Controversa – comentarii inspirate (studiul 2)

Sabat după-amiază, 7 octombrie

Acela care doreşte să ajungă un copil al lui Dumnezeu trebuie să accepte adevărul că pocăinţa şi iertarea nu pot să fie obţinute prin niciun alt mijloc, în afară de ispăşirea făcută de Hristos. El este sigur de lucrul acesta, dar, în acelaşi timp, trebuie să depună un efort care este în armonie cu lucrarea făcută pentru el şi să înalţe rugăciuni stăruitoare şi neobosite spre tronul harului, cerând ca puterea înnoitoare a lui Dumnezeu să vină în sufletul lui. Domnul Hristos îi iartă numai pe cei ce se pocăiesc, dar pe aceia pe care îi iartă îi face mai întâi să se pocăiască. Dumnezeu a pregătit totul, iar neprihănirea veşnică a lui Hristos este atribuită fiecărui suflet care crede. […]

A fost pregătit un har îmbelşugat, pentru ca sufletul care crede să fie păzit de păcat, deoarece tot cerul, cu resursele lui nemărginite, a fost pus la dispoziţia noastră. Trebuie să scoatem apă din izvoarele mântuirii. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 339, 340

Toţi cei care studiază Cuvântul cu dorinţa completă de a îndepărta din viaţă tot păcatul şi care cercetează Scripturile pentru a afla care este adevărul vor primi adevărul din Cuvânt ca fiind un „aşa zice Domnul”. Ei se voi pocăi sub mustrările tăioase ale adevărului biblic… Omul care va semăna pocăinţa adevărată va culege răsplata faptelor bune fără cusur. Cel care stăruie în credinţă culege pacea. Cel sfinţit şi curăţat de apetitul după lucruri ieftine şi aberaţii va… culege neprihănirea şi dragostea desăvârşită… Perseverarea în obţinerea biruinţei îl face zilnic un învingător, fiindcă păstrează tot timpul înaintea sa ţinta desăvârşirii lui Hristos. – That I May Know Him, p. 281

Credinţa care lucrează prin iubire şi care curăţă sufletul nu putea să găsească teren comun cu religia fariseilor, formată din ceremoniile şi rânduielile omeneşti. Efortul de a uni învăţăturile lui Isus cu religia existentă avea să fie zadarnic. Adevărul vital al lui Dumnezeu, la fel ca vinul în fermentare, urma să prăpădească burdufurile vechi şi stricate ale tradiţiei fariseice. […]

Isus a atras atenţia asupra faptului că învăţătura falsă are pu­terea să distrugă capacitatea de a aprecia şi de a dori adevărul. „Ni­meni”, a zis El, „după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: «Este mai bun cel vechi.»” Tot adevărul care se dăduse lumii prin patriarhi şi profeţi strălucea într-o frumuseţe nouă în cuvintele lui Hristos. Dar cărturarii şi fariseii nu doreau vinul cel nou, atât de preţios. Până când nu se goleau de tradiţiile vechi, de obiceiurile şi de practicile lor, ei nu mai aveau loc pentru învăţăturile lui Hristos în minte şi în inimă. Ei se agăţau de formele moarte şi se îndepărtau de adevărul cel viu şi de puterea lui Dumnezeu. […]

O religie a formelor niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos, căci este o religie lipsită de iubire, lipsită de Hristos. Postul şi rugăciunea care vin dintr-un spirit doritor de a se îndreptăţi sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. […] Fap­tele noastre nu pot să plătească niciodată mântuirea. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 233, 234

Duminică, 8 octombrie: Un legământ mai bun

Condiţiile „vechiului legământ” erau: Fii ascultător şi vei trăi; „Omul care le va împlini va trăi prin ele” (Ezechiel 20:11; Leviticul 18:5); dar „blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi cine nu le va face” (Deuteronomul 27:26) […] „Noul legământ” a fost aşezat pe făgăduinţe mai bune – făgăduinţa iertării păcatelor şi a harului lui Dumnezeu, care să înnoiască inima şi să o aducă în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu.

