Comentarii inspirate (st. 12)

AM PRIMIT O ÎMPĂRĂȚIE CARE NU SE POATE CLĂTINA

Sabat după-amiază, 12 martie

Dumnezeu ne vorbește în aceste ultime zile. Putem auzi glasul Său în furtună, în tunetul care se rostogolește. Auzim de calamitățile îngăduite de El – cutremure, inundații și elemente ale distrugerii care mătură totul în calea lor.
În aceste timpuri de mare pericol, cei ce susțin că sunt poporul care păzește poruncile lui Dumnezeu ar trebui să se păzească de tendința de a pierde spiritul de respect și teamă sfântă. Scripturile îi învață pe oameni cum să se apropie de Creatorul lor – cu umilință și teamă plină de respect, prin credința într-un Mijlocitor divin. Omul să vină cu genunchiul plecat ca un supus al harului, ca unul care vine cu cererea sa înaintea tronului harului. În acest fel, el trebuie să mărturisească în mod clar că Îi este supus Creatorului său cu totul, cu sufletul, cu trupul și cu spiritul. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 91

Un cutremur de pământ a marcat momentul în care Hristos Și-a depus viața și un alt cutremur a semnalat clipa când a reluat-o în triumf. Acela care biruise moartea și mormântul a ieșit din mormânt având semnele unui biruitor, în mijlocul zguduirii pământului, al fulgerelor care alergau în toate părțile urmate de bubuitul tunetelor. Când va reveni pe pământ, El va zgudui „nu numai pământul, ci și cerul”. „Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă.” „Cerurile sunt făcute sul ca o carte”, „trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. „Dar Domnul este scăparea poporului Său, și ocrotirea copiilor lui Israel.” (Evrei 12:26; Isaia 24:20; 34:4; 2 Petru 3:10; Ioel 3:16). – Hristos, Lumina lumii, p. 780

Cei care studiază Biblia, care se sfătuiesc cu Dumnezeu și se bizuie pe Hristos vor fi făcuți în stare să acționeze cu înțelepciune în orice timp și în orice situație. Principiile bune vor fi ilustrate în viața practică. Lăsați numai ca adevărul pentru acest timp să fie primit cu căldură și să devină temelia caracterului, și el va produce o statornicie în urmărirea scopului, pe care atracțiile plăcerii, nestatornicia obiceiurilor, disprețul celor iubitori de lume și strigătul inimii după îngăduința de sine nu vor avea putere să o clatine. Mai întâi, trebuie să fie luminată conștiința și voința trebuie să fie adusă la supunere. În suflet trebuie să domnească dragostea pentru adevăr și pentru neprihănire și atunci se va forma un caracter care va putea primi aprobarea Cerului. – Mărturii, vol. 5, p. 43

Duminică, 13 martie: V-ați apropiat de muntele Sionului

Isus vine … în slava Tatălui și având ca suită toți îngerii sfinți, care Îl însoțesc în drumul Său spre pământ. Tot cerul va fi golit de îngeri, în timp ce sfinții care așteaptă Îl vor căuta și se vor uita spre cer așa cum se uitau bărbații galileeni când S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor. Atunci, numai cei care sunt sfinți, cei care au urmat în toate Modelul blând vor exclama cu o bucurie neasemuită în timp ce-L privesc: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui”. Și ei vor fi transformați „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță” – acea trâmbiță care îi trezește pe sfinții care dorm și îi cheamă din paturile lor de țărână, îmbrăcați în nemurire slăvită și strigând: „Biruință! Biruință asupra morții și mormântului!” Sfinții schimbați sunt apoi luați împreună cu îngerii ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh și să nu mai fie despărțiți niciodată de obiectul iubirii lor.
Să tăcem noi având înaintea noastră o perspectivă ca aceasta, o nădejde atât de glorioasă, o asemenea răscumpărare, câștigată de Hristos pentru noi cu prețul sângelui Său? Să nu-L lăudăm noi pe Dumnezeu cu glas tare, așa cum au făcut ucenicii când Isus a intrat călare în Ierusalim? Nu este perspectiva noastră cu mult mai glorioasă decât a fost a lor? Atunci cine să îndrăznească să ne oprească să-I dăm slavă lui Dumnezeu, chiar cu glas tare, când avem o astfel de nădejde, încărcată de nemurire și plină de slavă? Noi am gustat din puterile lumii care va veni și dorim mai mult. Întreaga mea făptură strigă după viul Dumnezeu și nu voi fi mulțumită până când nu voi avea toată plinătatea Sa. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 110

