Comentarii inspirate (st. 4)

Costul odihnei

Sabat după-amiază, 17 iulie

Valoarea lucrării pe care Domnul o va realiza prin vasele pe care le propune pentru a aduce la îndeplinire gândul şi planul Său nu poate să fie înţeleasă pe deplin. …
Duhul Sfânt nu Se descoperă niciodată … într-un asemenea vacarm. Aceasta este o invenţie a lui Satana, cu scopul de a-şi acoperi metodele ingenioase de a anula efectul adevărului curat, sincer, înălţător, înnobilator şi sfinţitor pentru timpul acesta. … Vacarmul şi zgomotele şochează simţurile şi pervertesc lucrarea care, dacă ar fi organizată corect, ar putea să fie o binecuvântare. – Solii alese, cartea 2, p. 36

Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și își predau ființa purtării Sale de grijă și pun viața lor în mâna Sa, ca El să o conducă, vor afla pace și liniște. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveselește cu prezența Sa. În supunere desăvârșită este odihnă desăvârșită. Domnul zice: „Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3). Viața poate părea încurcată, dar, predându-ne înțeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viață și un caracter-model, spre mărirea Lui. Și caracterul care ajunge să se asemene cu caracterul slăvit al lui Hristos va fi primit în Paradisul lui Dumnezeu. O omenire nouă va umbla împreună cu El în alb, căci este vrednică. – Hristos, Lumina lumii, p. 331

Atunci când eşti obosit sau nedumerit …, când … vrăjmaşul se luptă să te facă să bombăni şi să murmuri, priveşte la Isus, încrede-te în Mântuitorul tău! Acesta este unicul tratament … . Dacă îi îngădui minţii tale să se ocupe cu aceste lucruri, vrăjmaşul va vedea că eşti ocupat. El pune înaintea ochilor tăi ochelarii lui, care măresc, şi atunci micile dealuri de greutăţi sunt făcute să apară ca nişte munţi. … Ai nevoie să înţelegi cum să te încrezi în Dumnezeu. Este privilegiul tău să ai o inimă înţeleaptă, modelată de Duhul Sfânt, şi aceasta este temelia oricărei adevărate fericiri.
Dumnezeu doreşte să te încrezi în iubirea Lui, să-ţi păzeşti continuu sufletul curat, încuind poarta gândurilor tale, astfel încât să nu le scapi de sub control; căci, atunci când îi îngădui minţii să se ocupe cu aceste gânduri de autocompătimire, vrăjmaşul intră pentru a sugera cele mai răutăcioase şi mai iraţionale gânduri cu privire la aceia care îţi fac bine şi numai bine.
Ascultă de Isus, urmează sfatul Său şi nu te vei înstrăina de Sfătuitorul înţelept şi puternic, de singura şi adevărata Călăuză, Singurul care poate să-ţi dea pace, fericire şi bucurie deplină! … Orice ar gândi ceilalţi despre tine sau orice vei face, nimic nu trebuie să tulbure unitatea ta cu Hristos, comuniunea cu Duhul Sfânt. Să ştii că, în afară de Hristos, nu poţi găsi nicăieri în altă parte odihnă. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 298 (18 octombrie)

Duminică, 18 iulie: Istovit și zdrobit

Este periculos să-i lăudăm sau să-i înălțăm pe oameni, căci, dacă cineva ajunge să creadă că nu mai depinde în totul de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, se încrede în propria putere, va cădea cu siguranță. Omul se luptă cu vrăjmași mai puternici decât el. „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Este cu neputință să ducem lupta prin puterea noastră și tot ce abate mintea de la Dumnezeu, tot ce duce la înălțare de sine sau încredere în sine pregătește în mod sigur calea pentru înfrângere.
Calea pentru căderea lui David a fost pregătită de spiritul de încredere în sine și de încăpățânare. Lăudăroșia vieții și viclenele ispite ale puterii și ale traiului luxos nu au rămas fără influență asupra lui. … Toate acestea urmăreau să slăbească simțământul lui David despre gravitatea nespus de mare a păcatului. Și, în loc să se sprijine în umilință pe puterea lui Dumnezeu, el a început să se încreadă în înțelepciunea și puterea sa. În momentul în care izbutește să despartă sufletul de Dumnezeu, unicul Izvor al puterii, Satana încearcă să trezească dorințele nesfinte ale naturii firești a omului. Vrăjmașul nu își face lucrarea dintr-odată; la început nu este bruscă, nici bătătoare la ochi, ci este o tainică subminare a citadelei principiului. Începe cu lucruri care par a fi mărunte – neglijența de a fi sincer cu Dumnezeu și de a te sprijini în totul numai pe El, dispoziția de a urma obiceiurile și practicile lumii.
David a cedat în fața lui Satana și a adus asupra sufletului său pata vinovăției. Tocmai el, conducătorul națiunii rânduit de Cer, ales de Dumnezeu pentru a aplica Legea Sa, a nesocotit preceptele ei. …

