Comentarii inspirate (st. 10)
ISUS NE DESCHIDE CALEA PRIN PERDEAUA DINĂUNTRU
Sabat după-amiază, 26 februarie
Ce izvor de bucurie pentru ucenici, să știe că aveau în cer un asemenea Prieten care să pledeze în favoarea lor! Prin înălțarea vizibilă a lui Hristos, toate ideile și concepția lor despre cer au fost schimbate. … Acum, cerul era legat de Isus, pe care ei Îl iubiseră și-L veneraseră mai presus de oricine….
… Acum, priveau cerul ca pe viitorul lor cămin, unde Mântuitorul lor iubit avea să pregătească locuințe pentru ei. Interesul pentru rugăciune era nou, pentru că însemna comunicare cu Mântuitorul lor. Cu emoții proaspete și vii și o încredere fermă că rugăciunea lor va fi ascultată, ei s-au strâns în camera de sus ca să-și prezinte cererile și să invoce făgăduința Mântuitorului care spusese: „Cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ei se rugau în Numele lui Isus. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1054
Isus Se află în Sfânta Sfintelor, gata să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Acolo, El nu încetează să-Și prezinte clipă de clipă poporul care are totul deplin în El. Dar, pentru că suntem astfel înfățișați înaintea Tatălui, nu trebuie să ne închipuim că putem să abuzăm de îndurarea Sa și să devenim nepăsători, indiferenți și îngăduitori cu noi înșine. Hristos nu este un slujitor al păcatului. Noi avem totul deplin în El, suntem primiți în Fiul Preaiubit, numai dacă rămânem în El prin credință.
Noi nu putem să atingem desăvârșirea prin faptele noastre bune. Sufletul care privește la Isus prin credință respinge neprihănirea personală. El se vede nedesăvârșit, consideră că pocăința lui este insuficientă, credința lui cea mai tare este doar slăbiciune, cel mai mare sacrificiu al său este neînsemnat și cade în umilință la piciorul crucii. Însă un glas îi vorbește din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu uimire, el aude mesajul: „Noi avem totul deplin în Hristos” (Coloseni 2:10). Acum, în sufletul lui este pace. Nu trebuie să se mai străduiască să găsească ceva bun în el însuși, vreo faptă meritorie prin care să câștige favoarea lui Dumnezeu. – Asemenea lui Hristos, p. 76 (3 mart.)
… Inspirat de Duhul Sfânt, ucenicul iubit, Ioan, declară cu claritate și siguranță deplină: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (Ioan 5:14,15). Prin urmare, adresați-I Tatălui cererile voastre cu insistență, în Numele Domnului Isus. Dumnezeu va onora acest Nume.
Curcubeul care înconjoară tronul divin este o asigurare că Dumnezeu este consecvent, că „la El nu există schimbare, nici umbră de mutare”. Noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și nu merităm favoarea Sa, totuși … atunci când venim la El, mărturisindu-ne păcatul și nevrednicia, ne va asculta strigătul. Însăși onoarea tronului Său este în joc în împlinirea Cuvântului Său față de noi.
La fel ca Aaron, care Îl simboliza pe Domnul Hristos, Mântuitorul nostru duce în inima Sa, în Locul Preasfânt, numele tuturor celor din poporul Său. Marele nostru Preot își aduce aminte de toate cuvintele prin care ne-a încurajat să ne încredem în El. Domnul nu uită niciodată legământul Său. – Parabolele Domnului Hristos, p. 148
Duminică, 27 februarie: Isus înaintea Tatălui
Înjunghierea mielului pascal era o umbră a morții lui Hristos. Pavel spune: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). Snopul cu primele roade care era legănat de Paști înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului și a întregului Său popor, Pavel spune: „Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:23). Asemenea snopului de legănat care era primul snop adunat înainte de marele seceriș, Hristos era primul rod al secerișului nepieritor al celor răscumpărați, care, la învierea viitoare, vor fi adunați în grânarul lui Dumnezeu.
Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ce privește evenimentul, ci și în ce privește timpul. În ziua a paisprezecea a lunii întâi iudaice, chiar în ziua și în luna în care timp de cincisprezece veacuri lungi fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos a mâncat paștele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca „Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. În aceeași noapte, El a fost luat de mâini nelegiuite pentru a fi răstignit și omorât. Și, ca antitip al snopului de legănat, Domnul nostru a fost înviat dintre morți a treia zi ca „prim rod al celor adormiți”, modelul tuturor celor drepți înviați… – Tragedia veacurilor, p. 399
Privind la desăvârșirea caracterului Domnului Hristos, contemplând misiunea, dragostea, harul și adevărul Lui, ei [credincioșii] sunt încântați; marea nevoie a sufletului este împlinită și ei vor spune împreună cu psalmistul: „Cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău” (Psalmii 17:15). Ei văd că obiectivul credinței și al iubirii este Domnul Isus Hristos. Ei au terminat cu iubirea de lume și închinarea la comorile vremelnice. …
Un astfel de om ia Cuvântul lui Dumnezeu pentru sine. El vede minunile, tăgăduirea de sine a lui Hristos, jertfirea Sa de sine, Îl vede înălțat pe cruce și ajuns acolo pentru el. Atunci, limbajul inimii va fi: „El a murit pentru mine. El a triumfat prin moarte ca eu să nu pier, ci să cred că El esteMântuitorul meu personal și să ajung să am viața aceea care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. În bogățiile harului Său, eu am căpătat comoara care va dura cât veșnicia.” – That I May Know Him, p. 216
Uneori, un simț profund al propriei nevrednicii face ca sufletul să ne fie străbătut de un fior, dar aceasta nu este o dovadă că Dumnezeu S-ar fi schimbat față de noi sau noi, față de Dumnezeu. Nu trebuie să facem niciun efort pentru a ne păstra mintea încordată asupra vreunei emoții oarecare. Astăzi poate că nu simțim pacea și bucuria pe care am simțit-o ieri, dar să ne prindem prin credință de mâna lui Hristos și să ne încredem în El pe deplin, atât în întuneric, cât și în lumină. – Sfințirea vieții, p. 90
Luni, 28 februarie: Invitația lui Dumnezeu
Prin marea Sa putere, în ciuda împotrivirii faraonului, Dumnezeu Și-a eliberat poporul din Egipt, ca să poată păzi Legea care fusese dată în Eden. El i-a adus pe israeliți la Sinai ca să audă proclamarea Legii Sale.
Proclamând cu vocea Sa Cele Zece Porunci înaintea copiilor lui Israel, Dumnezeu a demonstrat importanța lor. Într-o măreție copleșitoare, El a arătat maiestatea și autoritatea Sa de Stăpân al lumii. A făcut aceasta pentru a le dovedi oamenilor sfințenia Legii Sale și importanța ascultării de ea. Puterea și slava cu care a fost dată Legea descoperă importanța ei. Aceasta este credința dată sfinților o dată pentru totdeauna de Hristos, Mântuitorul nostru, Cel care a vorbit de pe Sinai. – Mărturii, vol. 8, pp. 197–198
Cu mai mare zel [David] a studiat căile lui Dumnezeu arătate de Hristos atunci când era învăluit în stâlpul de nor, învățăturile pe care i le-a dat lui Moise cu porunca de le repeta în mod credincios înaintea întregului Israel. … Când s-a gândit la angajamentul și făgăduințele Sale pentru ei, știind că acestea erau la fel de valabile pentru oricine avea nevoie de ele, el și le-a însușit, spunând: „Voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gândi la toate lucrările Tale și voi lua aminte la (în engl.: voi spune, voi vorbi despre) toate isprăvile Tale”.