Binecuvântările noului legământ sunt întemeiate în întregime pe îndurarea de a ierta nelegiuirea şi păcatele. […] Toţi cei ce îşi smeresc inimile, mărturisindu-şi păcatele, vor afla milă, har şi încredere. A încetat Dumnezeu să fie drept, arătând milă faţă de cel păcătos? Şi-a dezonorat El Legea sfântă şi a îngăduit de acum încălcarea ei? Dumnezeu este corect. El nu Se schimbă. Condiţiile mântuirii sunt mereu acelaşi. Viaţa, viaţa veşnică, este pentru toţi cei care se supun Legii lui Dumnezeu. (…)

Sub incidenţa noului legământ, condiţiile prin care poate fi câştigată viaţa veşnică sunt aceleaşi a şi sub cea a vechiului legământ – ascultarea desăvârşită. (…) În legământul mai bun, cel nou, Domnul Hristos a împlinit Legea în locul călcătorilor ei, dacă aceştia Îl primesc prin credinţă ca Mântuitor personal. (…) În legământul mai bun sunt curăţiţi de păcat prin sângele Domnului Hristos. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 135

Cei din poporul lui Dumnezeu sunt îndreptăţiţi prin administrarea „legământului mai bun”, prin neprihănirea lui Hristos. Legământul este o înţelegere în care părţile se angajează personal şi reciproc să îndeplinească anumite condiţii. Tot aşa, agentul uman încheie cu Dumnezeu înţelegerea de a se conforma condiţiilor specificate în Cuvântul Său. Purtarea lui demonstrează dacă respectă sau nu aceste condiţii.

Omul câştigă totul prin ascultarea de Dumnezeul care-Şi păstrează legământul. Trăsăturile lui Dumnezeu sunt împărtăşite omului, făcându-l în stare să manifeste îndurare şi compasiune. Legământul lui Dumnezeu ne asigură că El are un caracter neschimbător. Atunci de ce sunt schimbători, nestatornici şi nedemni de încredere cei care pretind a crede în El? De ce nu slujesc ei din toată inima, conştienţi de obligaţia de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu şi de a-I da slavă? Nu este suficient să avem o idee generală despre cerinţele lui Dumnezeu. Trebuie să cunoaştem personal cerinţele Sale şi sunt obligaţiile noastre. Condiţiile legământului lui Dumnezeu sunt acestea: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toata inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Acesta sunt condiţiile vieţii. „Fă aşa”, a spus Hristos, „şi vei avea viaţa veşnică.” – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 932

Când privim făgăduinţele lui Dumnezeu găsim mângâiere, speranţă şi bucurie, pentru că ele ne transmit cuvintele Celui Infinit. Pentru a aprecia aceste făgăduinţe valoroase ar trebui să le studiem cu atenţie, analizându-le în detaliu. Câtă bucurie am putea aduce în viaţa noastră, câtă bunătate am aduce în caracter dacă ni le-am însuşi! În călătoria pe drumul care duce în sus, să vorbim despre binecuvântările presărate pe cărare. – My Life Today, p. 338

Luni, 9 octombrie: Legile şi rânduielile iudaice

Aceeaşi Lege care a fost săpată în tablele de piatră este scrisă de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc să ne ocupăm cu lucrarea de zidire a neprihănirii proprii, noi acceptăm neprihănirea Domnului Hristos. Sângele Său face ispăşire pentru păcatele noastre. Ascultarea Lui este trecută în contul nostru. Acum, inima înnoită de Duhul Sfânt va aduce „roada Duhului”. Prin harul lui Hristos, vom trăi în supunere faţă de Legea lui Dumnezeu, care este scrisă în inimile noastre. Având Spiritul lui Hristos, vom umbla aşa cum a umblat El.

