Niște femei
Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărăţeşte!” (Isaia 52:7)
„Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele care-L ajutau cu ce aveau” (Luca 8:1-3).
Te-ai gândit vreodată la aceste femei și te-ai întrebat ce făceau ele, mai exact? Era destul de curios – poate un pic șocant pentru acel timp – ca un grup de femei să fie în preajma acestor oameni, dar nu există vreun indiciu biblic că ar fi trezit bănuieli.
Din pricina culturii, îmi imaginez că era dificil pentru femeile din mulțimea care Îl urma și Îl asculta pe Isus să vină la El sau la ucenici cu întrebări. În schimb, erau aceste femei – Maria, Ioana, Suzana și altele – cărora le puteau pune întrebări. Pentru că aceste femei călătoreau cu Isus și Îl ascultau adesea, sunt sigură că puteau răspunde la multe întrebări. Cu siguranță că ele Îl auziseră în sinagogă și în aer liber, pe câmp. Și pe măsură ce deveneau mai familiare cu Isus și ucenicii, cred că au îndrăznit să întrebe lucruri care le interesau pe ele, astfel învățând teologie.
Câte istorii erau capabile să povestească! Văzuseră leproși vindecați, demoni alungați, învățători ai legii și farisei mustrați, pâini și pești înmulțiți. Și chiar dacă nu erau mereu cu grupul, ele aflau despre evenimentele importante. Nu m-aș mira ca aceste femei să fi adus pe mulţi la Isus pentru vindecare și mântuire. Acești doisprezece oameni nu aveau niciun venit pentru că erau mereu în călătorie, de la un capăt la altul al țării. Cum își plăteau mâncarea, poate sandalele noi și, foarte posibil, găzduirea ocazională la vreun han? Femeile acestea ajutau financiar! Finanțau lucrarea din resursele proprii!
Nu ne mirăm că aceste femei au fost prezente la cruce și știm că măcar Maria a văzut unde a fost îngropat Isus în acea vineri după-amiază. Și, din nou, tot o femeie a fost cea care a aflat prima de învierea Lui. Niște femei! Femei ca tine și ca mine, dar numai dacă dorim să fim ca ele.
Ardis Dick Stenbakken
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.