Comentarii inspirate (st. 6)

Rădăcinile lui Avraam

Sabat după-amiază, 30 aprilie

Dumnezeu l-a ales pe Avraam ca trimis al Său prin care să transmită lumii lumina. Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el prezentându-i nu perspective măgulitoare în această viață, un venit mare sau apreciere și onoare lumească. Mesajul divin pentru Avraam a fost: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1). Patriarhul a ascultat … el și-a părăsit țara, căminul, rudele și toate plăcutele legături de societate din viața lui de mai înainte, pentru a deveni un peregrin și un străin.
Avraam … ar fi putut să se gândească și să se întrebe care era planul lui Dumnezeu în privința aceasta. Dar el a arătat că era pe deplin încredințat că Dumnezeu îl conduce. El nu a întrebat dacă ținutul acela era plăcut și roditor și dacă acolo îi va fi ușor sau nu. El a plecat la porunca lui Dumnezeu. Aceasta este o lecție pentru fiecare dintre noi. – In Heavenly Places, p. 112

Înainte ca Dumnezeu să îl poată folosi, Avraam trebuia să fie despărţit de relaţiile anterioare, astfel încât să nu mai fie controlat de influenţa omenească sau să se bazeze pe ajutor omenesc. Pentru că s-a legat de Dumnezeu, acest om urma să locuiască de acum înainte printre străini. Caracterul său trebuia să fie deosebit, diferit de al întregii lumi. El nici măcar nu şi-a putut explica acţiunile, astfel încât să fie înţeles de prietenii lui, pentru că aceştia erau păgâni. Lucrurile spirituale trebuie să fie judecate spiritual, de aceea, motivele şi acţiunile lui erau mai presus de capacitatea de înţelegere a rudelor şi a prietenilor.
Ascultarea necondiţionată a lui Avraam a constituit unul dintre cele mai uimitoare exemple de credinţă şi de încredere în Dumnezeu care aveau să fie trecute în Raportul Sacru. Având doar simpla făgăduinţă că urmaşii lui aveau să ia în stăpânire Canaanul, fără nici cea mai mică dovadă vizibilă, el a mers înainte, oriunde avea să-l conducă Dumnezeu, conformându-se în mod sincer şi pe deplin condiţiilor puse lui şi încrezător că Domnul Îşi va împlini cuvântul cu credincioşie. Patriarhul a mers oriunde i-a arătat Dumnezeu că era datoria lui – a trecut prin pustiu fără să se teamă şi s-a dus în mijlocul naţiunilor idolatre, având un singur gând: „Dumnezeu a vorbit şi eu ascult glasul Său. El mă va călăuzi, El mă va proteja.”
Exact de o astfel de credinţă şi de încredere cum a avut Avraam au nevoie mesagerii lui Dumnezeu de astăzi. Dar mulţi oameni pe care Domnul i-ar putea folosi nu merg înainte auzind şi ascultând de acest Glas mai presus de toate celelalte. … Domnul ar face mult mai mult pentru slujitorii Săi dacă ei I-ar fi cu totul consacraţi Lui, preţuind ocazia de a-I sluji mai presus de legăturile de rudenie şi de toate celelalte legături pământeşti. – Mărturii, vol. 4, pp. 523–524

Când a fost chemat să devină un semănător al seminței adevărului, … Avraam … „a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Tot astfel și apostolul Pavel, în timp ce se ruga în Templul din Ierusalim, a primit din partea lui Dumnezeu următoarea solie: „Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri” (Faptele 22:21). Prin urmare, cei care sunt chemați să I se alăture lui Hristos trebuie să renunțe la orice i-ar împiedica să-L urmeze. Unele dintre vechile relații de prietenie trebuie întrerupte, planurile vieții trebuie reconsiderate, speranțele deșarte lumești trebuie abandonate. Cu trudă și cu lacrimi, în singurătate și cu sacrificii, sămânța trebuie semănată. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 36–37

