Risipă de iubire (II) - Studii Biblice

„Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei.” (Luca 15:29)

Ascultă ediția audio aici.

Fiecare dintre noi risipește. Fiul cel mai tânăr, într-un pariu pus pe promisiunile hedonismului, a risipit tot ce avea. A cheltuit dragostea tatălui și averea lui pe plăcerile clipei. Fiul cel mare în schimb a rămas acasă, cuminte. Însă cumințenia lui era cel puțin nefericită și formală. Fiul cel mare este tipul de creștin care nu a priceput tocmai esența creștinismului. A înțeles textele, a priceput doctrinele, a pătruns profețiile, a respectat îndatoririle, însă totul într-o formă inertă. Ca un mort cosmetizat, dar fără viață. Esențialul în Hristos este să iubești; în aceasta se cuprind toate. Fratele cel mare este acru, mereu nemulțumit, gustă criticile și se bucură de ele, murmură, bombăne, are mâinile încrucișate, este neînduplecat…

Stau să mă gândesc a cui risipă este mai mare. Într-un sens anume, poate că fratele cel mare risipește mai mult averea tatălui. Cum poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu, că Îi ești loial, că nu ai părăsit Casa lui Dumnezeu și, în același timp, să nu poți ierta, să nu poți fi bun sau să nu ai răbdare cu fratele tău?

În timp ce alerga pe peron pentru a prinde trenul aflat deja în mișcare, Ghandi a scăpat un papuc, dar a reușit să urce. Atunci, repede, s-a descălțat și de al doilea papuc și l-a aruncat pe peron. Nelămurit, un om care asistase la gestul său l-a întrebat de ce a făcut asta. Răspunsul a venit imediat:

— Cine va găsi primul papuc măcar să se bucure de întreaga pereche.

Iubirea este proaspătă, inovatoare, caută binele în ceilalți, îi consolează, le oferă siguranță. Săracul tată! A avut doi fii, amândoi risipitori…

Doamne, astăzi mă rog pentru cei apropiați care sunt fii risipitori!