Dar chiar și aici, cei credincioși pot avea bucuria comuniunii cu Hristos, pot avea lumina iubirii Sale și mângâierea continuă a prezenței Sale. Fiecare pas în viață ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experiență mai profundă a iubirii Sale și ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. „Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12) și ne va ajuta până la sfârșit. Să privim la dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, la ceea ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat față de noi, lacrimile pe care le-a șters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut și binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră, întărindu-ne astfel pentru tot ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru. …
În curând, porțile cerului vor fi deschise pentru a-i primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). – Calea către Hristos, pp. 125–126

Luni, 14 martie: V-ați apropiat de Dumnezeu, Judecătorul tuturor

Solia Evangheliei propovăduită de ucenicii Domnul Hristos … a îndreptat atenția spre cea de a doua venire a Sa în slavă, când urma să-l izbăvească pe poporul Său. Ea le-a prezentat oamenilor speranța de a primi, prin credință și ascultare, moștenirea sfinților în lumină. Această solie le este adresată și oamenilor din zilele noastre și, în acest context, este asociată cu vestea că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Semnele pe care le-a dat El Însuși cu privire la venirea Lui s-au împlinit și, din învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, putem ști că Domnul este la ușă.
În cartea Apocalipsa, apostolul Ioan prezice lucrarea de propovăduire a Evangheliei, care va avea loc chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. El vede un înger „zburând prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui»” (Apocalipsa 14:6,7).
În această profeție, avertizarea cu privire la judecată, alături de soliile legate de aceasta, este urmată de venirea Fiului omului pe norii cerului. Proclamarea judecății constituie un anunț al faptului că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Iar această proclamare este numită Evanghelia veșnică. Prin urmare, predicarea celei de a doua veniri a Domnului Hristos și vestea că ea este aproape sunt prezentate ca fiind o parte esențială a soliei Evangheliei. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 226-228

Ioan a văzut îndurarea, blândețea și iubirea lui Dumnezeu întrețesute cu sfințenia, dreptatea și puterea Sa. El i-a văzut pe păcătoși găsind un Tată în Acela de care păcatele lor îi făcuse să se teamă. Și, privind dincolo de punctul culminant al marelui conflict, el a văzut cum în Sion „stăteau biruitorii… pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână” și cântau „cântarea lui Moise și a Mielului” (Apocalipsa 15:2,3).
Mântuitorul este înfățișat înaintea lui Ioan sub simbolul Leului „din seminția lui Iuda” și al „unui Miel înjunghiat” (Apocalipsa 5:5,6). Aceste simboluri reprezintă unirea tăriei atotputernice cu iubirea jertfitoare de sine. Leul din Iuda, atât de îngrozitor pentru cei care resping harul Său, va fi Mielul lui Dumnezeu pentru cel ascultător și credincios. Stâlpul de foc care inspiră groază și mânie pentru călcătorul Legii lui Dumnezeu este semnul luminii, al îndurării și al eliberării pentru aceia care au păzit poruncile Sale. Brațul destul de tare ca să-l lovească pe răzvrătit va fi puternic ca să-l scape pe cel credincios. Oricine este credincios va fi mântuit. „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). – Faptele apostolilor, pp. 589–590

Marți, 15 martie: Voi clătina cerurile și pământul

La data de 16 decembrie 1848, Domnul mi-a dat o viziune legată de zdruncinarea puterilor cerurilor. Am văzut că atunci când Domnul a spus „cer”, când a dat semnele raportate de Matei, Marcu și Luca, aceasta a și vrut să spună „cer”; iar când a spus „pământ”, a vrut să se înțeleagă literal „pământ”. Puterile cerului sunt soarele, luna și stelele. Ele domnesc în ceruri. Puterile pământului sunt cei care domnesc pe pământ. Puterile cerului vor fi zguduite prin glasul lui Dumnezeu. Atunci soarele, luna și stelele vor fi mișcate din locul lor. Ele nu vor trece, dar vor fi zguduite de glasul lui Dumnezeu.
Nori negri și grei s-au ivit și s-au izbit unii de alții. Văzduhul s-a desfăcut și s-a rulat ca un sul; apoi am putut privi în sus prin spațiul astfel deschis, către Orion, de unde venea vocea lui Dumnezeu. Cetatea cea Sfântă va coborî prin acel spațiu. Am văzut că puterile pământului sunt acum zguduite și că evenimentele se întâmplă unul după altul. Războaie și vești de războaie, sabie, foamete și epidemii – acestea sunt primele care vor zdruncina puterile pământului, apoi glasul lui Dumnezeu va zdruncina soarele, luna și stelele și, de asemenea, pământul. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 41

