[marți, 4 mai] Refuzarea pocăinței
Când Isus le-a poruncit să-și ia lucrurile de acolo, vânzătorii de animale, cuprinși de panică, alături de preoți, s-au grăbit să iasă în goană din curtea templului.
După ce în cele din urmă s-au oprit din alergare, s-au privit unii pe alții și nu puteau crede că lăsaseră un tânăr cum era Isus să-i înspăimânte în halul acela. Ce autoritate avea El la templu? Ba chiar numise clădirea ca fiind casa Tatălui Său.
Încă refuzau să recunoască faptul că aveau sentimente de vinovăție, însă, încet, s-au întors în curtea templului. Ce priveliște le-a fost dat să vadă! Oamenii erau înghesuiți în jurul lui Isus. Cei care fuseseră bolnavi și neajutorați, săraci și descurajați, fuseseră vindecați și alinați de cuvintele Lui. Toți aceștia se bucurau și Îl lăudau pe Dumnezeu.
Oamenii aceștia care s-au întors au recunoscut cu umilință că Isus era mult mai mult decât un om obișnuit? S-au alăturat ei închinătorilor veseli și au învățat mai multe despre El? Nu. Dimpotrivă, L-au provocat cu dispreț printr-o întrebare. Ioan 2:18
De cât de multe alte dovezi mai aveau nevoie? Tocmai fuseseră îngroziți de privirea străpungătoare a ochilor Lui. Și puteau vedea cu propriii ochi vindecările minunate pe care le făcuse în ziua aceea. Mulți oameni erau convinși că El era Mesia, dar refuzau să-L accepte ca Mesia. Ei erau rușinați că El le cunoștea gândurile dedicate răului și că îi izgonise din templu.
Răspunsul lui Isus a fost scurt. Știa că avea să fie folosit împotriva Lui la procesul Său, dar Duhul Sfânt L-a împins să-l spună. Ce anume a spus El? Ceva ce dușmanii Lui au putut folosi împotriva Lui mai târziu. Care era însă adevărata semnificație? Citește versetele 19-22 După învierea lui Isus, mulți și-au amintit această profeție și au crezut în divinitatea lui Isus.
Aplicație: Ceea ce a spus Isus despre distrugerea „templului trupului Său” înseamnă totul pentru noi. Fiecare dintre noi este un templu al lui Dumnezeu. Dacă ne spurcăm corpul (îl murdărim), Dumnezeu ne va nimici. Iar noi l-am spurcat deja cu păcate. Acum, singura cale de scăpare este să-I dăm lui Isus păcatele noastre, care a plătit prețul pentru ele când a murit. El ne poate sfinți. 1 Corinteni 3:16, 17