Credința lui s-a prins strâns de Dumnezeu și el a fost întărit și încurajat; deși a recunoscut că adesea căile Domnului sunt de neînțeles, el a priceput că sunt pline de har și bune, pentru că așa este caracterul Său, cum i s-a descoperit lui Moise: „Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo, lângă el, și a rostit Numele Domnului. Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie…»” – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1149
Acela care este Căpetenia mântuirii noastre îi întărește pe urmașii Săi nu prin falsuri științifice, ci printr-o credință adevărată în cuvântul unui Dumnezeu personal. Cuvântul acesta este repetat iar și iar cu o putere din ce în ce mai mare. Satana își pune la lucru toate forțele pentru asaltul din acest ultim conflict, iar rezistența urmașului lui Hristos este încercată până la limită. Uneori se pare că acesta va fi nevoit să cedeze. Dar o rugă adresată Domnului Isus, merge ca o săgeată la tronul lui Dumnezeu și Îngerii lui Dumnezeu sunt trimiși pe câmpul de luptă. Curentul se schimbă … și cel apăsat este eliberat. Credinciosul hărțuit și obosit este purtat ca pe aripi de vultur și victoria este câștigată. … Ce lecții minunate vom învăța ca urmare a unei dependențe continue de atotputernicia lui Hristos! Acela care învață aceste lecții nu mai are nevoie să depindă de experiența altuia. El are dovada în sine însuși și experiența sa este o cunoaștere reală a faptului că Isus Hristos este de ajuns, este credincios și plin de putere. Cu el se împlinește făgăduința: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). – In Heavenly Places, p. 297
Marți, 1 martie: Nevoia de o perdea
În sanctuarul din pustie și în templu – care erau simbolurile pământești ale locuinței lui Dumnezeu –, o parte era consacrată prezenței Sale. Perdeaua ornamentată cu heruvimi, la intrarea în acea parte a sanctuarului, nu trebuia ridicată decât de o singură mână. Ridicarea acelei perdele și pătrunderea fără o poruncă anume în taina sacră a Locului Preasfânt însemna moarte. Căci deasupra tronului harului se afla slava Celui Preasfânt – slavă pe care niciun om nu putea să o privească și să trăiască după aceea. În unica zi din an stabilită pentru slujire în Locul Preasfânt, marele-preot intra cu cutremur în prezența lui Dumnezeu, în timp ce nori de tămâie fereau privirile sale, acoperind slava. Peste tot în curțile templului înceta orice zgomot. Niciun preot nu mai slujea înaintea altarelor. Mulțimea închinătorilor, aplecată cu o teamă plină de respect, înălța rugăciuni cerând mila lui Dumnezeu. – Divina vindecare, pp. 437–438
Lucrarea cea mai înaltă a educației nu este de a da numai cunoștințe, ci de a împărtăși acea energie dătătoare de viață, care este primită prin legătura dintre o minte și altă minte, dintre o inimă și altă inimă. Numai viața poate să dea viață. Ce privilegiu minunat au avut ei să fie în legătură zilnică, timp de trei ani, cu acea viață dumnezeiască de la care a pornit orice impuls dătător de viață, care a binecuvântat lumea! Mai presus decât tovarășii lui, Ioan, ucenicul iubit, s-a predat puterii acestei minunate iubiri. El spune: „Viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată.” „Noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har” (1 Ioan 1:2; Ioan 1:16).
Apostolii Domnului nostru nu aveau nimic care să aducă slavă persoanei lor. Era evident că succesul lucrării lor se datora numai lui Dumnezeu. Viața acestor oameni, caracterul pe care și l-au format și lucrarea cea mare pe care Dumnezeu a adus-o la îndeplinire prin ei constituie o dovadă puternică de ceea ce va face El pentru cei care sunt ascultători și gata de a învăța. – Hristos, Lumina lumii, p. 250
Sufletul care I s-a predat lui Hristos este mai de preț în ochii Lui decât lumea întreagă. Mântuitorul ar fi trecut prin agonia Calvarului, chiar dacă prin aceasta n-ar fi fost mântuit decât un singur om. El nu va părăsi niciodată pe niciunul dintre cei pentru care a murit. El îi va păstra prin puterea Sa pe toți, afară de cazul că urmașii Săi aleg să-L părăsească.
În toate încercările noastre, avem un ajutor care nu lipsește niciodată. El nu ne lasă să luptăm singuri cu ispita, să ne batem cu răul și să fim în cele din urmă zdrobiți sub poveri și întristare. Cu toate că acum este ascuns de privirea muritorilor, urechea credinței poate auzi glasul Lui, zicând: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.” „Eu sunt cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18). Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale – și Eu am plâns. Cunosc chiar și durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om. Să nu crezi că ești singur și părăsit. Deși suferința ta nu mișcă nicio coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ, privește la Mine și vei trăi. – Hristos, Lumina lumii, p. 483
Miercuri, 2 martie: Calea cea nouă și vie
Aceia care cred cu adevărat în Hristos, stau împreună cu El în locurile cerești. Să primim dar însemnele creștinismului. Nu este vorba de un semn exterior, nu înseamnă să purtăm o cruce sau o coroană, ci este ceva care arată legătura omului cu Dumnezeu.
„Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată. Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alții și, cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie” (Evrei 10:19-25). – The Upward Look, p. 233
Mijlocirea lui Hristos în favoarea noastră constă în prezentarea meritelor Sale divine, oferindu-Se Tatălui ca înlocuitor și chezaș al nostru, pentru că El S-a înălțat la cer ca să facă ispășire pentru păcatele noastre. … „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).
