Maria, sora lui Moise, devoțional sâmbătă
Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple. (Exodul 2:4)
Ați observat că, de multe ori, rezolvarea unor probleme dificile este făcută de personaje aparent neînsemnate, la care nu se gândea nimeni?
Așa este și aici: într-o situație de criză maximă, în care viața frățiorului ei era într-un pericol iminent, Maria, o simplă fetiță, este singura capabilă să facă ceva. Părinții, Amram și Iochebed, au plecat acasă pentru a nu le atrage atenția soldaților egipteni. Celălalt frățior, Aaron, era prea mic. A rămas doar ea singură să vegheze asupra bebelușului care stătea în coșulețul de papură, rugându-se să nu i se întâmple ceva rău. Cu siguranță că auzise și ea de crocodilii din Nil. Printre suspine și rugăciuni, este atentă la fiecare foșnet, la fiecare zgomot. De n-ar apărea vreun soldat…
Ba vin, chiar mai mulți! Un întreg alai, având-o în centru chiar pe prințesa care vine spre fluviu! Nu mai este nimic de făcut! Unde să se ascundă? Ce se va întâmpla cu frățiorul ei, care s-a trezit și a început să plângă?
„Dar mai erau și alți veghetori. Rugăciunile fierbinți ale mamei îl predaseră pe copilul ei în grija lui Dumnezeu și îngeri nevăzuți pluteau pe deasupra singuraticului său loc de odihnă. Îngerii au îndrumat-o spre acel loc pe fiica faraonului… Lacrimile pruncului i-au trezit compătimirea și simpatia ei s-a îndreptat spre mama aceea necunoscută care a recurs la acest mijloc pentru a păstra viața odorului ei. Ea se hotărî să-l scape; îl va adopta, ca fiind propriul ei fiu.” (Patriarhi și profeți, p. 243)
Văzând-o pe prințesă că deschide coșulețul, Maria a uitat de pericol. Aleargă spre ea și-i propune să-i găsească o doică pentru copilaș. A înțeles oare această femeie nobilă că Maria este chiar sora lui? A înțeles oare că Iochebed este chiar mama lui? Credeți că este imposibil? Poate că prezența fetiței i-a sugerat acest lucru, totuși ea a ascultat cuvintele acestei copile, care i-au salvat viața lui Moise, eliberatorul lui Israel.
Îți dai seama, iubite cititor, că un simplu gest poate salva viața cuiva? Te vei întâlni azi cu mulți oameni. Gândește-te că un simplu cuvânt poate fi salvator pentru unul dintre ei.
Daniel Bărbuță, pastor, Conferința Muntenia
Material preluat de pe devotionale.ro.