Nu va mai fi mult până când furtuna care stă să izbucnească va veni peste lumea care este atât de adormită în păcat. … Când pământul se va clătina încoace și încolo ca un om beat, când cerurile vor fi clătinate și marea zi a Domnului va fi venit, cine va fi în stare să stea în picioare? Ei privesc tremurând cu groază la singurul lucru de care ar vrea să scape: „Iată că El vine pe nori și orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1:7). …
Mielul, a cărui mânie va fi atât de teribilă pentru cei care au disprețuit harul Său, va fi har și neprihănire, dragoste și binecuvântare pentru cei care L-au primit. Stâlpul de nor care, pe partea dinspre egipteni era întunecat, inspirând amenințarea unei teribile mânii răzbunătoare, pentru poporul lui Dumnezeu era un stâlp de foc plin de strălucire. La fel va fi cu poporul Domnului în aceste zile de pe urmă. Lumina și slava lui Dumnezeu care sunt peste poporul ce păzește poruncile Lui este întuneric pentru cei necredincioși. Ei văd atunci ce lucru teribil este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu. Brațul Său întins, plin de putere ca să îi salveze pe toți aceia care au venit la El, este la fel de tare pentru a aduce pedeapsa Lui asupra tuturor acelora care nu au vrut să vină la El ca să aibă viață. Dumnezeu ne asigură că, în timp ce mai este încă har, în timp ce se mai aude glasul care face invitația, va fi o întoarcere la Domnul. S-au luat toate măsurile pentru ca fiecare suflet să găsească adăpost și toți aceia care au păzit poruncile Sale să fie protejați până ce va trece mânia. – That I May Know Him, p. 356

Din milă față de lume, Dumnezeu i-a șters de pe fața pământului pe locuitorii nelegiuiți din vremea lui Noe. Din milă i-a distrus pe locuitorii stricați ai Sodomei. Prin puterea amăgitoare a lui Satana, făptuitorii fărădelegii câștigaseră simpatie și admirație și, în felul acesta, i-au condus continuu și pe alții la răzvrătire. Așa a fost în zilele lui Cain și ale lui Noe, ca și în vremea lui Avraam și a lui Lot; la fel stau lucrurile și în vremea noastră. Din milă pentru univers, Dumnezeu îi va distruge, în cele din urmă, pe aceia care au respins harul Său. – Tragedia veacurilor, p. 543

Miercuri, 16 martie: O împărăție de nezdruncinat

Urmașul lui Hristos va fi confruntat cu … interpretările spiritiste ale Scripturii, dar nu trebuie să le primească. Glasul lui trebuie să se audă vestind cu claritate adevărurile veșnice ale Scripturilor. Ținându-și ochii ațintiți la Hristos, el trebuie să pășească mereu înainte pe calea arătată, neluând în seamă nicio idee care nu este în armonie cu învățătura Domnului Isus. Adevărul lui Dumnezeu ar trebui să fie subiectul cugetării și meditării sale. El trebuie să privească Biblia ca fiind glasul lui Dumnezeu care îi vorbește direct. În felul acesta va găsi înțelepciunea care este divină.
Cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum este ea descoperită în Hristos, este cunoașterea pe care trebuie să o aibă toți aceia care sunt mântuiți. Aceasta este cunoașterea care lucrează transformarea caracterului. Primită în inimă, ea va aduce înnoirea sufletului după chipul lui Hristos. Aceasta este cunoașterea pe care Dumnezeu vrea să o primească toți copiii Săi; afară de ea, toate celelalte nu sunt decât deșertăciune și nimicnicie.
În fiecare generație și în fiecare țară, adevărata temelie pentru clădirea caracterului a fost aceeași – principiile cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu. Singura cale sigură și temeinică este aceea de a face doar ce spune Dumnezeu. „Orânduirile Domnului sunt drepte” și „cel ce se poartă așa, nu se clatină niciodată” (Psalmii 19:8; 15:5). – Faptele apostolilor, pp. 474–475

Cei care sunt părtași naturii divine nu vor ceda ispitei. Dușmanul lucrează cu toată puterea ca să-i biruiască pe cei care se străduiesc să trăiască o viață de creștin. El vine la ei cu ispite, cu speranța că vor ceda. Astfel, el speră să-i descurajeze. Dar cei ce au picioarele bine ancorate pe Stânca veacurilor nu vor cădea pradă înșelăciunilor sale. Ei își vor aminti că Dumnezeu este Tatăl lor și Hristos este Ajutorul lor. Mântuitorul a venit în lumea noastră ca să aducă pentru fiecare suflet încercat și ispitit puterea de a birui așa cum a biruit El. Cunosc puterea ispitei, știu pericolele care sunt pe cale, dar știu de asemenea că această putere este suficientă în orice vreme de nevoie și că este asigurată pentru cei care se luptă cu ispita. – Solii pentru tineret, p. 81

