Comentarii inspirate (st. 11)
Deuteronomul în scrierile de mai târziu
Sabat după-amiază, 4 decembrie
Biblia este de cea mai mare valoare, pentru că este Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Dintre toate cărțile din lume, ea este cea mai demnă de atenție și studiu, datorită înțelepciunii ei veșnice. Biblia este o istorie care ne vorbește despre crearea lumii și ne poartă prin veacurile trecute. Fără ea, am fi fost lăsați la voia presupunerilor și a legendelor în ceea ce privește întâmplările trecutului. Ea ni-L descoperă pe Creatorul cerurilor și al pământului, cu universul pe care l-a adus la existență, și aruncă o lumină plină de slavă asupra lumii care va veni.
Biblia este un ogor unde sunt ascunse comori cerești, care vor rămâne acolo până când, printr-o atentă prospectare, vor fi descoperite și aduse la lumină. Biblia este o casetă, care conține bijuterii de o inestimabilă valoare, ce trebuie prezentate astfel, încât să li se vadă strălucirea ascunsă. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 421
Psalmistul spune: „Înțelegerea cuvintelor Sale dă lumină și pricepere omului de rând.” Ca putere educativă, Biblia este fără rival. Nu există lucrări științifice care să fie atât de bine adaptate pentru a dezvolta conștiința cum este contemplarea adevărurilor mari și vitale și a lecțiilor practice ale Bibliei. Nu a mai fost scrisă niciodată o altă carte atât de bine întocmită pentru a da putere mintală. Oameni cu un intelect strălucit, dacă nu sunt călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, ajung confuzi; ei nu-L pot înțelege pe Creator sau lucrările Sale. Însă, dacă mintea este dirijată să înțeleagă și să aprecieze adevărul cel veșnic, mobilizată să depună eforturi pentru a săpa după nestematele adevărului în mina bogată a Cuvântului lui Dumnezeu, ea nu se va pipernici niciodată și nici nu va slăbi ca atunci când zăbovește asupra subiectelor obișnuite. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 84
Învăţăturile Sale [ale lui Hristos] erau destinate să le îndrepte mintea către Vechiul Testament şi să pună într-o lumină mai clară marile teme prezentate acolo. Timp de veacuri, poporul Israel fusese separat de Dumnezeu şi pierduse din vedere preţioasele adevăruri pe care El i le încredinţase. Aceste adevăruri erau acoperite de superstiţii şi de ceremonii care le ascundeau adevărata importanţă. Hristos a venit ca să îndepărteze gunoiul care le întunecase strălucirea. El le-a aşezat ca pe nişte pietre preţioase într-un nou cadru. A arătat că, departe de a desconsidera repetarea adevărurilor vechi, familiare, El a venit să le facă să apară în adevărata lor forţă şi frumuseţe, în acea slavă care nu fusese niciodată recunoscută de oamenii timpului Său. Fiind El Însuşi Autorul acelor adevăruri descoperite a putut să le înfăţişeze oamenilor adevărata lor semnificaţie, eliberându-i de interpretările greşite şi de teoriile false adoptate de conducători pentru a se potrivi stării lor neconsacrate, lipsei lor de spiritualitate şi de dragoste faţă de Dumnezeu. El a îndepărtat tot ce jefuise aceste adevăruri de
viaţa şi de puterea lor vitală şi le-a redat lumii în toată prospeţimea şi forţa lor de la început. – Mărturii, vol. 5, pp. 709–710
Duminică, 5 decembrie: Cartea Legii
Iosia a propus ca aceia care aveau cea mai înaltă autoritate să se unească cu poporul într-un legământ solemn înaintea lui Dumnezeu, pentru a conlucra într-un efort de a face schimbări hotărâte: „Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc și a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia scrise în cartea aceasta.” … „Și tot poporul a intrat în legământ” (2 Împărați 23:3).