Există două greşeli de care copiii lui Dumnezeu – în special cei care au început de curând să se încreadă în harul Său – trebuie în mod deosebit să se ferească. Prima (…) este aceea de a privi la faptele proprii, cu credinţa că tot ce pot face este lucrul care îi va aduce în armonie cu Dumnezeu. Cel care încearcă să devină sfânt prin faptele lui, păzind Legea, încearcă un lucru imposibil. (…)

O greşeală opusă acesteia, dar nu mai puţin periculoasă, este aceea că simpla credinţă în Domnul Hristos îi eliberează pe oameni de datoria de a ţine Legea lui Dumnezeu; că, din moment ce numai prin credinţă devenim părtaşi ai harului lui Hristos, faptele noastre nu au nimic de-a face cu răscumpărarea. (…) Dacă Legea este scrisă în inimă, nu va modela ea oare viaţa? (…) În loc de a-l elibera pe om de datoria de a se supune, credinţa – şi numai credinţa – ne va face părtaşi la harul lui Hristos, care ne aduce în situaţia de a putea fi ascultători. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 136

Prezicerea Domnului Hristos cu privire la distrugerea templului a constituit o lecţie despre curăţirea religiei, prin desfiinţarea formelor şi ceremoniilor. El Însuşi S-a prezentat ca fiind mai mare decât Templul şi S-a ridicat ca să proclame: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” El era Acela în care avea să-şi găsească împlinirea întregul serviciu ceremonial şi simbolic iudaic. El S-a ridicat în locul templului; toate serviciile oficiate în biserică erau centrate doar pe El.

În trecut, te puteai apropia de Hristos prin forme şi ceremonii, însă acum El Se afla pe pământ, atrăgând atenţia către Sine, prezentând o preoţie spirituală, aşezându-l pe omul păcătos la piciorul tronului harului. (…)

Aceste lecţii le-a dat Domnul Hristos în învăţătura Sa, arătând că serviciul ritual nu mai este în vigoare şi că nu mai are nicio valoare. „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit”, spunea El, „când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:23,24). Adevărata circumcizie este închinarea faţă de Hristos în duh şi adevăr, nu prin forme şi ceremonii, cu pretenţii făţarnice. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, p. 407

Marţi, 10 octombrie: După obiceiul lui Moise

Iudeii întotdeauna se mândreau cu rânduielile date lor de Dumnezeire; și mulţi dintre aceia care fuseseră convertiţi la credinţa lui Hristos încă mai considerau că, din moment ce Dumnezeu a fixat o dată, în mod lămurit, felul iudaic de închinare, era foarte puţin probabil că El ar îngădui vreodată vreo schimbare în vreuna din îndrumările date. Ei stăruiau că legile și ceremoniile iudaice trebuie să facă parte din rânduielile religiei creștine. Ei erau înceţi în a înţelege că toate jertfele aduse nu au fost altceva decât o preînchipuire a morţii Fiului lui Dumnezeu, în care tipul întâlnea antitipul și după care riturile și ceremoniile dispensaţiunii mozaice nu mai erau obligatorii.

(…) În lumina Evangheliei, vechile ritualuri și ceremonii încredinţate lui Israel au dobândit o nouă și mai profundă însemnătate. Lucrurile cărora ele le erau o umbră s-au înfăptuit și cei care trăiau sub dispensaţiunea Evangheliei au fost scutiţi de păzirea lor. Totuși Pavel ţinea Legea de neschimbat a Celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu atât în spiritul, cât și în litera ei. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 139

Ordinea care a fost menţinută în prima biserică creștină le-a dat putinţa de a înainta puternic, ca o oștire bine disciplinată, îmbrăcată cu armura lui Dumnezeu. Grupele de credincioși, deși risipite pe un ţinut întins, erau toate membre ale aceluiași trup; toţi se mișcau în unire, în armonie unul cu altul. Când dezbinarea se ivea într-o biserică locală din vreun loc, așa cum s-a ivit mai târziu în Antiohia și în oricare alt loc, și credincioșii nu puteau să ajungă la o înţelegere între ei, nu se îngăduia ca asemenea probleme să ajungă să pricinuiască o dezbinare în biserică. De aceea, cazurile erau trimise spre a fi judecate de un consiliu general al întregului corp al credincioșilor, alcătuit din delegaţi aleși din diferite biserici locale, împreună cu apostolii și bătrânii care aveau slujbe de răspundere, în calitate de conducători. În felul acesta, strădaniile lui Satana de a ataca biserica în locuri izolate erau preîntâmpinate prin acţiunea unită din partea tuturor, iar planurile vrăjmașului de a rupe și a nimici erau zădărnicite. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 72

