Caseta de valori
De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. (Romani 8:28)
Tocmai ce ne cumpăraserăm o casă nouă și mă îndreptam spre casă pentru a măsura ferestrele pentru a cumpăra draperii și perdele. Mama mea era cu mine și eu eram foarte entuziasmată să îi arăt noua casă.
Când am intrat cu mașina în curte, am observat că la ușa de la intrare era o casetă de valori și în sufragerie era mobilă!
Cu siguranță că e o greșeală, mi-am zis în gând. Am sunat agentul imobiliar care și-a dat seama că ne arătase o casă de închiriat, care nu era de vânzare. Mai mult, el întocmise actele greșite. Se pare că noi cumpăraserăm o altă casă, de la altă adresă – o casă pe care nu o văzuserăm niciodată!
Agentul imobiliar a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a îndrepta lucrurile. El a încercat să ne arate cealaltă casă. Dintr-o simplă privire, ne-am dat seama că nu era nicidecum stilul nostru și nici nu am fi ales acea casă. Banii noștri erau blocați. Fosta casă o vânduserăm cu câteva săptămâni înainte și urma să fie ocupată de noii locatari în opt zile.
Și acum unde mergem?
Biblia ne spune că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. Nu are rost să mai spun că eram de-a dreptul panicați și ne întrebam cum să procedăm. Ne-am rugat și am simțit îndemnul de a merge în continuare pe acea stradă câțiva kilometri, într-o subdiviziune separată. Acolo mai erau câteva case de vânzare. Una dintre ele ne-a atras atenția.
Cealaltă casă avea un parc frumos în spate, la fel și aceasta! Parcul era chiar cum ieșeai pe ușa din spate și copiilor avea să le placă faptul că era atât de accesibil. Am contactat agentul care vindea casa și am reușit să o cumpărăm. Cumpărătorii fostei noastre case au fost dispuși să extindă termenul de mutare, adaptându-se nevoilor noastre. Ne place noua casă!
Deși în viața noastră apar circumstanțe neprevăzute, putem fi siguri că Domnul este întotdeauna cu noi. Lui îi pasă de lucrurile care sunt importante pentru noi. El nu ne va lăsa niciodată pe drumuri.
Karen M. Philips
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.