Duminică, 1 mai: Plecarea lui Avraam

După dispersarea de la Babel, idolatria a devenit aproape universală și, în cele din urmă, Dumnezeu i-a lăsat pe păcătoșii împietriți să meargă mai departe pe căile lor rele, în timp ce l-a ales pe Avraam, din seminția lui Sem, și l-a făcut păzitorul Legii Sale pentru generațiile viitoare. Avraam crescuse în mijlocul superstițiilor și păgânismului. Chiar cei din casa tatălui său, prin care fusese păstrată cunoștința de Dumnezeu, au cedat în mod treptat influențelor seducătoare din jurul lor; ei „slujeau altor dumnezei” (Iosua 24:2), în loc să-I slujească lui Iehova. Dar adevărata credință nu avea să piară. Dumnezeu a păstrat întotdeauna o rămășiță care să-L slujească. Adam, Set, Enoh, Metusala, Noe, Sem, într-o linie neîntreruptă, au păstrat din veac în veac descoperirile prețioase ale voinței Sale. Fiul lui Terah a devenit moștenitor al acestei comori sfinte. Idolatria îl chema din toate părțile, dar fără succes. Credincios printre cei lipsiți de credință, neatins de corupție în mijlocul apostaziei ce predomina, el s-a ținut neclintit de adorarea singurului și adevăratului Dumnezeu. „Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima” (Psalmii 145:18). El i-a făcut cunoscută lui Avraam voința Lui și i-a dat o lămurită cunoaștere a cerințelor Legii Sale și a mântuirii care avea să fie realizată prin Hristos.
N-a fost deloc ușoară încercarea prin care a trecut Avraam și sacrificiul care se cerea din partea lui nu era nicidecum dintre cele mai mici. Legături puternice îl legau de țara sa, de rudeniile și familia sa. Dar el n-a ezitat să asculte chemarea. El nu avea nicio întrebare de pus în legătură cu țara făgăduită – dacă solul era fertil și clima sănătoasă, dacă țara avea locuri plăcute și dacă îi oferea posibilitatea să strângă avere. Dumnezeu a vorbit, și slujitorul Său trebuia să asculte; pentru el, locul cel mai fericit de pe pământ era locul în care Dumnezeu voia ca el să fie.
Sunt mulți aceia care, asemenea lui Avraam, sunt puși la probă. Și, chiar dacă nu le vorbește în mod direct, din ceruri, Dumnezeu îi cheamă prin învățăturile Cuvântului Său și prin evenimentele providenței Sale. Acestora poate că li se cere să rupă relațiile apropiate și aducătoare de folos, să se despartă de rude și să pornească pe o cale ce pare a fi numai o cale a lepădării de sine, a greutăților și a sacrificiului. Dumnezeu le-a rânduit o lucrare pe care s-o facă, dar o viață lipsită de griji și influența prietenilor și a rudelor i-au împiedicat în dezvoltarea trăsăturilor de caracter esențiale pentru împlinirea ei. El i-a chemat undeva departe de influența și ajutorul omenesc și-i conduce să simtă nevoia după ajutorul Său și să depindă numai de El, pentru ca să li Se poată descoperi. Cine este oare gata ca, la chemarea Providenței, să renunțe la planurile la care ținea cu drag și să se despartă de legăturile familiale? Cine este gata să accepte noi răspunderi și să pășească în câmpuri necunoscute de activitate, aducând la îndeplinire lucrarea lui Dumnezeu cu hotărâre și inimă binevoitoare, socotind – de dragul lui Hristos – pagubele ca un câștig? Cel care va face astfel are credința lui Avraam și va împărtăși cu el acea „greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). – Patriarhi și profeți, pp. 125–127