Isus a ales ca ucenici oameni diferiţi în ce priveşte caracterul, pentru ca lucrarea să fie împlinită în mod desăvârşit. Oamenii sunt înclinaţi să creadă că ei sunt singurii care pot împlini lucrarea bine şi care pot face din ea un succes, când sunt din nefericire cei mai deficienţi în calităţile esenţiale necesare a fi puse la lucru pentru a face lucrarea un succes… Toţi trebuie să le permitem celorlalţi să ni să alăture şi să lucreze în armonie cu noi pentru ca unul să compenseze deficienţa altuia şi toţi să se împletească într-o armonie perfectă. – The Publishing Ministry, p. 104

Miercuri, 11 octombrie: Credincioşii dintre neamuri

Înainte de convertirea sa, Pavel se socotise ca fiind fără vină „cu privire la neprihănirea care o dă Legea” (Filipeni 3:6). Dar, odată cu schimbarea inimii, el a câștigat o mai clară înţelegere a misiunii Mântuitorului ca Răscumpărător al întregului neam omenesc – atât neamuri, cât și iudei – și a învăţat deosebirea dintre o credinţă vie și un formalism mort. (…)

În biserica din Antiohia, dezbaterea problemei circumciziei a dat loc la multă discuţie și frământare. În cele din urmă, membrii bisericii, temându-se ca nu cumva consecinţa acestei continue discuţii să fie vreo dezbinare între ei, au hotărât să-i trimită pe Pavel și Barnaba, împreună cu câţiva bărbaţi de seamă din biserică, la Ierusalim pentru a prezenta problema înaintea apostolilor și bătrânilor. Acolo, ei aveau să-i întâlnească pe delegaţii din diferite biserici, cum și pe cei care veniseră la Ierusalim să ia parte la sărbătorile care se apropiau. Între timp, orice discuţie trebuia să înceteze până când avea să fie luată o hotărâre definitivă în consiliul general. Această hotărâre avea să fie apoi acceptată de toţi din diferitele biserici din întreaga ţară. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 139, 140

Însuşi sistemul de jertfe a fost conceput de Hristos şi încredinţat lui Adam ca reprezentare a Mântuitorului ce urma să vină, care avea să poarte păcatele lumii şi să moară pentru răscumpărarea ei. Prin Moise, Hristos le-a oferit copiilor lui Israel instrucţiuni clare cu privire la darurile de jertfă… Doar animalele curate şi scumpe, care Îl puteau reprezenta cel mai bine pe Hristos, erau acceptate ca daruri pentru Dumnezeu…

Israeliţilor li s-a interzis să mănânce grăsime sau sânge… Legea aceasta nu se referea numai la animalele de jertfă, ci la toate animalele a căror carne era folosită ca hrană. Legea aceasta trebuia să le întipărească în minte ideea importantă că, dacă nu ar exista păcat, nu ar exista nici vărsare de sânge…

Sângele Fiului lui Dumnezeu era simbolizat de sângele victimei înjunghiate, iar Dumnezeu Şi-a dorit ca între sacru şi comun să existe o distincţie clară şi hotărâtă. Sângele era sfânt, după cum doar prin vărsarea sângelui Fiului lui Dumnezeu putea să existe ispăşire de păcat. – Sons and Daughters of God, p. 225