… Acum, vinovat și nepocăit, n-a cerut ajutor și îndrumare din partea Cerului, ci a căutat să iasă singur din amenințările pe care le adusese păcatul. Bat-Șeba, a cărei fatală frumusețe se dovedise o cursă pentru împărat, era soția lui Urie Hetitul, unul dintre cei mai viteji și conștiincioși ofițeri. Nimeni nu ar fi putut să prevadă care vor fi urmările descoperirii acestei ticăloșii. Legea lui Dumnezeu decreta moarte pentru vinovatul de adulter, iar soldatul cu spirit mândru, jignit atât de greu, s-ar fi putut răzbuna omorându-l pe împărat sau instigând națiunea la revoltă.
Toate eforturile lui David de a-și ascunde vina s-au dovedit zadarnice. El se predase puterii lui Satana; primejdia îl înconjura, înaintea lui stătea dezonoarea, mai grozavă decât moartea.
Nu era decât o singură cale de scăpare și, în disperarea lui, a fost împins să adauge omorul la adulter. Acela care uneltise nimicirea lui Saul căuta să-l ducă și pe David la pierzare. Cu toate că ispitele erau de alt fel, se asemănau în aceea că duceau la nerespectarea Legii lui Dumnezeu. David și-a făcut socoteala că, dacă Urie ar fi ucis de mâna vrăjmașilor în luptă, vinovăția morții lui n-ar fi putut fi pusă în seama sa. Bat-Șeba ar fi fost liberă să devină soția lui David, bănuiala ar fi putut fi înlăturată și onoarea împăratului, păstrată. – Patriarhi și profeți, pp. 717–719

Luni, 19 iulie: Un semnal de alarmă

Profetul Natan a avut misiunea de a-i aduce lui David o solie de mustrare. Era o solie teribilă în severitatea ei. Puțini domnitori ar fi suportat să le fie adusă o mustrare de felul acesta – moartea solului era sigură. Natan a transmis sentința divină fără șovăire, dar cu înțelepciune cerească, încât a atras simpatia împăratului, i-a trezit conștiința și a scos chiar din gura lui sentința de moarte ce i se cuvenea. Apelând la David ca la cel care fusese rânduit de Dumnezeu să apere drepturile poporului Său, profetul a povestit o istorioară ce ilustra nedreptățirea și oprimarea care cereau satisfacție. …
Mustrarea profetului a atins inima lui David; conștiința lui a fost trezită și vinovăția i s-a arătat în toată grozăvia ei. Sufletul lui s-a plecat în pocăință înaintea lui Dumnezeu. Cu buzele tremurânde a spus: «Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.» Tot răul pe care-l facem lovește, pe lângă cel căruia îi facem rău, în Dumnezeu în primul rând. David a săvârșit un păcat îngrozitor față de Urie și Bat-Șeba și își dădea seama foarte bine de aceasta. Dar cu mult mai mare era păcatul lui împotriva lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, pp. 720–722