În reforma care a urmat, regele și-a îndreptat atenția să distrugă orice urmă de idolatrie care mai era. Locuitorii țării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinându-se chipurilor de lemn și de piatră, încât se părea că este peste puterea omului să îndepărteze orice urmă a acestor păcate. Dar Iosia a stăruit în străduința lui de a curăța țara. Cu hotărâre s-a împotrivit idolatriei, omorându-i „pe toți preoții înălțimilor…” „Mai mult, Iosia a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii și toate urâciunile care se vedeau în țara lui Iuda și la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului” (vers. 20,24). – Profeți și regi, pp. 400–401
Dumnezeu ne cere să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea Sa, dar, în același timp, trebuie să avem încredere în El ca într-un Tată duios, care nu-i va părăsi pe cei ce se încred în El. …
Dumnezeu nu renunță la noi din cauza păcatelor noastre. Putem să facem greșeli și să-L pe întristăm Duhul Sfânt, dar, dacă ne pocăim și venim la El cu inima smerită, El nu ne va alunga. Există piedici care trebuie să fie îndepărtate. Au fost cultivate simțăminte greșite și a existat mândrie, mulțumire de sine, nerăbdare și murmurare. Toate acestea ne despart de Dumnezeu. Păcatele trebuie să fie mărturisite și în inimă trebuie să aibă loc o lucrare mai adâncă a harului. Cei care se simt slabi și descurajați pot să ajungă oameni puternici ai lui Dumnezeu și să îndeplinească o lucrare nobilă pentru Domnul. – Credința și faptele, p. 35
Mărturisirea păcatelor nu va fi primită de Dumnezeu fără pocăinţă sinceră şi reformă. Trebuie să se vadă în viaţă schimbări categorice, tot ce constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu trebuie îndepărtat. Acestea vor fi urmarea unei păreri de rău reale pentru păcat. Lucrarea pe care o avem de făcut ne este prezentată clar: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă” (Isaia 1:16,17). – Calea către Hristos, p. 39
Luni, 6 decembrie: Cerurile cerurilor
Când I-a spus lui Hristos că împărăţiile și slava lumii îi sunt date lui și el le dă oricui voiește, Satana a spus adevărul numai în parte și l-a spus numai pentru a servi cauza lui printr-o nouă înșelăciune. Împărăţia lui Satana era ceea ce el smulsese de la Adam, dar Adam nu era decât reprezentantul Creatorului. Stăpânirea lui nu era independentă. Pământul era al lui Dumnezeu și El a dat toate lucrurile Fiului Său. Adam trebuia să domnească în calitate de supus al lui Hristos. Când Adam și-a trădat stăpânirea, care a trecut în mâinile lui Satana, Hristos a rămas încă împărat de drept. … Satana poate exercita stăpânirea smulsă prin înșelăciune numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu.
Când I-a oferit lui Hristos împărăţia și slava lumii, ispititorul a propus de fapt ca Hristos să predea adevăratul Lui drept de a împărăţi asupra lumii și să aibă stăpânirea ca un supus al lui Satana. … Hristos i-a spus atunci ispititorului: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: «Domnului, Dumnezeului tău, să te închini și numai Lui să-I slujești.»” – Hristos, Lumina lumii, pp. 129–130
Leviții, în imnul lor care ne este redat de Neemia, cântă: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el… Tu dai viață tuturor” (Neemia 9:6). … Mâna lui Dumnezeu este aceea care conduce planetele și le păstrează în poziția lor, în mersul lor ordonat prin spațiile siderale. El „a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor. El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare este puterea și tăria Lui, că una nu lipsește” (Isaia 40:26). …
Dumnezeu este temelia tuturor lucrurilor. Întreaga adevărată educație este în armonie cu lucrările Sale; toată educația creștină duce la supunere față de conducerea Sa. Știința deschide noi minuni înaintea noastră; ea se înalță tot mai sus și explorează noi profunzimi; dar, ca rezultat al cercetărilor ei, ea nu aduce nimic care să fie în conflict cu revelația divină. Ignoranța poate căuta să susțină păreri greșite cu privire la Dumnezeu, apelând la știință, dar cartea naturii și Sfânta Scriptură aruncă lumină una asupra alteia. Noi suntem astfel conduși să Îl adorăm pe Creator și să avem o încredere inteligentă în Cuvântul Său. – Patriarhi și profeți, pp. 115–116
Noi toți suntem supuși unuia dintre cei doi mari conducători. Unul, Creatorul omului și al lumii, este cel mai mare dintre toți. Toți Îi datorează supunerea întregii ființe, devotarea întregii afecțiuni. Dacă mintea este predată ca să fie condusă de El și dacă Dumnezeu este Cel care are stăpânire asupra puterilor modelatoare și stimulatoare ale minții, în fiecare zi vor fi primite forțe noi de la Acela care este Sursa oricărei înțelepciuni și puteri. Binecuvântări morale și frumuseți divine vor fi răsplata eforturilor oricărui om a cărui minte este legată de Cer. Noi putem avea descoperiri – frumuseți cerești – care se află dincolo de vederea scurtă a celor lumești și întrec imaginația celor mai mari minți. – Our High Calling, p. 80
Marți, 7 decembrie: Deuteronomul în cartea lui Ieremia
Domnul va fi pentru noi tot ce Îi îngăduim să fie. Rugăciunile noastre apatice, făcute cu jumătate de inimă, nu ne vor aduce niciun folos venit din cer. Oh, avem nevoie să fim mai insistenți în cererile noastre! Cereți prin credință. așteptați prin credință, primiți prin credință, bucurați-vă în nădejde, pentru că oricine caută găsește. Fiți plini de zel în această privință! Căutați-L pe Domnul cu toată inima! Oamenii pun suflet și zel în tot ce fac legat de lucrurile trecătoare, până ce eforturile lor sunt încununate de succes. Cu cea mai mare seriozitate învățați cum să căutați binecuvântările bogate pe care Dumnezeu le-a promis și, prin eforturi perseverente și hotărâte, veți avea lumina Sa, adevărul Său și harul Său bogat.
