[sâmbătă, 26 februarie] Isus ne deschide calea prin perdeaua dinăuntru

Text de memorat:

 

Evrei 9:24

„Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu”.

 

Când s-au întors de la Muntele Măslinilor, imediat după ce Isus Se înălțase la cer, ucenicii au fost plini de simțământul bucuriei și al victoriei. Învățătorul și Prietenul lor ocupa o poziție de autoritate asupra lumii și îi invitase să se apropie de Dumnezeu în Numele Său, cu încrederea absolută că Tatăl avea să răspundă în mod favorabil rugăciunilor lor (Ioan 14:13,14). Chiar dacă ei rămâneau în lume și urmau să fie atacați de forțele celui rău, nădejdea lor rămânea tare. Ei știau că Isus Se ridica la cer ca să le pregătească un loc (Ioan 14:1-3). Știau că Isus era Căpetenia mântuirii lor și că, prin sângele Său, le deschisese o cale spre patria cerească.

 

Înălțarea lui Isus la cer ocupă un loc central în teologia cărții Evrei. Ea marchează începutul guvernării lui Isus și al lucrării Sale de Mare-Preot în favoarea noastră și, cel mai important, momentul inaugurării noului legământ, prin care noi ne putem apropia de Dumnezeu cu deplină încredere, prin credință. Acum este privilegiul nostru să venim cu încredere în prezența lui Dumnezeu prin Isus și prin meritele neprihănirii Sale.

 

 

Studiu la rând:

 

Biblia: Geneza 38–44

1. Despre cine și în ce loc se spune că „nimic nu se făcea acolo decât prin el?
2. Ce fel de om trebuia să aleagă faraonul pentru a-l pune în fruntea țării Egiptului?
3. Cine a spus „toate acestea pe mine mă lovesc” și în ce context?
4. Cine s-a oferit să rămână în locul lui Beniamin, ca rob al lui Iosif?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Minunile nu sunt o dovadă ale adevărului”

5. Ce s-ar întâmpla dacă, în loc de a înființa sanatorii, s-ar face rugăciuni pentru miracole?

Post-ul [sâmbătă, 26 februarie] Isus ne deschide calea prin perdeaua dinăuntru apare prima dată în Studiu Biblic.