Comentarii inspirate (st. 12)
Profetul neliniștit
Sabat după-amiază, 11 septembrie
Între cetățile lumii antice, în vremea când Israel era împărțit, una dintre cele mai mari era Ninive, capitala Imperiului Asirian. Întemeiată pe țărmul fertil al Tigrului, la scurtă vreme după împrăștierea de la Turnul Babel, ea înflorise de-a lungul secolelor până când ajunsese „o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile” (Iona 3:3).
În timpul prosperității ei vremelnice, Ninive era un centru al crimei și al nelegiuirii. Inspirația a caracterizat-o ca fiind „cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună și de silnicie”. Într-un limbaj figurat, prorocul Naum i-a comparat pe locuitorii ei cu un leu crud și lacom. „Cine este acela”, întreba el, „pe care să nu-l fi atins răutatea ta?” (Naum 3:1,19)
Și totuși, Ninive, oricât ajunsese de nelegiuită, nu era cu totul dedată la rău. Acela care îi „vede pe toți fiii oamenilor” (Psalmii 33:13) și „privește tot ce este de preț” în ei (Iov 28:10) a văzut în cetatea aceea mulți oameni care doreau după ceva mai bun și mai înalt şi care, dacă li s-ar fi oferit ocazia să-L cunoască pe Dumnezeul cel viu, ar fi renunţat la faptele lor rele și I s-ar fi închinat Lui. Astfel, în înțelepciunea Sa, Dumnezeu li S-a descoperit într-un mod neîndoielnic, ca să-i conducă, dacă era cu putință, la pocăință. – Profeți și regi, pp. 265–266
După cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui, și Hristos trebuia să stea același timp „în inima pământului”. Și, după cum predicarea lui Iona fusese un semn pentru cei din Ninive, tot așa și predicarea lui Hristos trebuia să fie un semn pentru generația Lui. Dar ce contrast în primirea Cuvântului! Locuitorii marii cetăți păgâne s-au cutremurat când au auzit avertizarea de la Dumnezeu. Regi și nobili s-au umilit, cei mari și cei mici au strigat împreună către Dumnezeul cerului și lor le-a fost dat harul Său. „Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății”, a spus Isus, „și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona” (Matei 12:40,41). – Hristos, Lumina lumii, p. 406
Lecția aceasta este pentru solii lui Dumnezeu de astăzi, când cetățile popoarelor se găsesc într-o nevoie la fel de mare după cunoașterea atributelor și planului Dumnezeului celui adevărat, cum erau locuitorii din cetatea Ninive de altădată. Trimișii lui Hristos trebuie să îi îndrepte pe oameni către o lume mai bună care, într-o mare măsură, este pierdută din vedere. … Prin slujitorii Săi, Domnul Isus îi cheamă pe oameni să lupte cu ambiție sfântă pentru a-și asigura o moștenire nepieritoare. El îi îndeamnă să-și pună comoara la tronul lui Dumnezeu. – Profeți și regi, pp. 274–276
Duminică, 12 septembrie: Fuga
Satana se străduise să adâncească și să facă de netrecut prăpastia dintre pământ și cer. Prin neadevărurile lui, el îi încurajase pe oameni la păcat. Intenția lui era de a face să înceteze răbdarea lui Dumnezeu și de a stinge iubirea Sa față de om, așa încât El să abandoneze lumea, lăsând-o sub jurisdicția satanică.
Satana căuta să îndepărteze de la oameni cunoașterea de Dumnezeu, să le abată atenția de la Templul lui Dumnezeu și astfel să-și statornicească propria împărăție. Lupta lui pentru supremație păruse a fi aproape încununată de succes. Este adevărat că, în fiecare generație, Dumnezeu a avut reprezentanții Săi. Chiar și între păgâni au fost persoane prin care Hristos a lucrat pentru ridicarea oamenilor din mocirla păcatului, din starea lor decăzută. Dar oamenii aceștia erau disprețuiți și urâți. Mulți dintre ei au suferit o moarte violentă. Umbra întunecată pe care Satana o aruncase asupra lumii devenea din ce în ce mai adâncă și tot mai adâncă.