Când apar învăţături greșite, care sunt prezentate ca fiind adevărul Bibliei, cei care au o legătură cu Domnul Hristos (…) vor cerceta Scripturile în fiecare zi pentru a vedea dacă lucrurile sunt așa. Când vor descoperi ce spune Cuvântul Domnului, vor trece de partea adevărului. Ei vor asculta vocea Păstorului adevărat, care spune: „Aceasta este calea, mergeţi pe ea”. În felul acesta, veţi fi învăţaţi să faceţi din Biblie sfătuitorul vostru și nu veţi asculta de glasul unui străin, nici nu-l veţi urma. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, p. 75

Joi, 12 octombrie: Pavel şi galatenii

Galatenii obișnuiau să se închine la idoli, dar, când apostolii le-au predicat, ei s-au bucurat de solia care le făgăduia eliberare din robia păcatului. Pavel și conlucrătorii lui au proclamat învăţătura neprihănirii prin credinţa în jertfa ispășitoare a lui Hristos. Ei L-au prezentat pe Hristos ca fiind Acela care, văzând starea lipsită de ajutor a neamului omenesc căzut, a venit să-i răscumpere pe bărbaţi și pe femei, trăind o viaţă de ascultare faţă de Legea lui Dumnezeu și plătind preţul vinovăţiei neascultării. Și, în lumina crucii, mulţi care înainte n-au cunoscut nimic despre adevăratul Dumnezeu au început să înţeleagă măreţia iubirii Tatălui.

În felul acesta, galatenii au fost învăţaţi adevărurile fundamentale cu privire la „Dumnezeu Tatăl” și „Domnul nostru Isus Hristos”, care „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl”. „Prin auzirea credinţei”, ei au primit Duhul lui Dumnezeu și au devenit „fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus” (Galateni 1:3,4; 3:2,26). – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 152, 153

Aceia care se angajează în lucrarea lui Dumnezeu din zilele noastre vor întâmpina încercări asemănătoare celor pe care le-a suportat apostolul Pavel în lucrarea lui. Prin aceeaşi lucrare îngâmfată şi amăgitoare, Satana va încerca să-i abată de la credinţa lor pe cei convertiţi. Vor fi aduse teorii de care nu este înţelept să ne ocupăm. Satana este viclean şi va aduce idei false, subtile, pentru a întuneca şi încurca mintea şi pentru a dezrădăcina învăţăturile cu privire la mântuire. Aceia care nu primesc Cuvântul lui Dumnezeu exact aşa cum este scris vor fi prinşi în capcana lui Satana.

În zilele noastre, trebuie să rostim adevărul cu o îndrăzneală sfântă. Mărturia vestită bisericii primare de către solul Domnului trebuie să fie ascultată de poporul Său din acest timp: „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1:8).

Acela care face din săvârşirea minunilor un test al credinţei lui va descoperi că Satana poate să facă, printr-o mulţime de amăgiri, minuni care vor părea adevărate. El a încercat să facă în aşa fel încât minunile să fie un test pentru israeliţi, în timpul eliberării lor din Egipt. – Solii alese, cartea 2, ed. 2012, p. 48

Noi trebuie să ne eliberăm de obiceiurile şi de robia societăţii atunci când sunt în joc principiile credinţei noastre, nu trebuie să ezităm a arăta apartenenţa noastră chiar dacă părem ciudaţi făcând astfel. Păstrează-ţi sensibilitatea conştiinţei ca să poţi auzi cea mai slabă şoaptă a glasului care a vorbit cum niciun om n-a vorbit vreodată. Fie ca toţi aceia care vor purta jugul lui Hristos să arate o hotărâre fermă de a face ceea ce este drept pentru că aşa este corect. Păstrează-ţi continuu privirea asupra lui Isus întrebându-L la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului?” Domnul nu va lăsa pe nimeni care face acest lucru să devină o jucărie a ispitirilor lui Satana.

Când apar încurcături – şi este sigur că vor apărea – apropie-te de Dumnezeu şi El Se va apropia de tine. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 279

Vineri, 13 octombrie: Un gând de încheiere

Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, „Legea şi legămintele”, pp. 373-377.