Luni, 2 mai: Ispita Egiptului

Avraam a mers mai departe spre miazăzi și, din nou, credința sa a fost încercată. Cerul n-a mai dat ploaie, pâraiele au încetat să mai curgă prin văi și iarba s-a uscat pe câmpii. Turmele și cirezile nu mai găseau pășune și foametea amenința întreaga tabără. Nu cumva patriarhul punea acum la îndoială conducerea Providenței? Nu privea el oare înapoi cu dor la belșugul câmpiilor din Caldeea? Toți priveau cu îngrijorare să vadă ce va face Avraam când necazuri după necazuri se abăteau asupra lui. Atâta vreme cât încrederea lui părea de nezdruncinat, ei simțeau că mai există speranță, erau siguri că Dumnezeu era Prietenul său și că El încă îl călăuzea. …
… Cu rugăciuni stăruitoare, el chibzuia să vadă cum să păstreze viața celor ai săi și a turmelor sale, dar nu îngăduia ca împrejurările să îi zdruncine credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de foamete, a coborât în Egipt. El n-a uitat Canaanul și, în strâmtorarea sa, nu s-a întors în Caldeea, de unde venise și unde nu era lipsă de pâine, ci a căutat un refugiu temporar cât mai aproape posibil de Țara Făgăduinței, intenționând să se întoarcă în curând acolo unde l-a așezat Dumnezeu.
În providența Sa, Dumnezeu adusese această încercare asupra lui Avraam ca să-l învețe lecția supunerii, a răbdării și a credinței, lecții ce aveau să fie așezate în scris pentru binele tuturor acelora care aveau să fie chemați mai târziu să sufere necazuri. Dumnezeu îi conduce pe copiii Săi pe o cale pe care ei nu o cunosc, dar nu-i uită și nici nu-i leapădă pe aceia care își pun încrederea în El. … Chiar acele încercări, care pun cel mai sever la probă credința noastră și ne fac adesea să credem că Dumnezeu ne-a uitat, au menirea să ne apropie mai mult de Hristos, ca să ne lăsăm toate poverile la picioarele Lui și să ajungem să avem parte de pacea pe care El ne-o dă în schimb. …
În timpul rămânerii sale în Egipt, Avraam a demonstrat că nu scăpase de slăbiciunile și imperfecțiunile omenești. Ascunzând faptul că Sara era soția lui, el a dat pe față neîncredere în purtarea de grijă divină, o lipsă a acelei alese credințe și a curajului, de atâtea ori și în mod nobil exemplificate în viața lui. Sara era foarte frumoasă și el nu se îndoia de faptul că egiptenii aceia negricioși o vor pofti pe frumoasa străină și, pentru a fi a lor, nu vor ezita să îl ucidă pe soțul ei. El a considerat că nu se făcea vinovat de minciună dacă spunea că Sara era sora lui, pentru că ea era fiica tatălui său, dar nu și a mamei sale. Însă ascunderea legăturilor reale dintre ei a fost o minciună. Dumnezeu nu poate aproba nicio deviere de la o strictă integritate. Ca urmare a lipsei de credință din partea lui Avraam, Sara a fost pusă într-o mare primejdie. Împăratul Egiptului, fiind informat despre frumusețea ei, a adus-o în palatul său, cu gând s-o ia de soție. Dar Dumnezeu, în mila Sa, a ocrotit-o pe Sara, trimițând judecățile Lui asupra casei imperiale. În acest fel, monarhul a aflat adevărul în această problemă și, mâniat că fusese înșelat, l-a mustrat pe Avraam și i-a înapoiat soția. – Patriarhi și profeți, pp. 128–130

Marți, 3 mai: Avram și Lot

„Avraam a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din câmpie și și-a întins corturile până la Sodoma. Dar oamenii din Sodoma erau răi și afară din cale de păcătoși înaintea Domnului” (Geneza 13:12,13).
Cea mai fertilă regiune din toată Palestina era Valea Iordanului. … Erau și cetăți bogate și frumoase care îmbiau la un comerț profitabil în târgurile lor înțesate de oameni. Fascinat de viziunea unui câștig lumesc, Lot a trecut cu vederea relele morale și spirituale pe care le putea întâlni acolo. … El „și-a ales toată Câmpia Iordanului” „și și-a întins corturile până la Sodoma”. Cât de puțin a prevăzut el urmările teribile ale acestei alegeri egoiste!
Lot și-a ales ca loc de ședere Sodoma, pentru că a văzut că acolo erau avantaje de câștig din punct de vedere lumesc. Dar, după ce s-a stabilit și a ajuns bogat în comori pământești, s-a convins că făcuse o greșeală, neținând seama de starea morală a localității în care urma să-și aibă căminul. – Conflict and Courage, p. 48