Izraeliții au fost ispitiți să păcătuiască într-un moment în care se aflau într-o stare de tihnă și siguranță. Pentru că nu L au mai avut pe Dumnezeu mereu în mintea lor, au uitat să se mai roage și s-au lăsat în voia unui sentiment de neprihănire proprie. Comoditatea, lenevia și înclinația către petreceri au lăsat nesupravegheată citadela sufletului și gândurile josnice și-au făcut intrare. Trădătorii de dincoace de ziduri au fost aceia care au dărâmat întăriturile principiilor și l-au lăsat pe Israel pradă puterii lui Satana. În felul acesta caută Satana și în zilele noastre să nimicească sufletele. Un lung proces pregătitor, necunoscut lumii, se desfășoară în inimă înainte ca un creștin să săvârșească fățiș păcatul. Sufletul nu coboară deodată de la curăție și sfințenie la viața de rând, la patimi și fărădelege. Este nevoie de timp pentru ca aceia care sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să ajungă ca niște brute sau cu chipuri demonice. Noi suntem schimbați prin ceea ce privim. Omul care nutrește în inimă cugete necurate ajunge în cele din urmă să aibă plăcere de păcatele pe care altădată la privea cu scârbă. – Ibidem, p. 459

Ei trebuie să înmagazineze în minte cunoştinţe folositoare, memorând pasaje din Scriptură, urmărind împlinirea profeţiilor şi învăţând lecţiile pe care Hristos li le-a predat ucenicilor. Luaţi cu voi o carte de citit atunci când călătoriţi cu trenul sau când aşteptaţi în gară. Folosiţi orice moment liber făcând ceva. În felul acesta, veţi închide în mod efectiv o uşă în faţa a mii de ispite. Dacă ar fi fost angajat într-o activitate folositoare, regele David nu s-ar fi făcut vinovat de omorârea lui Urie. Satana este întotdeauna pregătit să-i dea de lucru celui care nu-şi găseşte singur o ocupaţie. Mintea care se străduieşte continuu să se ridice la înălţimea măreţiei intelectuale nu va găsi timp pentru gânduri ieftine şi nesăbuite, care stau la originea faptelor rele. – Mărturii, vol. 4, p. 412

Marți, 20 iulie: Iertat și uitat?

Pentru David, această experiență a fost cea mai dureroasă, dar și cea mai benefică. Dacă, privindu-se în oglinda pusă de Natan în fața lui, David ar fi mers înainte, fără să fie convins că păcatul său era odios, ar fi ajuns sigur la ruină. Convingerea că este vinovat a adus salvarea sufletului său. El s-a văzut atunci în altă lumină, așa cum îl vedea Dumnezeu, și a regretat acest păcat până la sfârșitul zilelor sale. …
Cu toate că s-a pocăit de păcatul lui și a fost iertat și primit de Domnul, David a cules roadele aducătoare de ruină ale seminței semănate de el. … I-a fost slăbită autoritatea în propria familie, puterea de a cere ascultare și supunere de la fiii săi. Gândul că era vinovat îi ținea gura închisă când era cazul să mustre păcatul și îi slăbea brațul când trebuia să execute dreptatea în familia sa. …
Aceia care încearcă să-și micșoreze vinovăția păcatelor lor arătând spre exemplul lui David să învețe din raportul biblic că drumul păcatului este chinuitor de greu! Chiar dacă s-ar întoarce, asemenea lui David, de la calea lor cea rea, se va vedea că urmările păcatului, chiar și în viața aceasta, sunt amare și greu de suportat. – Conflict and Courage, pp. 179–180

Ar trebui să ne amintim că toți greșim, greșesc uneori chiar oameni care au ani de experiență, dar Domnul nu îi alungă din cauză că au greșit; fiecărui fiu și fiecărei fiice a lui Adam El îi oferă privilegiul unui nou test.
Domnului Isus Îi place să venim la El așa cum suntem, păcătoși, neajutorați, dependenți. Putem să venim la El cu toate slăbiciunile noastre, cu nebunia și cu păcătoșenia noastră și să cădem la picioarele Sale în pocăință. Gloria lui este să ne cuprindă în brațele Sale cu iubire, să ne lege rănile și să ne curățească de orice întinare. …
Lasă la o parte bănuiala că făgăduințele lui Dumnezeu nu sunt pentru tine! Ele sunt pentru orice păcătos care se pocăiește. Prin Hristos sunt asigurate putere și har care să fie aduse prin îngerii slujitori la fiecare suflet care crede. Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu poată găsi putere, curăție și neprihănire în Hristos care a murit pentru el. Domnul așteaptă să îndepărteze hainele pătate și mânjite de păcate de la cel care vine la El și să-l îmbrace cu haina neprihănirii. El nu vrea ca păcătosul să moară, ci să aibă viață. – The Faith I Live By, p. 134

