Rugăciunea unui copil
„De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor.” (Matei 18:4)
Ascultă ediția audio aici.
Spiritualitatea este cel mai atacat domeniu din viața unui om. De foarte timpuriu, toate lucrurile din jurul nostru conlucrează pentru ignorarea acestui aspect. Adesea ne îngropăm în idei de proiecte, planuri, cumpărături, visuri, încât uităm să ne trăim viața în prezent și să avem grijă de sufletul nostru.
Fiecare dintre închinătorii din biserică are ocazia să fie educator al tinerilor și să le inspire încredere în Creator. Mijlocul cel mai bun pentru aceasta este rugăciunea. Adesea, tinerii și copiii sunt atenți la modul în care se roagă adulții și găsesc amuzante sau fără noimă expresiile pe care aceștia le folosesc în rugăciunile lor. Este de folos ca tinerii și copiii să aibă sentimentul că ruga nu e o poezie cu versuri deja memorate, ci deschiderea inimii sincere către Domnul.
Ocaziile publice sunt nemaipomenite pentru a mijloci pentru copiii bisericii. Ei vor avea astfel sentimentul că sunt importanți și prețuiți. În multe situații, au fost caracterizați negativ de frați și surori care se rugau pentru ei. E drept că spiritualitatea e în scădere, însă niciodată să nu-i disprețuiești! Tocmai din acești tineri, prin schimbarea inimii lor, Dumnezeu va scoate pietre prețioase pentru cer.
Nu neglija ca, în fața unor dificultăți, să îi porți aproape în rugăciune! Este enorm de important, chiar dacă nu ești rudă cu copiii din biserică, să îi întrebi ce mai fac și care le sunt planurile de viitor.
Dumnezeu ne poate oferi, de asemenea, lecții importante de sinceritate și disponibilitate de la acești copii pe care îi avem în mijlocul nostru. Inima noastră e adesea sătulă de atâtea sfaturi și lecții, însă copilul ne reamintește cât de autentici putem fi prin consacrare sinceră înaintea Domnului. Ei sunt comoara bisericii. Ei sunt comoara lui Dumnezeu!
Tată ceresc, ajută-ne să mijlocim mai des pentru tinerii comunității!
Provocare:
Înalță rugăciuni publice în care să Îi mulțumești Domnului pentru valoarea tinerilor!
Paul Balaban
Conferința Banat
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.