Dina – devoțional marți
S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească. (Geneza 34:3)
A fost fiica Leei, singura fată între cei doisprezece băieţi ai lui Iacov. Trebuie să fi fost alintată şi protejată de-a lungul pelerinajului lor. Ajunşi în Sihem, fata şi-a permis să se alăture fetelor de acolo, cu ocazia festivităţilor care erau în toi în cetate. Frumuseţea fecioriei ei l-a atras pe Sihem, care „s-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata” şi cei doi au ajuns într-o situaţie ireversibilă, căutând să se căsătorească. Ca să înţelegem cele întâmplate, trebuie să știm cum erau privite relaţiile copiilor lui Israel cu alte neamuri, mai ales că acestea nu-L cunoşteau pe Dumnezeu. Hamor, tatăl lui Sihem, care a iubit-o pe Dina, căuta cu tot dinadinsul să îi convingă pe Iacov şi pe familia lui să se încuscrească.
Fiii lui Iacov, Simeon şi Levi, „au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său” (Geneza 34:13), determinându-i să le accepte condiţiile neobişnuite. Crimele care au urmat asupra cetăţii, din partea celor doi fii ai lui Iacov, nu se pot înţelege decât prin prisma concepţiei riguroase de a nu se înrudi în niciun fel cu neamurile din jurul lor. Tragedia nu a mai putut fi reparată.
„Începutul care a dus la un rezultat aşa de teribil a fost fapta fiicei lui Iacov, care «a ieşit să vadă pe fetele ţării», avântându-se astfel într-o legătură cu cei netemători de Dumnezeu. Cel care caută plăcerea între cei ce nu se tem de Dumnezeu se aşază singur pe terenul lui Satana şi invită ispitele.” (Patriarhi şi profeţi, p. 204)
„Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:33). Lumea de azi oferă posibilităţi şi ocazii de socializare, asociere, comunicare, prietenie ca niciodată până acum. Hristos şi Evanghelia Lui sunt croite după aspiraţiile moderne. Unele restricţii obiective, prezentate de pastori sau părinţi copiilor lor, sunt evaluate ca perimate, expirate, anacronice pentru generaţia de astăzi. Consecinţele acestei atitudini nu vor putea fi evaluate şi nici reparate.
Doamne, ajută-ne să vedem şi astăzi în Cuvântul Tău uşa deschisă spre libertate, şi nu porţi închise înspre ofertele plăcute ale lumii noastre!
Iosif Suciu, pastor, Conferința Transilvania de Sud
Material preluat de pe devotionale.ro.