Un exemplu de educație
„El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii.” (Psalmii 78:5)
Ascultă ediția audio aici.
James Hudson Taylor părea să promită multe încă de mic. La vârsta de 4 ani a învățat să scrie, iar când avea 5 ani, visul lui era să devină misionar în China, țară care îl fascina foarte mult. Dar de ce misionar?
Mama, deși ocupată, găsea totuși timp să le inspire copiilor pasiune pentru lectură. În toate după-amiezile, în timp ce croșeta, le citea din manualele de istorie, de literatură sau relatări ale unor călătorii, provocându-i, astfel, cu exerciții intelectuale.
Tatăl era un om al datoriei. De două ori pe zi, după masa de dimineață și de seară, făcea o reuniune de familie. Nu permitea nimănui să se ocupe de copii în privința educației. Se ruga pentru ei și, pe măsură ce creșteau, îi învăța să se roage personal. Aceste obiceiuri regulate, dar mai ales exemplul părinților, au întipărit de timpuriu în sufletul copiilor însemnătatea pe care o au studiul Bibliei și rugăciunea.
Lui Hudson îi făcea plăcere să-l însoțească pe tatăl său în localitățile în care mergea să vestească Evanghelia, iar contactul cu persoanele convinse de păcat și care doreau să aibă pace cu Dumnezeu i-a atras atenția. Însă dragostea lui pentru Dumnezeu a fost influențată în mod special de atmosfera binefăcătoare a vieții de familie și de exemplul tatălui și al mamei. În mod special exemplul mamei, care își rezerva anumite momente ca să se retragă pentru a se ruga, a creat o impresie profundă asupra lui Hudson.
La vârsta de 22 de ani, Hudson Taylor a călcat pe pământ străin, ajungând să fie misionar în China. Și-a propus să devină misionar și a devenit, iar lucrul acesta s-a datorat întru totul influenței părinților lui încă de la o vârstă fragedă. Copilul de mâine este ceea ce sunt eu astăzi. Din punctul acesta se dezvoltă o biserică.
Roagă-te pentru copiii/nepoții tăi, care pot fi influențați de educația pe care le-o oferi!
Provocare:
Propune-ți să petreci un timp special în fiecare zi cu copiii/nepoții tăi!
Alin Cătinean
Conferința Transilvania de Sud
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.