„Vreau să fiu ca tine, tată!”

„Naomi a luat copilul, l-a ținut în brațe și a văzut de el.” (Rut 4:16)

Ascultă ediția audio aici.

Muzicianul american Harry Chapin lansa în 1974 piesa „Cat’s in the Cradle” [„Pisica e în leagăn”], o critică la adresa societății americane a anilor ’70.

Cântecul spune povestea unui tată care nu are niciodată timp pentru fiul său. Fiul acceptă cu tristețe aceste absențe, fără nicio obiecție, repetând mereu că, atunci când va crește, va fi ca tatăl lui. În cele din urmă, băiatul devine bărbat, iar tatăl are din ce în ce mai mult timp pentru el. Numai că fiul este acum mult prea ocupat pentru tatăl său (facultate, prieteni, o iubită, carieră) și, în cele din urmă, are chiar propriul copil. La sfârșitul cântecului, tatăl pensionar își dă seama cu stupoare că fiul său a devenit exact ca el și că un alt copil va fi neglijat.

Aceeași luptă, aceeași frământare, același dezechilibru al fiecărei generații: părinți prea ocupați cu munca pentru a petrece timp cu copiii lor, ca să transmită valori sau să fie modele.

Dacă nu avem timp pentru copiii noștri, atunci nu ar fi trebuit să luăm asupra noastră răspunderile unei familii, spune un gând inspirat (CA, p. 160).

Ar trebui să petrecem cât mai mult timp posibil cu copiii noștri, studiindu-le temperamentele și caracterul, pentru a le putea înțelege nevoile și primejdiile, îmbinând afecțiunea cu autoritatea, bunătatea cu restricțiile hotărâte. Ar trebui să ne împrietenim cu ei, să fim plăcuți, buni și plini de afecțiune, mergând cu ei la lucru și la joacă, câștigându-le încrederea. Iar dacă joburile ne fac aproape inutili familiilor noastre, ar trebui schimbate, astfel încât să nu fim împiedicați să petrecem timp cu ei, pentru că, neglijându-i, ne dovedim necredincioși sarcinii încredințate nouă de Dumnezeu (Ibidem, pp. 184–185).

Doamne, dă-ne în familiile noastre înțelepciunea de a ne lua timp unii pentru alții!