Prin păgânism, Satana, timp de veacuri, îi îndepărtase pe oameni de la Dumnezeu, dar biruința cea mare a câștigat-o prin pervertirea credinței lui Israel. Contemplându-și propriile idei și închinându-se la ele, păgânii pierduseră cunoașterea de Dumnezeu și deveniseră tot mai corupți. Tot astfel s-au petrecut lucrurile și cu Israel. Principiul că omul se poate mântui prin faptele sale stă la baza oricărei religii păgâne… . Satana inspirase acest principiu. Oriunde se păstrează acest principiu, oamenii nu mai au nicio piedică în fața păcatului. – Hristos, Lumina lumii, pp. 34–36
Cuvântul Domnului i-a vorbit [lui Iona]: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei! Căci răutatea ei s-a suit până la Mine” (Iona 1:1,2).
Când s-a gândit la greutățile misiunii lui și la ceea ce părea imposibil, prorocul a fost ispitit să pună la îndoială înțelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc se părea că nu se poate câștiga nimic din vestirea unei asemenea solii în cetatea aceea trufașă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care-L slujea era atotînțelept și atotputernic. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleșit cu descurajarea. Prorocul a fost cuprins de o mare frică și „s-a sculat să fugă la Tars”. …
Prin misiunea dată, lui Iona i se încredințase o grea răspundere. Cu toate acestea, Acela care-i poruncise să meargă era în stare să-l susțină pe slujitorul Lui și să-i dea izbândă. Dacă ar fi ascultat fără să aibă îndoială, prorocul ar fi fost scutit de unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug. Și totuși, în ceasul disperării lui Iona, Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări și de providențe uimitoare, încrederea prorocului în Dumnezeu și în puterea Sa infinită de a mântui avea să fie înviorată. – Profeți și regi, pp. 266–267
O oaie pierdută nu poate niciodată să găsească singură drumul înapoi, la turmă. Dacă nu este căutată și salvată de păstorul vigilent, ea rătăcește până piere. Ce reprezentare potrivită pentru Mântuitorul nostru! Dacă Isus, Păstorul cel bun, nu ar fi venit să-i caute și să-i mântuiască pe cei rătăciți, noi am fi fost pierduți. Fariseii îi învățau pe oamenii că numai cei din națiunea iudaică pot fi salvați și disprețuiau toate celelalte națiuni. – Lift Him Up, p. 212
Luni, 13 septembrie: O odihnă de trei zile
„Domnul a trimis un pește mare să înghită pe Iona și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți. Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peștelui și a zis: «În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul și m-a ascultat; din mijlocul Locuinței morților am strigat și mi-ai auzit glasul. …»”
În cele din urmă, Iona a învățat că „la Domnul este scăpare” (Psalmii 3:8). Odată cu umilința și cu recunoașterea harului mântuitor al lui Dumnezeu a venit și izbăvirea. Iona a fost eliberat din inima adâncului și a fost aruncat pe uscat.
Din nou, slujitorul lui Dumnezeu a fost trimis să avertizeze cetatea Ninive. „Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel: «Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo strigarea pe care ți-o voi da!»” … De data aceasta, el n-a mai stat să pună întrebări și să se îndoiască, ci a ascultat fără să ezite. „S-a sculat și s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului” (Iona 3:1-3). – Profeți și regi, pp. 268–270
Nu trebuie să mergeți până la marginile pământului în căutarea înțelepciunii, căci Dumnezeu este aproape. Nu capacitățile pe care le aveți acum sau cele pe care le veți avea vreodată vă vor da succesul. Ci lucrurile pe care le poate face Domnul pentru voi. Trebuie să avem mult mai puțină încredere în ceea ce poate face omul și mult mai multă încredere în ceea ce poate face Dumnezeu pentru fiecare suflet care crede. El dorește cu ardoare să-L căutați prin credință. Dumnezeu doreşte ca voi să așteptați lucruri mari de la El. El dorește cu nerăbdare să vă ofere atât înțelegerea lucrurilor pământești, trecătoare, cât și a lucrurilor spirituale. Domnul poate ascuți mintea voastră. El vă poate da tact și îndemânare. Puneți-vă la lucru talentele, cereți-I lui Dumnezeu înțelepciune și vă va fi dată.
