Ioel 3

IOEL 3

1. Căci iată că, în zilele acelea și în vremurile acelea când voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și ai Ierusalimului,
2. voi strânge pe toate neamurile și le voi coborî în Valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea.
3. Au tras la sorți pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă și au vândut fata pe vin și l-au băut.
4. Ce vreți voi cu Mine, Tirule și Sidonule și toate ținuturile filistenilor? Vreți să-Mi răsplătiți vreo faptă sau să faceți ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.
5. Mi-ați luat argintul și aurul și cele mai bune odoare ale Mele și le-ați dus în templele voastre.
6. Ați vândut pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtați din țara lor.
7. Iată că îi scol în locul în care i-ați vândut și voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
8. Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii și fiicele voastre, și ei îi vor vinde sabeenilor, un neam depărtat, căci Domnul a vorbit.”
9. Vestiți aceste lucruri printre neamuri: „Pregătiți războiul! Treziți pe viteji! Să se apropie și să se suie toți oamenii de război!
10. Fiarele plugurilor voastre prefaceți-le în săbii și cosoarele, în sulițe! Cel slab să zică: ‘Sunt tare!’”
11. Grăbiți-vă și veniți, toate neamurile de primprejur, și strângeți-vă! Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi!
12. „Să se scoale neamurile și să se suie în Valea lui Iosafat! Căci acolo voi ședea să judec toate neamurile de primprejur.
13. Puneți mâna pe seceră, căci secerișul este copt! Veniți și călcați cu picioarele, căci linurile sunt pline și tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”
14. Vin grămezi-grămezi în valea judecății, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecății.
15. Soarele și luna se întunecă și stelele își pierd strălucirea.
16. Domnul răcnește din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim de se zguduie cerurile și pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său și ocrotirea copiilor lui Israel.
17. „Și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care locuiește în Sion, muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul însă va fi sfânt și nu vor mai trece străinii prin el.
18. În vremea aceea, va picura must din munți și va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieși, de asemenea, din Casa Domnului și va uda valea Sitim.
19. Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în țara lor.
20. Dar Iuda va fi veșnic locuit și Ierusalimul, din neam în neam.
21. Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion.”

Post-ul Ioel 3 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO