Comentarii pentru instructori

 

Obiective

 

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să identifice trăsăturile administratorului creştin.

La nivelul sentimentelor: Să devină conştienţi de importanţa acestor trăsături în viaţa personală.

La nivel practic: Să ia decizia de a urma paşii concreţi pentru integrarea acestor caracteristici în viaţa zilnică.

 

SCHIŢA STUDIULUI

 

Cunoştinţe: Identificarea caracteristicilor unui bun administrator

1. Ce înţelegem prin „a fi credincios”?
2. Care este esenţa integrităţii?
3. De ce sunt importante ascultarea şi calitatea de a fi om de încredere?

 

 

Sentimente: Trăirea vieţii de administrator credincios

 

1. Cum putem favoriza aplicarea administrării autentice, mai întâi în viaţa noastră, şi apoi în toată

biserica?

1. Cum putem ajuta la maturizarea creştinilor tineri care îşi doresc sincer să fie administratorii lui Dumnezeu?

 

Practic: Crearea atmosferei propice administrării

 

1. Cum putem prezenta administrarea într-un mod interesant?
2. Cum putem prezenta principiile administrării astfel încât imaginea să fie clară şi nu excesiv de complicată?
3. Cum putem demonstra beneficiile spirituale ale administrării autentice?

 

Rezumat: După cum ţinta îi arată arcaşului locul către care să ochească, tot aşa studiul de faţă le oferă o serie de obiective celor care îşi doresc să fie administratori devotaţi. Aceste caracteristici ale unui bun administrator, odată integrate în viaţă, constituie temelia sensului şi succesului în viaţă şi a simţământului apartenenţei.

 

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

 

Motivare

 

Pasajul central: 1 Corinteni 4:1,2.

Ideea de bază. Credincioşia este o cerinţă din partea lui Dumnezeu. Fără ea, nicio fiinţă umană nu poate avea pace durabilă şi nu se poate bucura de realizări spirituale.

Orice activitate sportivă presupune anumite practici ce trebuie însuşite pentru a avea succes. Practicile acestea sunt repetate până când ajung să fie stăpânite foarte bine. Unele deprinderi sunt mai uşor de format, pe când altele, pentru care nu există o înclinaţie înnăscută, sunt însuşite cu mai mare greutate; totuşi, prin eforturi continue, aceste comportamente învăţate pot deveni aproape instinctive.

Băieţii lui Dan sunt dreptaci şi, când au început să joace baschet, s-au decis să folosească mai mult mâna stângă. Driblau cu stânga la antrenamente, mâncau cu mâna stângă, au încercat să scrie cu mâna stângă, ba chiar au încercat să devină ambidextri. Cu fiecare efort, au reuşit să-şi întrebuinţeze mâna stângă tot mai mult. În plan spiritual, caracteristicile administratorului adevărat ni se pot părea departe şi greu de atins acum, dar, cu perseverenţă, pot deveni la fel de naturale ca respiraţia.

 

Discuţie introductivă. Alege o profesie sau o vocaţie din sfera preocupărilor participanţilor. Cere-le să alcătuiască o listă cu caracteristicile necesare pentru succes în domeniul respectiv. Invită-i apoi să explice de ce le consideră necesare sau utile. Discutaţi despre problemele care ar apărea dacă o persoană care practică acea profesie nu ar avea caracteristicile prezentate.

Faceţi apoi aplicaţia spirituală. Cere-le membrilor grupei să alcătuiască o listă a caracteristicilor esenţiale ale administratorului creştin, fără să se limiteze la cele abordate în studiul de faţă. De ce sunt necesare şi ce rol au în îndeplinirea activităţii unui administrator creştin? În absenţa lor, cum este afectată activitatea lui?

 

Aprofundarea studiului

 

Studiul de săptămâna aceasta desprinde câteva trăsături-cheie ale unui bun administratori creştin. Pot fi adăugate şi alte trăsături, cu siguranţă, însă lista noastră este o oportunitate de a discuta despre caracteristicile fundamentale ale administratorilor de succes. Caracteristicile acestea vor fi abordate la secţiunea aceasta după cum urmează: (a) credinţa şi loialitatea, (b) integritatea (o conştiinţă curată) şi (c) ascultarea şi calitatea de om de încredere.

Comentariu biblic

 

Credinţa şi loialitatea

 

(Recitiţi împreună în grupă 1 Corinteni 4:1,2; Evrei 11:8-12; 17-19;

Apocalipsa 2:10; Matei 6:24 şi 1 Cronici 28:9.)

 

Pavel scrie: „Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine” (1 Corinteni 4:2,3). Când se măsoară credinţa şi loialitatea, singura opinie care contează este opinia lui Dumnezeu. Fiinţele umane greşite, care tânjesc după aprobare şi acceptare, pierd din vedere deseori acest fapt şi încearcă să fie pe placul bisericii, prietenilor, colegilor de serviciu ori de şcoală etc. Credincioşia, potrivit apostolului Pavel, nu are nimic de-a face cu popularitatea. Ea este loialitatea totală faţă de îndatoririle arătate de Domnul, nimic mai mult şi nimic mai puţin. Noi nu le putem fi credincioşi şi oamenilor, şi lui Dumnezeu, după cum nu îi putem sluji şi lui Mamona, şi lui Dumnezeu. Dacă ne lăsăm distraşi de bunurile pământeşti, vom interpreta greşit cerințele lui Dumnezeu. Poate că de evaluarea omului vom trece cu bine, dar nu şi de evaluarea pe care o face Dumnezeu. El ne cere credincioşie, loialitate exclusivă. David l-a sfătuit astfel pe Solomon: „Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile” (1 Cronici 28:9).