Luați Cuvântul lui Hristos ca pe o garanție pentru voi. Oare nu v-a invitat Domnul să veniți la El? Să nu vă permiteți niciodată să vorbiți cu descurajare şi fără speranţă. Dacă veți face așa, veți pierde mult. Privind la aparențe și lamentându-vă când vin dificultăți și sunteți apăsați de necazuri, dovediți că aveţi o credință slabă și bolnavă. Trebuie să vorbiți și să lucrați ca și când credința voastră ar fi invincibilă. Domnul este bogat în resurse, deoarece lumea este a Lui. Priviți spre cer prin credință! Priviți la Acela care are lumina, puterea și eficiența! – Parabolele Domnului Hristos, pp. 146–147
Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Și, dacă noi consimțim, El Se va identifica în așa măsură cu gândurile și cu țintele noastre, încât va lega inima și mintea noastră cu voința Sa, astfel că, atunci când vom asculta de El, vom împlini propriile îndemnuri. Voința înnobilată și sfințită își va găsi cea mai mare plăcere în a-I sluji Lui. Când Îl cunoaștem pe Dumnezeu așa cum avem privilegiul să-L cunoaștem, viața noastră va fi o viață de continuă ascultare. – Hristos, Lumina lumii, p. 668
Marți, 14 septembrie: Misiune îndeplinită
Când a intrat în cetate, Iona a început îndată să strige împotriva ei solia: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!” (vers. 4). A mers de pe o stradă pe alta, strigând avertizarea.
Solia nu a fost în zadar. Strigătul care a răsunat pe străzile cetății nelegiuite a trecut din gură în gură până când toți locuitorii au auzit înspăimântătoarea avertizare. Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile și a făcut mulțimile să tremure din cauza păcatelor și să se pocăiască în adâncă umilință. …
Când împăratul și nobilii, împreună cu poporul de rând, cei de sus și cei de jos, „s-au pocăit la propovăduirea lui Iona” (Matei 12:41) și s-au unit în strigăt către Dumnezeul cerului, mila Lui le-a fost oferită. „Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut” (Iona 3:10). Nimicirea lor a fost îndepărtată; Dumnezeul lui Israel a fost înălțat și onorat în toată lumea păgână, iar Legea Sa a fost respectată. – Profeți și regi, pp. 270–271
Când păcatul a distrus în om percepțiile morale, răufăcătorul nu mai este capabil să-și vadă defectele de caracter și nici să își dea seama de grozăvia păcatului pe care l-a comis. Dacă nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, rămâne într-o parțială orbire față de propriul păcat. Atunci mărturisirea sa nu este sinceră și nici serioasă. Ori de câte ori își recunoaște vina prezintă o explicație ca scuză, declarând că, dacă n-ar fi existat anumite împrejurări, el n-ar fi făcut acel lucru sau altul pentru care este mustrat. – Calea către Hristos, p. 40
Nu putem să ne permitem să neglijăm nicio rază de lumină pe care a dat-o Dumnezeu. A fi leneşi în practicarea acelor lucruri care cer atenţie înseamnă a face un păcat. Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu şi să-şi stăpânească patimile. Pentru a face lucrul acesta, trebuie să fie neobosit în rugăciunile adresate lui Dumnezeu, ca să primească fără încetare harul de a-şi stăpâni spiritul, temperamentul şi faptele. Împărtăşindu-se de harul lui Hristos, el poate fi făcut în stare să biruiască. A fi biruitor înseamnă mai mult decât presupun o mulţime de oameni.