Strigați la Dumnezeu cu sinceritate și cu sufletul înfometat! Luptați-vă cu puterile cerești până când obțineți biruința! Puneți-vă ființa întreagă în mâna Domnului, suflet, trup și spirit, și hotărâți-vă să deveniți slujitorii Lui plini de iubire și consacrați, conduși de voința Sa și de gândul Său și plini de Spiritul Său.
Vorbiți-I lui Isus cu toată sinceritatea sufletului despre nevoile voastre. Nu vi se cere să faceți o pledoarie lungă înaintea lui Dumnezeu și nici să-I țineți o predică, ci spuneți-I, cu inima plină de regret pentru păcat: „Doamne, scapă-mă sau pier!” Pentru astfel de suflete există speranță. Astfel de oameni vor căuta, vor bate la ușă, vor cere și vor găsi. După ce Domnul Isus a îndepărtat povara păcatului care zdrobește sufletul, veți experimenta binecuvântarea păcii lui Hristos. – Our High Calling, p. 131
Prima și cea mai înaltă datorie a noastră este să fim siguri că rămânem în Hristos. El trebuie să facă lucrarea. Noi trebuie să căutăm să cunoaștem „ce zice Domnul” și să ne supunem viața călăuzirii Lui. Când avem Spiritul lui Hristos, care locuiește în noi, totul va apărea altfel, schimbat. Numai Mântuitorul ne poate da odihna și pacea de care avem atâta nevoie. Și, în fiecare invitație pe care ne-o face de a-L căuta pe Domnul ca să poată fi găsit de noi, El ne cheamă să rămânem în El. Nu este doar o invitație de a veni la El, ci de a rămâne în El. Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne îndeamnă să venim. Când avem pacea și odihna pe care le găsim în El, grijile noastre zilnice nu ne vor mai face să fim aspri, grosolani și nepoliticoși. Atunci nu ne vom mai urma calea noastră și voința noastră. Noi vom dori să facem voia lui Dumnezeu și să rămânem în Hristos ca mlădița în viță. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 140 (11 mai)
În afară de recunoașterea cerințelor lui Dumnezeu, nimic nu caracteriza mai bine legile date de Moise decât spiritul plin de dărnicie, duioșie și ospitalitate ce se dovedea față de săraci. Deși Dumnezeu făgăduise să-l binecuvânteze foarte mult pe poporul Său, nu era totuși în planul Lui ca sărăcia să fie ceva cu totul necunoscut în mijlocul lui. El a arătat că nu vor înceta să fie săraci în țară. Întotdeauna vor fi între copiii Săi persoane care vor avea nevoie de compătimirea, bunătatea și bunăvoința lor. Ca și în zilele noastre, și atunci au existat oameni loviți de nenorociri, de boală și de pierderea agoniselii lor; totuși, atâta vreme cât au ascultat de îndrumările date de Dumnezeu, între ei nu au fost cerșetori și nici oameni care să sufere din lipsă de hrană. – Patriarhi și profeți, p. 530
Miercuri, 8 decembrie: Ce cere Domnul?
„Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot! Dar ei au călcat legământul ca oricare om de rând şi nu Mi-au fost credincioşi atunci” (Osea 6:6,7). Multele jertfe ale iudeilor și râurile de sânge ale jertfelor de ispășire pentru păcate de care ei nu se pocăiau cu adevărat, pentru care nu simțeau o adevărată părere de rău, au fost întotdeauna dezgustătoare înaintea Domnului. …
Darurile scumpe și doar o asemănare de sfințenie nu pot fi plăcute înaintea lui Dumnezeu. Pentru îndurarea Sa, El cere un duh smerit, o inimă deschisă înaintea luminii adevărului, iubire și înțelegere pentru semeni și un spirit care nu acceptă să fie corupt prin avariție sau iubire de sine. Preoții și conducătorii erau lipsiți de aceste caracteristici esențiale pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu, iar darurile lor cele mai scumpe și ceremoniile cele mai strălucitoare erau o urâciune înaintea Lui. – Signs of the Times, 21 martie 1878 (din articolul „Păcatele fariseilor”)
Când israeliții erau pe punctul de a intra în ţara făgăduită, cuvântul Domnului dat prin Moise fusese: „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima și din tot sufletul tău, să păzești poruncile Domnului și legile Lui pe care ți le dau astăzi, ca să fii fericit?” (Deuteronomul 10:12,13). Din veac în veac, aceste sfaturi erau repetate de slujitorii lui Iehova către aceia care erau în pericolul de a cădea în obiceiurile formalismului și de a uita să aibă milă. În timpul lucrării Sale pământești, când a fost abordat de un învățător al Legii cu întrebarea: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”, Hristos Însuși i-a răspuns: „«Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii” (Matei 22:36-40).