Aceste versete ne arată că voia lui Dumnezeu nu este să fii neîncrezător și să îți chinui sufletul cu temerea că El nu va avea plăcere de tine, pentru că ești păcătos și nevrednic. … Prezintă-ți cazul înaintea Lui, apelând la meritele sângelui care a curs pentru tine pe crucea Calvarului. Satana te va acuza că ești un mare păcătos și trebuie să admiți acest lucru, dar poți spune: „Știu că sunt un păcătos și de aceea am nevoie de un Salvator. Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși. «Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.» … Eu nu am niciun merit și nu sunt vrednic să cer mântuirea, dar Îi prezint lui Dumnezeu sângele atotispășitor al mielului fără cusur al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. E tot ce pot să cer. Numele lui Isus îmi deschide calea către Tatăl. Urechea Sa și inima Sa sunt gata să primească cea mai slabă rugăciune a mea și El îmi împlinește cele mai profunde nevoi.” – Asemenea lui Hristos, p. 75 (2 mart.)
Domnul Hristos a venit pentru a-i da lumii un exemplu cu privire la desăvârșirea la care poate să ajungă natura omenească dacă este unită cu natura divină. El i-a prezentat lumii un nou aspect al măreției, prin manifestarea milei și a iubirii Sale. El le-a dat oamenilor o nouă interpretare cu privire la Dumnezeu. În calitate de Cap al omenirii, El i-a învățat pe oameni lecțiile științei guvernării divine, prin care El a dat pe față neprihănirea împăcării milei cu dreptatea. – Solii alese, cartea 1, p. 260
Joi, 3 martie: Ei vor vedea fața Lui
„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Nu am experimentat noi acest lucru în trecut, când am pășit înainte prin credință și au fost realizate lucrurile pe care le vedem astăzi? … Credința nu înseamnă numai să privești înainte spre lucrurile care nu se văd, ci și să fii întărit privind la experiența din trecut, la rezultatele vizibile, la împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. … Rugați-vă: „Doamne, mărește-ne credința!” Credința dă vigoare simțurilor ca să lucrați cu sârg și să aveți rezultate. Credința înalță și înnobilează puterile sufletului, făcându-l în stare rămână neclintit cu privire la lucrurile care nu se văd. …
Având privirea ațintită la Isus, nu numai ca Exemplul nostru, ci și ca Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, să mergem înainte având încredințarea că El ne va da toată puterea de care avem nevoie pentru a îndeplini îndatoririle fiecărei zile. – The Upward Look, p. 72
Este nevoie de credință atât în lucrurile mici, cât și în lucrurile cele mai importante ale vieții. În toate preocupările și activitățile noastre zilnice, puterea lui Dumnezeu devine pentru noi realitate prin intermediul unei încrederi neabătute. …
Numai simțământul prezenței lui Dumnezeu îi poate alunga unui copil timid frica ce poate să îi facă viața o povară. Un astfel de copil să-și întipărească în minte făgăduința: „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.” Să citească istoria minunată despre Elisei, care se afla în cetatea de pe munte, și despre puternica armată de îngeri cerești care s-a interpus între el și oștirea vrăjmașilor înarmați. Să citească despre Petru, la care a venit un înger pe când el era în închisoare și condamnat la moarte; să vadă cum îngerul l-a condus pe slujitorul lui Dumnezeu în siguranță afară, printre gărzile înarmate, prin ușile masive și poarta mare de fier, cu gratiile și zăvoarele lor. …
El va lucra și acum într-un mod la fel de remarcabil ca și atunci, oriunde există inimi credincioase care pot fi canale ale puterii Sale. – Asemenea lui Hristos, p. 127 (23 apr.)
„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viață veșnică.” Prin Ioan cel iubit, care a ascultat aceste cuvinte, Duhul Sfânt declară bisericilor: „Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața” (1 Ioan 5:11,12). Iar Isus a zis: „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Hristos S-a făcut una în trup cu noi, pentru ca noi să putem deveni una în duh cu El. În virtutea acestei uniri vom ieși noi afară din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci din cauză că, prin credință, viața Lui a devenit viața noastră. Aceia care Îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter și Îl primesc în inimă au viață veșnică. Hristos locuiește în noi prin Duhul; iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credință, este începutul vieții veșnice. – Hristos, Lumina lumii, p. 388
Vineri, 4 martie
Pentru studiu suplimentar
Harul uimitor al lui Dumnezeu, cap. „Hristos, Mijlocitorul”, p. 154 (26 mai);
Solii alese, cartea 1, cap. „Hristos, Marele nostru Preot”, pp. 341– 342.