Duhul lui Hristos va răspunde la strigătul fiecărei inimi pocăite, deoarece pocăinţa este darul lui Dumnezeu şi este o dovadă că Hristos atrage sufletul la Sine. Noi nu putem să ne pocăim de păcat fără Hristos, prin urmare nu putem să fim iertaţi fără Hristos, şi totuşi, pentru om, cu mândria şi pasiunea lui omenească, este o umilire să meargă direct la Domnul Isus, crezând şi bazându-se pe El pentru toate lucrurile de care are nevoie. …
Nimeni să nu prezinte ideea că omul are de făcut doar puţin sau nu are de făcut nimic în marea lucrare a biruinţei, deoarece Dumnezeu nu face nimic pentru om fără cooperarea acestuia. … Fără conlucrarea cu Hristos, eforturile omului nu înseamnă nimic, dar conlucrarea cu Hristos înseamnă biruinţă. În noi înşine, nu avem nicio putere de a ne pocăi de păcat. Dacă nu primim ajutorul divin, nu suntem în stare să facem nici primul pas spre Mântuitorul. – Solii alese, cartea 1, pp. 380–381
Miercuri, 15 septembrie: Un misionar mânios și neliniștit
Când a aflat planul lui Dumnezeu de a cruța cetatea care, în ciuda nelegiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac și cenușă, Iona ar fi trebuit să fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu, dar el a îngăduit minții să zăbovească asupra posibilității ca el să fie privit ca un proroc mincinos. Gelos pentru renumele lui, el a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a ființelor din cetatea aceea nenorocită. Mila manifestată de Dumnezeu față de oamenii pocăiți din Ninive „n-a plăcut deloc lui Iona și s-a mâniat”. …
Încă o dată el s-a lăsat dus de tendința de a pune întrebări și de a se îndoi și din nou a fost copleșit de descurajare. Pierzând din vedere interesele altora și considerând că ar fi mai bine să moară decât să trăiască și să vadă cetatea cruțată, în nemulțumirea lui a exclamat: „Acum, Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” – Profeți și regi, p. 271
Tulburat și umilit, neînstare să înțeleagă planul lui Dumnezeu în cruțarea cetății Ninive, Iona adusese totuși la îndeplinire însărcinarea dată de a avertiza cetatea cea mare. Și, cu toate că evenimentul prevestit nu a avut loc, solia de avertizare era întru totul venită de la Dumnezeu. Ea a adus la îndeplinire ce avusese Dumnezeu în plan. Slava harului Său a fost descoperită printre păgâni. Aceia care stătuseră multă vreme „în întuneric și în umbra morții, trăiau legați în ticăloșie și în fiare”, „în strâmtorarea lor au strigat către Domnul și El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile” (Psalmii 107:10,13). – Ibidem, pp. 272–273
Pașii Lui [ai lui Isus] se îndreptau spre Ierusalim, unde vrăjmașii Lui uneltiseră timp îndelungat să-I ia viața; acum El voia să o ofere, s-o dea de bunăvoie. Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la persecuție, sacrificiu, lepădare din partea oamenilor, condamnare și moarte.