Adevărata mărturisire are întotdeauna un caracter specific şi recunoaşte păcatele pe nume. Ele pot fi de aşa natură, încât să fie aduse doar înaintea lui Dumnezeu, dar pot fi şi greşeli care trebuie să fie mărturisite înaintea celor care au fost afectaţi de ele sau pot avea un caracter general, şi atunci trebuie aduse la cunoştinţa întregii comunităţi a credincioşilor. Dar orice mărturisire trebuie să fie specifică şi la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care eşti vinovat. …
Mărturisirea nu va fi primită de Dumnezeu fără o pocăinţă sinceră şi fără reformă. Trebuie să existe nişte schimbări hotărâte în viaţă; tot ce constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu trebuie să fie îndepărtat. Aceasta va fi urmarea unei autentice păreri de rău pentru păcat. – Mărturii, vol. 5, pp. 639–640

Miercuri, 21 iulie: Ceva nou

Rugăciunea lui David, după căderea sa, ilustrează natura adevăratului regret pentru păcat. Pocăinţa sa a fost sinceră și profundă. N-a existat niciun efort de a-și atenua vina și nicio dorinţă de a evita ameninţarea pedepsei n-a inspirat rugăciunea sa. David a văzut grozăvia păcatului, gradul de denaturare la care ajunsese sufletul său și i-a fost scârbă de păcatul comis. El nu s-a rugat doar pentru iertare, ci și pentru curățirea inimii. El tânjea după bucuria sfinţeniei, tânjea să fie reabilitat și readus în armonie și comuniune cu Dumnezeu. Iată limbajul sufletului său: „Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada. … Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalmii 51:7,10) – Calea către Hristos, pp. 24–25

Iertarea acordată de Dumnezeu nu este doar un simplu act juridic prin care suntem scutiți de pedeapsă. El nu ne oferă doar iertarea de păcat, ci și eliberarea din păcat. Acesta este rezultatul iubirii răscumpărătoare care transformă inima. David a înțeles corect ce înseamnă iertarea și … spunea: „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmii 103:12). …
Fie ca Domnul Hristos, viața cea divină, să locuiască în noi și să descopere prin noi iubirea Sa minunată, acea iubire care inspiră speranță în sufletul celor disperați și aduce pacea cerului în inima celor tulburați de păcat. Când venim la Dumnezeu, condiția care ni se impune încă de la început este ca, după ce primim harul Lui, să ne dedicăm lucrării de a le descoperi și altora mila și dragostea Lui. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 114–115

Lăsați-vă cu totul în brațele lui Isus! Contemplaţi marea Sa iubire şi, în timp ce meditaţi asupra sacrificiului Său de Sine, a sacrificiului Său infinit făcut în favoarea noastră, pentru ca noi să putem crede în El, inima voastră va fi plină de o bucurie sfântă, de pace, de linişte şi de o iubire indescriptibilă.
În timp ce vorbim cu Isus, când ÎI chemăm în rugăciune, încrederea noastră că El este Mântuitorul nostru personal și iubitor ne va întări, iar caracterul Său va fi mai plăcut şi tot mai plăcut. … Aşteptaţi în credinţă răspunsul Domnului.
Domnul atrage sufletul în rugăciune şi ne face să simţim preţioasa Lui iubire. Atunci suntem mai aproape de El şi putem avea o dulce comuniune cu El. Obţinem astfel o înţelegere deosebită a bunătăţii şi a milei Sale, iar inimile noastre se frâng şi se topesc în contemplarea iubirii care ne este oferită.
… Pacea noastră este ca un râu – valuri de slavă se rostogolesc unul după altul în inimă şi, într-adevăr, cinăm cu Isus şi El, cu noi. Noi avem un sentiment al înţelegerii iubirii lui Dumnezeu şi ne odihnim în dragostea Lui. Nicio limbă n-o poate descrie, ea este mai presus de cunoaşterea noastră. Noi suntem una cu Hristos, iar viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Avem asigurarea că, atunci când Se va arăta Acela care este viaţa noastră, vom fi şi noi cu El în slavă. Cu o puternică încredere Îl putem numi pe Dumnezeu Tatăl nostru. – Letter 52, 5 ianuarie 1894

