[duminică, 10 iulie] Luther are încredere în Biblie

Martin Luther a adoptat o poziție fermă cu privire la autoritatea Bibliei. „Vânzarea indulgențelor este un lucru greșit”, spunea el. Era un lucru greșit nu pentru că el credea acest lucru, nu pentru că unii dintre liderii bisericii spuneau așa, ci pentru că Biblia arăta în mod clar cum stau lucrurile. Această poziție l-a adus rapid în conflict cu papa. Problemele nu puteau fi departe.

În 1520, papa a emis o bulă (o lege sau o hotărâre papală) care îi dădea lui Luther șaizeci de zile pentru a renunța la convingerile sale. Dacă nu se dezicea până atunci, el și toți cei care îl sprijineau în vreun fel urmau să fie excomunicați. O astfel de sentință însemna că urma să fie expulzat din biserică, condamnat să moară și să meargă în iad.

Luther cunoștea gravitatea situației, dar a refuzat să se teamă. În schimb, a luat documentul ce conținea hotărârea papală și l-a ars în public. „O luptă serioasă tocmai a început”, a spus el. „Încep această lucrare în numele lui Dumnezeu; ea se va încheia fără mine și prin puterea Lui”.

Imaginați-vă cum s-ar fi simțit Luther dacă nu ar fi existat versete biblice precum 2 Cronici 14:11 , care să-l întărească. Carol al V-lea devenise de curând împărat, iar prima sa acțiune oficială importantă a fost să convoace o Dietă (o reuniune oficialilor guvernamentali), în orașul Worms. (Deoarece acesta este un cuvânt german, „W” se pronunță ca „V”-ul nostru – Vorms.) Când a început această reuniune, reprezentantul papei a cerut ca Luther să fie executat imediat.

Deoarece Luther nu a fost prezent la Dietă, prinții Germaniei au decis că este corect să i se dea posibilitatea de a răspunde acuzațiilor care i se aduc. Împăratul i-a acordat lui Luther un „permis de liberă trecere” pentru a veni la Worms. Acesta a fost un dezastru pentru Roma. Papa îl condamnase deja pe reformator, dar prinții nu au vrut să recunoască autoritatea pontifului.

Aplicație: De ce a putut Luther să se încreadă în Dumnezeu într-un moment atât de periculos? Ieremia 1:17