[luni, 31 ianuarie] Sfârșitul celor 70 de săptămâni
Text de studiu: Faptele apostolilor 8:1-4
Lapidarea lui Ștefan a marcat un punct important în istoria națiunii iudaice. Până atunci fuseseră poporul special al lui Dumnezeu. Dumnezeu dorise să-i folosească pentru a fi o lumină în lume.
Dar nu s-a întâmplat așa. Citește cum a descris Ștefan națiunea iudaică în Faptele apostolilor 7:51-53 .
Totuși, chiar și după ce L-au ucis pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, cei din națiunea iudaică au mai primit o șansă de a se pocăi. Dumnezeu i-a trimis pe ucenici să predice timp de încă trei ani și jumătate în Ierusalim.
Mulți oameni au auzit acest mesaj și au crezut. Cu toate acestea, liderii religioși au devenit și mai încăpățânați în respingerea adevărului.
Dumnezeu îi arătase lui Daniel că națiunii iudaice îi vor fi dați încă 490 de ani (70 săptămâni) pentru a duce lumii Evanghelia (Daniel 9:24). Acel timp s-a încheiat în anul 34 d.Hr., odată cu lapidarea lui Ștefan de către liderii religioși ai
națiunii. Omorându-l pe Ștefan, cel care prezentase ultimul apel la pocăință, națiunea iudaică făcuse ultima alegere de respingere a lui Isus.
De atunci, națiunea iudaică nu avea să mai fie poporul special al lui Dumnezeu. Desigur, evreii individual puteau accepta în continuare mesajul lui Isus și să fie mântuiți. Dar Dumnezeu nu avea să mai folosească națiunea iudaică pentru a-I fi martoră; de acum încolo avea să folosească Biserica creștină.
După ce L-a respins complet pe Isus, Sinedriul și-a întors furia asupra altor credincioși din Ierusalim. Saul a fost onorat pentru contribuția sa în uciderea lui Ștefan și a devenit membru al Sinedriului. Apoi a devenit persecutorul șef al bisericii în Ierusalim. Faptele apostolilor 8:3; 26:9-11 Credincioși se temeau de Saul! Ce au făcut mai departe? Faptele apostolilor 8:1,4
Aplicație: Dumnezeu a văzut că în loc să trimită misionari, biserica din Ierusalim era mulțumită de ce realizase acolo. El a îngăduit persecuția ca pe un mijloc de a împrăștia credincioșii în toate direcțiile. După ce au plecat din Ierusalim, creștinii au devenit misionari în locurile în care au ajuns.