Vești misionare – broșura 3 martie

 

Tragedie, cocaină şi Isus

de Andrew McChesney, Adventist Mission

 

Mervan Jaikaran, un bărbat adventist de cincizeci şi doi de ani, lucrează ca operator de utilaj într-o fabrică de cherestea din Republica Trinidad şi Tobago, Insulele Caraibe. La vârsta de şapte ani, a suferit un grav accident, în urma căruia a stat în comă patru zile şi a fost spitalizat trei luni.

Într-o zi, în timp ce mergea pe marginea şoselei, l-a lovit o maşină şi l-a târât aproape cincizeci de metri, sfâşiindu-i faţa şi făcându-i răni adânci pe spate. De acolo i-a rămas cicatricea mare de pe partea stângă a feţei.

„Mama spune că am fost mort şi că am înviat!” povesteşte el. „Dar eu îi spun: Mamă, am fost mort în păcat, dar Isus m-a adus din nou la viaţă.”

Jaikaran s-a născut într-o familie cu opt copii şi a fost crescut de mama lui, adventistă de ziua a şaptea, după ce tatăl lui i-a părăsit. La unsprezece ani, a abandonat şcoala, nefiind capabil să înveţe din cauza traumatismului cerebral suferit la accident. La paisprezece ani, a început să fumeze şi să bea şi, în final, a trecut la marijuana şi la cocaină. S-a căsătorit la douăzeci şi opt de ani şi i s-au născut patru copii.

A continuat să ia droguri şi, în cele din urmă, soţia a luat copiii şi l-a părăsit. Şi-a dorit atunci cu disperare să se schimbe. Într-o zi, a strigat: „Isuse, vreau să mă schimb. Dar nu cu ajutorul soţiei. Nu cu ajutorul mamei. Cu ajutorul Tău!”

Peste câteva ore, l-a sunat directorul unui centrul de recuperare administrat de Biserica Adventistă. Ulterior a aflat că sora lui îi ceruse ajutor unui pastor adventist şi că pastorul sunase la acel centru. Jaikaran s-a înscris la tratament. Avea patruzeci şi şase de ani.

Progresul a fost lent, dar Jaikaran a cerut în fiecare zi împlinirea făgăduinţelor biblice în dreptul lui. Avea trei texte preferate: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3); „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:5) şi „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

S-a mai rugat ca Domnul să-i aducă familia înapoi şi să o apropie mai mult de El.

La sfârşitul programului de recuperare, soţia a venit să-l ia cu maşina şi să-l ducă acasă la mama lui. Când a văzut însă cât de mult se schimbase, l-a dus acasă la ea. După un timp, s-au botezat amândoi.

Astăzi, Jaikaran le spune tuturor celor pe care îi întâlneşte despre dragostea lui pentru Isus. Şi se roagă zilnic: „Doamne, dă‑mi mai mulţi oameni cărora să le vorbesc despre Tine.”

„Am convingerea că Dumnezeu m-a adus pe lume ca să fiu martor al Său”, spune el. „Nu eu sunt pe primul plan, ci El!”


Părerea mea