Sfânta Scriptură ne dă exemple remarcabile de adevărată curtoazie și politețe. Avraam a fost un om al lui Dumnezeu. Când își așeza cortul, mai întâi ridica un altar pentru jertfă și Îl invita pe Dumnezeu să locuiască împreună cu el. Avraam a fost un om binecrescut și politicos. Viața sa nu a fost întinată de egoism, care este atât de odios în orice caracter și atât de ofensator înaintea lui Dumnezeu. Dovadă, comportarea sa atunci când s-a despărțit de Lot. Deși Lot era nepotul lui, era mai tânăr decât el și dreptul de a alege primul îi revenea lui Avraam, politețea l-a făcut să uite de dreptul său și să-i permită lui Lot să-și aleagă acea parte a țării care i se părea mai de dorit. … Avraam știa ce înseamnă politețea și bunăvoința, precum și ce este dator un om față de semenul său.
Noi ar trebui să ne uităm pe noi înșine, căutând întotdeauna ocazii de a-i încuraja pe alții, de a le ușura necazurile și poverile prin gesturi de bunătate pline de delicatețe și mici fapte de iubire. Aceste gesturi de atenție și amabilitate care, pornind din casele noastre, trec dincolo de cercul familiei alcătuiesc împreună esența fericirii în viață. – My Life Today, p. 192

Dacă Hristos locuiește în noi, vom fi creștini acasă, dar și printre străini. Un creștin va avea cuvinte pline de amabilitate pentru rude și pentru cei cu care are de a face. El va fi blând, politicos, iubitor, înțelegător și se va educa să se poarte în așa fel încât să poată locui împreună cu familia de sus. Dacă este membru al familiei regale, el va reprezenta corect împărăția către care se îndreaptă. El le va vorbi cu blândețe copiilor săi, pentru că înțelege că și ei sunt moștenitori ai lui Dumnezeu, membri ai familiei din curțile cerești. Printre copiii lui Dumnezeu nu poate să existe un spirit de asprime. – Ibidem, p. 196

Miercuri, 4 mai: Coaliția de la Babel

În timp ce locuia în pace în dumbrăvile de stejari din Mamre, Avraam a aflat de la unul dintre fugari istoria celor petrecute în bătălie, precum și despre nenorocirea care căzuse asupra nepotului său. El nu păstrase amintiri neplăcute despre lipsa de recunoștință a lui Lot. Toată afecțiunea sa pentru el a fost trezită și se hotărî să-l scape. Căutând mai întâi sfatul divin, Avraam s-a pregătit de război. … Atacul său, atât de puternic și de neașteptat, a avut ca rezultat o victorie rapidă. Împăratul Elamului a fost ucis și armata sa, lovită de panică, a fost cu desăvârșire nimicită. Lot și familia sa împreună cu toți prizonierii și bunurile lor au fost eliberați și o bogată pradă de război a căzut în mâinile biruitorilor. Biruința se datora în primul rând lui Dumnezeu, și apoi lui Avraam. Adoratorul lui Iehova nu numai că adusese un mare serviciu țării, dar făcuse dovada că era un om curajos. Se dovedise că viața de neprihănire nu este lașitate și că religia lui Avraam l-a făcut curajos în susținerea a ceea ce este drept și gata să-l apere pe cel oprimat. Actul său eroic i-a adus o influență largă printre triburile înconjurătoare. – Patriarhi și profeți, p. 135

La data când Lot s-a mutat în Sodoma, corupția nu ajunsese generală și, în mila Sa, Dumnezeu a îngăduit ca raze de lumină să strălucească în mijlocul întunericului moral. Când Avraam i-a scăpat pe captivi din mâna elamiților, atenția poporului a fost îndreptată asupra credinței adevărate. Pentru locuitorii Sodomei, Avraam nu era un străin și faptul că se închina unui Dumnezeu nevăzut fusese un subiect de batjocură printre ei, dar biruința sa asupra unor forțe mult superioare și comportarea sa mărinimoasă față de prizonieri și în legătură cu prada de război au trezit uimirea și admirația. În timp ce erau lăudate îndemânarea și vitejia sa, nimeni nu putea scăpa de convingerea că o putere divină îl făcuse biruitor. Iar spiritul său nobil și neegoist, atât de străin locuitorilor Sodomei, a fost o altă dovadă a superiorității religiei pe care el o onorase prin curajul și credincioșia sa. – Patriarhi și profeți, p. 157