În acest punct au greşit Anania şi Safira. Uităm că ei au avut lucrarea Domnului pe inimă, poate chiar mai mult decât o au astăzi milioane de creştini, care nu se gândesc să susţină misiunea lui Dumnezeu în vreun fel. Ei au oferit o donaţie substanţială cauzei, dar nu au dat tot ce au promis. Inima lor era împărţită. Nu Îi slujeau lui Dumnezeu cu toată inima, iar El nu primeşte o slujire cu jumătate de inimă. Tânărul bogat despre care citim în Matei 19 a primit aceeaşi lecţie dură. Cerinţele obligatorii ale lui Hristos sunt un suflet binevoitor şi o slujire necondiţionată, cu toată inima.

 

De discutat. În lumina relatărilor triste despre Anania şi Safira şi despre tânărul bogat, ce putem face, concret, pentru a ne asigura că nu avem inima împărţită?

 

(Recitiţi împreună în grupă Evrei 9:14; 10:19-22; 1 Timotei 4:1,2; Romani 2:14,15 şi Psalmii 40:7,8.)

 

Conştiinţa curată este urmarea sigură a integrităţii. Integritatea este însuşirea de a fi întreg, intact. Se poate referi la o loialitate desăvârşită sau la o condiţie fizică perfectă. Fără integritate morală este absolut imposibil să avem o conştiinţă curată. Cuvântul grecesc redat în pasajele din Noul Testament prin „cuget” este syneidēsis, cuvânt compus din syn, „cu”, şi oida, „a cunoaşte, a şti”. De fiecare dată când încercăm să părem altceva decât suntem în realitate, această criză de integritate ne poate duce până la psihoză sau alte forme de deteriorare ale minţii, uneori şi cu manifestări fizice. Ferice de omul demn de încredere şi onest înaintea lui Dumnezeu!

 

De discutat. Ce rol are, în verificarea integrităţii personale, deschiderea faţă de critici?

 

Ascultarea şi calitatea de om de încredere

 

(Recitiţi împreună în grupă 1 Ioan 5:2; Romani 1:5; 10:16,17; Luca 16:10-12 şi 1 Cronici 9:26,27.)

 

Ascultarea este probabil cea mai clară dovadă de încredere. J. H. Sammis a înţeles această relaţie când a compus textul pentru cunoscutul imn al lui Daniel Towner, „Cred şi-L ascult”. Ascultarea sau a face cum vrea o persoană se bazează pe încrederea în acea persoană, acceptându-i autoritatea.

Evident că oamenii pot asculta şi din alte motive. Pot asculta de teamă. Cel luat ostatic de un terorist se va conforma din frică. Ascultarea aceasta forţată nu asigură însă durabilitatea relaţiei. O încredere durabilă este rodul unei relaţii tot mai strânse, construite de-a lungul timpului. George Beverly Shea, solistul asociat cu evanghelizările lui Billy Graham, cânta: „Cu cât Îl slujesc mai mult, cu atât Îl iubesc mai mult.” Fiecare zi în care Dumnezeu ne poartă de grijă, fiecare zi în care contemplăm preţul răscumpărării noastre, fiecare rugăciune ascultată şi fiecare secundă în plus petrecută în meditaţie la lucrurile minunate create de Dumnezeu consolidează această relaţie.

Când ne facem o imagine mai largă despre caracterul şi persoana lui Dumnezeu, ne este mai uşor să ne încredem în El şi să-L ascultăm.

Dar relaţia aceasta nu este ca o stradă cu sens unic. Administratorii devotaţi învaţă mai întâi să aibă încredere în Dumnezeu, dar, în mod inevitabil, îşi ordonează viaţa în aşa fel încât Dumnezeu să poată avea încredere în ei. Devotamentul îi face demni de încredere. Şi calitatea aceasta se formează în timp. Dumnezeu ne verifică mai întâi în lucrurile mici, dar, pe măsură ce relaţia noastră cu El se întăreşte, ne încredinţează responsabilităţi mai mari.

 

De discutat. Ce relaţie există între încrederea în Dumnezeu şi calitatea de om de încredere?

 

APLICAŢIA

 

Întrebări

1. Ce practici putem adopta, ce deprinderi ar trebui să întărim, pentru a ne încrede mai mult în Dumnezeu?
2. Cum putem să răspundem mai bine încrederii pe care ne-o acordă Dumnezeu?

 

ACTIVITATE

Ştim că nu avem a ne teme de nimic altceva decât de faptul că am putea uita cum ne-a condus şi ce ne-a învăţat Dumnezeu în trecut. Întrucât am stabilit deja că ascultarea depinde de încredere şi încrederea, de relaţie, ultima parte a dezbaterii îşi propune să recapituleze relaţia dintre încredere şi ascultare, insistând asupra modului în care ne-a condus Dumnezeu pe fiecare în parte.

 

Sugestie. Invită-i pe participanţi să povestească cum i-a condus Dumnezeu şi ce i-a învăţat. Apoi, să spună ce influenţă au avut acestea asupra încrederii lor în El. Cereţi-le să spună şi ce efect au avut asupra ascultării lor de El.