Aceste cuvinte clare ale prorocilor și ale Domnului Însuși ar trebui să fie primite de noi ca fiind glasul lui Dumnezeu pentru fiecare suflet. Să nu pierdem din vedere nicio ocazie de a face fapte de milă, de atenţie delicată și de curtenie creștină, pentru cei împovărați și deprimați. Dacă nu putem face mai mult, putem adresa cuvinte de încurajare și de speranţă acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care pot fi abordați cel mai ușor pe calea simpatiei și dragostei.
Bogate și îmbelșugate sunt făgăduințele făcute acelora care caută ocazii de a aduce bucurie și binecuvântare în viața altora. „Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă” (Isaia 58:10,11). – Profeți și regi, pp. 326–327
Joi, 9 decembrie: Rugăciunea lui Daniel
Înțelepciunea pe care Dumnezeu i-o dăduse [lui Daniel] era mult mai mare decât înțelepciunea marilor bărbați ai lumii, așa cum lumina soarelui este mai strălucitoare decât lumina slabă a stelelor pe cerul amiezii. Totuși, să ne gândim la rugăciunea care se înălța de pe buzele acestui bărbat atât de mult onorat de Cer. Cu o adâncă umilință, cu lacrimi și cu o inimă zdrobită, el se roagă pentru sine și pentru poporul său. El își deschide sufletul înaintea lui Dumnezeu, mărturisindu și nevrednicia și recunoscând măreția și maiestatea Domnului.
O, de câtă seriozitate și evlavie sunt caracterizate cererile sale! El înalță către cer mâna credinței ca să prindă făgăduințele niciodată înșelătoare al Celui Preaînalt. Sufletul său se luptă în agonie. Și el primește dovada că rugăciunea sa este ascultată. Atunci știe că biruința este de partea lui. Dacă noi, ca popor, ne-am ruga cum se ruga Daniel și ne-am lupta cum se lupta el, smerindu-ne sufletele înaintea lui Dumnezeu, atunci am înțelege că rugăciunile noastre primesc răspuns așa cum i-a fost asigurat răspunsul și lui Daniel. – Sfințirea vieții, pp. 46–47
Înaintaţi curajos, cu încrederea că Domnul va fi cu aceia care-L iubesc şi-I slujesc. El va lucra în favoarea celor care păzesc legământul Său. Nu-i va lăsa să ajungă de ocară. El îi va curăţi pe toţi aceia care I se predau şi va face din ei o laudă pe pământ. Nimic altceva din această lume nu Îi este atât de scump lui Dumnezeu ca biserica Sa. El va acţiona cu mare putere prin bărbaţi smeriţi şi credincioşi. Hristos vă spune astăzi: „Eu sunt cu voi, conlucrând cu eforturile voastre conştiincioase şi încrezătoare şi dându-vă biruinţe preţioase. Eu vă voi întări, dacă vă sfinţiţi pentru slujba Mea. Vă voi da izbândă în eforturile voastre de a trezi sufletele moarte în nelegiuiri şi în păcate.”
Credinţa neclintită şi dragostea neegoistă vor învinge greutăţile care se ivesc pe calea datoriei pentru a împiedica o luptă hotărâtă. Atunci când se vor implica în lucrarea de salvare de suflete, cei inspiraţi de credinţa aceasta vor alerga şi nu vor obosi, vor umbla şi nu vor osteni. – Mărturii, vol. 7, pp. 242–243
Acestea să fie cuvintele noastre, rostite din inimi care răspund la marea bunătate și iubire ale lui Dumnezeu față de noi, ca popor, și față de fiecare personal: „Pune-ți nădejdea în Domnul, Israele, de acum și până în veac.” „… Robi ai Domnului, care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului nostru! Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun; cântați cântaţi Numele Lui, căci este binevoitor. Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui. Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.” Gândiți-vă, frații și surorile mele, că Domnul a ales un popor, biserica Sa, ca să fie o fortăreață a Lui în mijlocul unei lumi ruinate de păcat și răzvrătite, iar El a intenționat ca nicio autoritate să nu fie recunoscută în biserica Sa, nicio lege să nu fie respectată de ea, în afară de autoritatea și de Legea Sa. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 15
Vineri, 10 decembrie
Studiu suplimentar
Harul uimitor al lui Dumnezeu, cap. „Din toată inima ta” (6 nov.);
Slujitorii Evangheliei, cap. „O nouă perspectivă”, pp. 38–39.