Joi, 22 iulie: Oameni care reflectă lumina lui Dumnezeu

Iată cum, într-o cântare sfântă [Psalmul 51] care urma să fie cântată în public, la adunările poporului, în fața curții – preoți și judecători, căpetenii și ostași – și care urma să păstreze până la cea mai de pe urmă generație cunoștința abaterii lui, împăratul lui Israel își relata păcatul, pocăința, precum și nădejdea de iertare prin harul lui Dumnezeu. În loc să caute să-și ascundă vina, el dorea ca și alții să învețe din istoria tristă a căderii sale. – Patriarhi și profeți, p. 725

Noi trebuie să venim la Dumnezeu cu credință și să aducem înaintea Lui cererile noastre, cu încrederea că El va lucra pentru noi și pentru aceia pe care căutăm să-i salvăm. Trebuie să dedicăm mai mult timp pentru rugăciune stăruitoare.
Cu o credință plină de încredere, ca a unui copilaș, noi trebuie să venim la Tatăl nostru ceresc și să-I spunem toate nevoile noastre. El este întotdeauna gata să ierte și să ajute. Comoara înțelepciunii divine este inepuizabilă și Dumnezeu ne încurajează să luăm din plin din ea. Dorința pe care ar trebui s-o avem după binecuvântările spirituale este descrisă în cuvintele: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmii 42:1). Avem nevoie de o foame mai profundă a sufletului după darurile bogate pe care Cerul le are de oferit. Trebuie să flămânzim și să însetăm după neprihănire.
O, de am avea dorința mistuitoare de a-L cunoaște pe Dumnezeu printr-o cunoaștere practică, de a veni în camera de audiențe a Celui Preaînalt, întinzând mâna credinței și punându-ne sufletele neajutorate în mâna Aceluia care este puternic și poate să le salveze! Bunătatea Sa iubitoare este mai bună decât viața. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 3, pp. 1146–1147

Domnul Hristos locuind în tine doreşte să le vorbească inimilor acelora care nu-L cunosc. Poate că ei nu citesc Sfânta Scriptură sau n-au ajuns să audă vocea Lui care le vorbeşte de pe paginile ei, poate că ei nu văd dragostea lui Dumnezeu manifestată în lucrările Sale. Dar, dacă eşti un adevărat reprezentant al Domnului Hristos, atunci este posibil ca prin tine ei să poată fi conduşi să înţeleagă ceva din bunătatea Lui şi să fie câştigaţi să-L iubească şi să-I slujească.
Creştinii sunt puşi ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Ei trebuie să reflecte spre lume lumina pe care o primesc de la Hristos. Viaţa şi caracterul lor trebuie să fie astfel, încât prin ei şi alţii să ajungă să aibă o concepţie corectă despre Hristos şi lucrarea Sa. – Calea către Hristos, p. 115

Niciun om nu poate oferi ceva ce nu a primit el însuși. În lucrarea lui Dumnezeu, puterea omenească nu poate realiza nimic. Prin eforturile proprii, niciun om nu se poate face pe sine un purtător al luminii pentru Dumnezeu. … Doar iubirea lui Dumnezeu, care îi este transmisă fără încetare, îl face pe om în stare să răspândească lumină. Uleiul auriu al iubirii se revarsă nestăvilit în inima celor care sunt uniți cu Dumnezeu prin credință, pentru a străluci în faptele lor bune și într-o slujire adevărată și din toată inima pentru Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 418–419

Vineri, 23 iulie: Studiu suplimentar

Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Învățăm de la Hristos”, p. 68 (2 martie).