„A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor ca să-I pregătească un loc de găzduit.” Dar oamenii n-au vrut să-L primească, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Ei au interpretat lucrul acesta ca și cum Hristos i-ar fi preferat pe iudei, pe care ei îi urau de moarte. Dacă El ar fi venit să refacă templul lor și să Se închine pe muntele Garizim, L-ar fi primit cu mare bucurie, dar El mergea către Ierusalim și de aceea nu voiau să-L găzduiască. Nu și-au dat seama că îndepărtau de la ușa lor cel mai bun dar al cerului. …
Misiunea lui Hristos nu este aceea de a-i constrânge pe oameni să-L primească. Numai Satana și oamenii stăpâniți de duhul lui caută să forțeze conștiința …, dar Hristos Se arată întotdeauna plin de îndurare, căutând mereu să câștige inimile oamenilor prin descoperirea iubirii Sale. El nu poate să îngăduie un rival în suflet, nici să primească un serviciu făcut pe jumătate; El dorește o slujire de bunăvoie, o supunere a inimii sub îndemnul iubirii. – Hristos, Lumina lumii, pp. 486–487
Joi, 16 septembrie: O stradă cu dublu sens
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al milei. El îi tratează pe călcătorii Legii Sale cu îndelungă răbdare și cu o milă plină de bunătate. Și, cu toate acestea, chiar în zilele noastre, când oamenii au atât de multe ocazii să cunoască Legea divină, așa cum a fost descoperită în Cartea Sfântă, Marele Conducător al universului nu poate privi cu nicio satisfacție la cetățile nelegiuite, unde domnesc violența și crima. Sfârșitul răbdării lui Dumnezeu faţă de aceia care persistă în neascultare se apropie cu repeziciune. …
Solii lui Dumnezeu din marile orașe nu trebuie să se descurajeze în fața nelegiuirii, nedreptății și devastării cărora sunt chemați să le facă față în timp ce se străduiesc să proclame vestea bună a mântuirii. Domnul îl va îmbărbăta pe oricare dintre acești lucrători cu aceeași solie pe care i-a dat-o apostolului Pavel în Corintul nelegiuit: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău; vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate” (Faptele 18:9,10). … În fiecare oraș, oricât de plin de violență și nelegiuire ar fi, sunt mulți care, cu ajutorul unei instruiri potrivite, pot să învețe să devină urmași ai lui Isus. În felul acesta se poate ajunge la mii de oameni cu adevărul mântuitor, și ei pot fi conduși să-L primească pe Hristos ca Mântuitor personal. – Profeți și regi, pp. 275–277
Instrucțiunile date de Iuda, de la versetul 20 până la sfârșitul capitolului vor face ca lucrarea noastră să fie un întreg, pentru că ne învață cum să ducem lupta în slujba lui Hristos. Nu trebuie să se vadă nicio extravaganță, nicio indolență sau lene nu trebuie să fie îngăduită. Noi nu trebuie să ignorăm individualitatea niciunui om și nici să îndreptățim în vreun fel critica venită dintr-o inimă de piatră sau obiceiurile egoiste.
Scriptura ne pune înainte faptul că este mult de făcut lucrând cu zel și că avem nevoie de o intuiție divină ca să știm cum să lucrăm pentru sufletele care sunt gata să piară. Sunt suflete care trebuie smulse din foc, sunt suflete care trebuie tratate cu cea mai delicată compasiune. Este nevoie de lucrători care au învățat în școala lui Hristos metoda Lui de a salva suflete. – Letter 7, 20 octombrie 1895
Domnul Hristos le va dărui solilor Săi aceeași iubire plină de dor pe care o are El Însuși în căutarea celor pierduți. Noi trebuie doar să spunem: „Vino!” Unii aud invitația, dar urechile lor sunt prea surde pentru a-i înțelege însemnătatea. Ochii lor sunt prea orbi pentru a vedea lucrurile bune pregătite pentru ei. Mulți își înțeleg decăderea. Ei spun: „Eu nu merit să fiu ajutat, lasă-mă în pace.” Dar lucrătorii nu trebuie să renunțe. Cu duioșie și cu o iubire plină de milă, să mijlocească pe lângă cei descurajați și neajutorați. Dați-le curajul vostru, speranța voastră și puterea voastră! Convingeți-i cu bunătate să vină! „Căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții, fie-vă milă…” (Iuda 1:22,23). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 235–236
Vineri, 17 septembrie: Studiu suplimentar
Sfințirea vieții, cap. „Mustrarea mândriei și a ambiției”;
Divina vindecare, cap. „Dezamăgiri, primejdii”.
