să moară. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 40

Dumnezeu le cere copiilor Săi să fie lumini în lume, strălucind în mijlocul întunericului păcatului. O viață trăită ca aceea a Dătătorului vieții va aduce răsplătiri bogate. El a mers prin lume făcând bine. Tot așa va face fiecare adevărat urmaș al Său care are simțământul credincioșiei față de Dumnezeu și al datoriei față de semenii lui. Prin cunoașterea adevărului, așa cum este el în Isus, creștinul trebuie să crească în har, înaintând mereu în desăvârșirea caracterului. – The Upward Look, p. 177

Miercuri, 20 iulie „Cei înțelepți”

Dumnezeu a ales dintre neamuri un popor care să fie al Lui și le-a dat acestor oameni numele de creștini. Este un nume regesc dat acelora care se unesc cu Hristos. … Petru spune: „… Dacă [vreunul dintre voi] suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.” …
Acest popor al lui Dumnezeu Îl va crede pe cuvânt și se va prinde strâns de minunata comoară de cunoaștere deschisă în fața lui! …
Avem înaintea noastră cel mai înalt, cel mai sfânt exemplu. Isus a fost fără păcat în gând, în cuvânt și în fapte. Tot ce a făcut El a purtat pecetea perfecțiunii. El ne arată calea pe care a mers și ne spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-ș i ia crucea și să Mă urmeze.” – Lift Him Up, p. 291

O singură propoziţie din Scriptură are mai multă valoare decât zece mii de idei sau argumente omeneşti. În cele din urmă, cei care refuză să meargă pe calea lui Dumnezeu vor primi sentinţa: „Depărtaţi-vă de la Mine!” Dar, atunci când ne supunem căii lui Dumnezeu, Domnul Isus ne călăuzeşte mintea şi ne pune pe buze cuvinte sigure. Noi putem fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Primindu-L pe Hristos, suntem îmbrăcaţi cu puterea Lui. Un Mântuitor care sălăşluieşte în noi face din puterea Lui proprietatea noastră. Adevărul devine capitalul nostru. Niciun fel de nelegiuire nu se mai vede în viaţa noastră. Suntem capabili să le vorbim la vremea potrivită celor care nu cunosc adevărul. Prezenţa lui Hristos în inimă este o putere însufleţitoare, care întăreşte întreaga fiinţă. – Mărturii, vol. 7, p. 71

Vine ziua, și este foarte aproape de noi, când fiecare aspect al caracterului va fi descoperit prin ispite deosebite. Aceia care rămân statornici la principii, care vor avea credință până la sfârșit, vor dovedi astfel că au fost credincioși chiar sub încercări și punere la probă și și-au format caractere după asemănarea lui Hristos. Ei vor fi cei care au cultivat o relație strânsă cu Hristos și care, prin înțelepciunea și harul Său, vor fi părtași naturii dumnezeiești. Dar niciun om nu-i poate da altuia devotament al inimii și calități nobile ale minții, nici nu-i poate suplini deficiențele în ce privește puterea morală. Noi putem să facem mult pentru ceilalți, oferindu-le un exemplu de asemănare cu Hristos, influențându-i astfel să Îl caute pe Hristos pentru a primi neprihănirea fără de care nu vor putea să stea în picioare la judecată. Oamenii ar trebui să se roage în mod serios pentru problema atât de importantă a formări caracterului și să își modeleze caracterul după exemplul divin.
Scumpul nostru Răscumpărător stă înaintea Tatălui ca mijlocitor al nostru și pregătește în cer locașuri pentru aceia care cred în El ca Mântuitor al lor personal. – The Youth’s Instructor, 16 ianuarie 1896

Joi, 21 iulie Caracterul personal și comunitatea umană

Cei care sunt oameni ai credinței nu vor neglija niciodată să se adune laolaltă, pentru că acesta este mijlocul desemnat de Dumnezeu pentru a-i conduce pe copiii Săi la unitate, ca, în iubire frățească și creștină să se ajute, să se întărească și să se încurajeze unul pe altul. …
Ca frați ai Domnului nostru, am fost chemați la o viață sfântă și fericită. Pentru că am intrat pe calea cea strâmtă a ascultării, să ne împrospătăm mintea prin comuniune unul cu altul și cu Dumnezeu. Întrucât vedem că ziua Domnului se apropie, să ne întâlnim adesea pentru a studia Cuvântul Său și a ne îndemna unii pe alții să rămânem credincioși până la sfârșit. – Our High Calling, p. 166

În timp ce Pavel era înzestrat cu înalte daruri intelectuale, în viața lui se manifesta puterea unei deosebite înțelepciuni, care i-a dat agerime minții și simpatie inimii și l-a adus într-o strânsă legătură cu alții, făcându-l în stare să dezvolte partea cea bună a ființei lor și să-i inspire să se lupte pentru o viață mai înaltă. Inima lui era plină de o iubire arzătoare pentru credincioșii corinteni. El dorea să-i vadă dovedind o iubire lăuntrică ce i-ar fi întărit împotriva ispitei. El știa că, la fiecare pas pe calea creștină ei aveau să întâlnească împotrivire din partea sinagogii lui Satana și că zilnic aveau să fie angajați în lupte. …
Credincioșii corinteni aveau nevoie de o mai profundă experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Ei nu înțelegeau ce înseamnă să privești slava Lui și să fii schimbat în caracter, din slavă în slavă. Ei nu văzuseră decât primele raze ale începutului zorilor acestei slave. Dorința lui Pavel era ca ei să poată fi umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu, continuând să-L cunoască pe Acela care Se ivește ca zorile dimineții, și să continue să învețe de la El până ce vor fi ajuns la plinătatea măsurii unei desăvârșite credințe evanghelice. – Faptele apostolilor, pp. 307–308

Dumnezeu conduce un popor afară din lume, așezându-l pe platforma înaltă a adevărului veșnic: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El îi va disciplina și îi va educa pe cei ce fac parte din poporul Său. Ei nu vor fi în dezacord, unul crezând ceva, iar altul având o credință și concepții total opuse, așa încât fiecare să lucreze independent de ceilalți. Prin diversitatea darurilor și a responsabilităților pe care Dumnezeu le-arânduit în biserică, ei vor ajunge cu toții la unitatea credinței. …
În aceste zile este necesar ca unitatea noastră să aibă un caracter care să reziste încercării… Avem multe de învățat și multe, multe altele de care trebuie să ne dezvățăm. Numai Dumnezeu este infailibil. Cei care cred că nu vor fi nevoiți să renunțe niciodată la o idee preferată, că nu vor fi niciodată în situația de a-ș i schimba o opinie, vor fi dezamăgiți. Atâta vreme cât ținem la ideile și la opiniile noastre cu o insistență hotărâtă, nu putem avea unitatea pentru care S-a rugat Domnul Hristos. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 29–30

Vineri, 22 iulie Studiu suplimentar

Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Dumnezeu ne promite o inimă nouă” (3 aprilie);
Mărturii, vol. 6, cap. 35, subcapitolul „Strângeți rândurile”.