În mod hotărât, Dumnezeu le încredinţează tuturor urmaşilor Săi datoria de a fi o binecuvântare pentru alţii, prin influenţa şi prin mijloacele lor materiale, şi de a căuta acea înţelepciune care vine de la El şi care îi face în stare să facă tot ce le stă în putere pentru a înălţa gândurile şi sentimentele celor care intră în sfera lor de influenţă. …
Fiecare faptă din viaţa noastră îi afectează şi pe alţii fie în bine, fie în rău. Influenţa noastră tinde fie în sus, fie în jos; ea este simţită de alţii, care, la rândul lor, acţionează pe baza ei şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, o reproduc. Dacă, prin exemplul nostru, îi ajutăm pe ceilalţi să-şi dezvolte principii bune, le dăm puterea de a face binele. La rândul lor, ei vor exercita aceeaşi influenţă benefică asupra altora şi, în felul acesta, sute şi mii de oameni vor fi afectaţi de influenţa noastră inconştientă. Dacă, prin faptele noastre, întărim sau provocăm la acţiune puterile răului aflate în cei din jurul nostru, ne facem părtaşi la păcatul lor şi va trebui să dăm socoteală pentru binele pe care am fi putut să-l facem pentru ei şi nu l-am făcut, pentru că n-am făcut din Dumnezeu tăria noastră, călăuza şi sfătuitorul nostru. – Mărturii, vol. 2, pp. 132–133

Joi, 5 mai: Zecimea oferită lui Melhisedec

Dumnezeu a avut întotdeauna martorii Săi pe pământ. Într-o vreme, Melhisedec L-a reprezentat pe Domnul Isus în persoană, pentru a descoperi adevărul cerului și a perpetua Legea lui Dumnezeu.
Hristos a fost Acela care a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec nu era Hristos, dar era glasul lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. De-a lungul timpului, pentru generațiile din trecut, Hristos a fost Cel care a vorbit; Hristos Și-a condus poporul și a fost Lumina lumii. Când l-a ales pe Avraam ca reprezentant al Său, Dumnezeu l-a scos din țara lui, dintre rudele lui și l-a pus deoparte. El dorea să îl modeleze după chipul Său. Dorea să-l învețe potrivit cu planul Său. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1092–1093

În sistemul de administrație al evreilor, o zecime din toate veniturile lor era rânduită pentru susținerea serviciului divin public. …
Dar rânduiala zecimii nu a început cu evreii. Din cele mai vechi timpuri, Domnul a cerut zecimea pentru Sine, iar cererea aceasta a fost recunoscută și onorată. Avraam i-a dat zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului Celui Preaînalt (Geneza 14:20). Când, călător și fugar, se afla la Betel, Iacov I-a făgăduit Domnului: „Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da” (Geneza 28:22). Când israeliții erau pe punctul de a se constitui ca națiune, li s-a reamintit legea zecimii ca o rânduială poruncită de Dumnezeu și de ascultarea de această poruncă depindea bunăstarea lor.
Sistemul zecimii și darurilor a fost dat pentru a întipări în mintea oamenilor marele adevăr că Dumnezeu este izvorul tuturor binecuvântărilor pentru ființele pe care le-a creat și că Lui I se cuvine recunoștința oamenilor pentru darurile bune ale providenței Sale. – Patriarhi și profeți, p. 525

Banii sunt o binecuvântare atunci când aceia care se folosesc de ei se consideră ispravnici ai Domnului, când înțeleg că ei mânuiesc capitalul Domnului și că vor trebui să dea socoteală într-o zi de isprăvnicia lor. Evidențele tale contabile arată că ai fost credincios față de Domnul? Ești sărac? Atunci dă din puținul tău. Ai fost binecuvântat cu abundență? Atunci ai grijă să pui deoparte ceea ce Domnul consideră că este proprietatea Sa. … Neglijența de a da mărturie despre Hristos prin felul în care folosești banii va face să fii lipsit de marele privilegiu de a-ți avea numele scris în cartea vieții Mielului.
Tatăl nostru ceresc ne învață ce înseamnă mila și dăruirea prin exemplul Său. Dumnezeu ne dăruiește în mod regulat, fără plată și cu îmbelșugare. Fiecare binecuvântare pământească vine din mâna Sa. Ce s-ar întâmpla dacă Domnul ar înceta să Își reverse darurile asupra noastră? Ce strigăte de disperare, de durere și de strâmtorare s-ar ridica de pe pământ! Noi avem nevoie în fiecare zi de șuvoiul continuu al iubirii și bunătății lui Dumnezeu. – Our High Calling, p. 192

Vineri, 6 mai: Pentru studiu suplimentar

Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, cap. „Un test al credincioșiei”.