Cel ce va veni spune: „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Fiecare faptă bună, făcută de poporul lui Dumnezeu ca rod al credinței, își va avea o răsplată pe măsură. Așa cum strălucirea unei stele este diferită de strălucirea alteia, tot astfel credincioșilor li se vor încredința sfere diferite de acțiune în viața viitoare. …
Când cineva moare, influența lui nu dispare odată cu el, ci ea continuă să fie exercitată și se reproduce de la sine. Influența unui om bun, sfânt și curat continuă după moartea lui asemenea soarelui care coboară în asfințit, răspândindu-și slava pe întinderea cerului și luminând piscurile înalte mult timp după ce s-a ascuns dincolo de înălțimi. Tot astfel, lumina răspândită de faptele celor buni, sfinți și curați se reflectă multă vreme după ce au încetat să trăiască, să lucreze și să vorbească. Faptele lor bune, cuvintele și exemplul lor vor trăi veșnic. „Pomenirea celui neprihănit ține în veci.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 428–429

Joi, 17 martie: Să ne arătăm mulțumitori

„Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică” (Evrei 12:28). …
Creștinul trebuie să fie pregătit să facă o lucrare care dovedește bunătate, stăpânire de sine, îndelungă răbdare, amabilitate, răbdare. Cultivarea acestor daruri prețioase trebuie să intre în viața creștinului pentru ca, atunci când este chemat la lucru de către Maestrul său, să poată fi gata să-și folosească cele mai înalte puteri ale sale pentru a-i ajuta pe cei din jur și a le aduce binecuvântare. – In Heavenly Places, p. 330

Sunt mulți care spun că sunt urmași ai lui Hristos, dar încă nu sunt împlinitori ai Cuvântului. Ei nu găsesc plăcere în Cuvântul Său, deoarece el prezintă o slujire care nu este pe placul lor. …
Esența și parfumul adevăratei ascultări sunt o manifestare exterioară a unui principiu din interior – iubirea pentru neprihănire și iubirea pentru Legea lui Dumnezeu. Esența oricărei neprihăniri este credincioșia față de Răscumpărătorul nostru, atitudinea de a face binele pentru că așa este bine. …
… Când iubirea lui Hristos intră în inimă, noi ne străduim să imităm caracterul Său. … Cu cât studiem mai mult viața lui Isus, cu o inimă dispusă să învețe, cu atât vom deveni mai mult asemenea lui Hristos. În inima adevăratului împlinitor al Cuvântului, Duhul Sfânt aduce o înțelegere clară. Cu cât ne răstignim mai mult practicile egoiste, împărțindu-ne cu alții binecuvântările primite și folosind abilitățile pe care ni le-a dat Dumnezeu, cu atât harurile cerești vor fi întărite și sporite în noi. Atunci vom crește în spiritualitate, în răbdare, în tărie de caracter, în smerenie și blândețe. – That I May Know Him, p. 118

Dumnezeul nostru este un Tată bun și milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare și chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu și să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu dorește ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca și când El ar fi un supraveghetor aspru și neînduplecat. El este cel mai bun prieten al copiilor Săi și, când ei se închină înaintea Lui, El vrea să fie cu ei, să-i binecuvânteze și să-i mângâie, umplându-le inimile cu bucurie și dragoste. Dumnezeu dorește ca fiii și fiicele Sale să găsească mângâiere în serviciul Său, ca ei să aibă mai mult bucurii decât necazuri în lucrarea Sa. El dorește ca aceia care vin să I se închine să aducă cu ei gândurile prețioase ale iubirii și purtării Sale de grijă, ca să fie astfel întăriți în toate problemele vieții de fiecare zi, să primească har și să îndeplinească în mod cinstit și cu credincioșie toate lucrurile. …
Sufletul nostru se poate ridica mai aproape de cer pe aripile imnurilor de laudă. În curțile cerești, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă și, atunci când Îi aducem mulțumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oștilor cerești. „Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela proslăvește pe Dumnezeu” (Psalmii 50:23). Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie și adâncă închinare, cu „mulțumiri și cântări de laudă” (Isaia 51:3). – Calea către Hristos, pp. 103–104

Vineri, 18 martie

Pentru studiu suplimentar
Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), cap. „Zguduirea”.