SECRETELE MELE

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele.
Psalmii 139:1-3

Uscătorul își cânta ritmul obișnuit în timp ce prosoapele se învârteau în cuvă. Apoi am auzit un pocnet puternic – și tăcere. Uscătorul meu vechi de trei ani murise. După mai multe telefoane date, în cele din urmă am vorbit cu cineva care a programat o reparație. Desigur, avea nevoie de modelul și seria uscătorului. Și desigur, acestea erau tipărite cu litere mici și așezate într-un loc foarte greu accesibil. Mi-am cerut scuze pentru că mi-a luat atât de mult să găsesc numerele. Vocea tânără de la celălalt capăt al firului mi-a răspuns dulce și răbdător: „Ah, vă descurcați foarte bine la cei… de ani ai dumneavoastră!” Am rămas uimită! De unde știa operatoarea de la serviciile de reparații câți ani am? M-am simțit invadată să știu că în această lume a tehnologiei nu mai avem secrete. Desigur, Dumnezeu îmi cunoaște vârsta, greutatea și numărul firelor de păr din cap. Asta nu mă deranjează, pentru că dintre toate lucrurile pe care le știe El, acestea sunt neimportante. Faptul că Dumnezeu îmi cunoaște inima are o semnificație reală și veșnică! Ce secrete încerc să țin ascunse acolo?

Când Dumnezeu L-a trimis pe Samuel să îl ungă pe David ca viitor împărat al Israelului, Samuel a fost impresionat de înfățișarea și înălțimea fraților lui David, dar Dumnezeu i-a reamintit că „omul se uită la ceea ce izbește ochii (cum ar fi vârsta mea pe ecranul calculatorului), dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). ADN-ul meu a fost hotărât de Dumnezeu înainte de a fi concepută de părinții mei. Pe „când nu eram decât un plod fără chip” (Psalmii 139:16). El a știut drumul meu în viață. El nu m-a obligat să preiau un rol sau altul, dar atotcunoștința Lui se bazează pe faptul că El mi-a dat liberul-arbitru și, pentru că El îmi cunoaște inima, a văzut dinainte alegerile pe care urma să le fac. Ținând cont că Dumnezeu știe totul despre mine și cunoaște lucrurile pe care le fac, dar care nu aș vrea să fie știute de alți oameni – inclusiv lucrurile tainice pe care I le spun – mă pot încrede în El pentru că Dumnezeu nu îmi divulgă secretele!

Roxy Hoehn


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.