Mi-ar plăcea ca biserica mea să fie… biserică

„Dar, dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului.” (1 Timotei 3:15)

Ascultă ediția audio aici.

Atunci când folosesc termenul „biserică”, oamenii se gândesc de cele mai multe ori la o clădire, o construcție deosebită sau un edificiu impunător. Însă în Biblie termenul „biserică” traduce grecescul ekklēsia, care se referă în primul rând la adunarea poporului. Așadar, ideea de comunitate primează și deschide un orizont diferit cu privire la ce facem noi în ziua de odihnă. Această dimensiune este mult mai caldă, mai prietenoasă și se distanțează de percepția că biserica înseamnă patru (sau mai multe) ziduri.

Atunci când făceam primii pași în sânul comunității de așteptători ai parusiei (revenirii), acest mod de a percepe și a trăi viața de biserică îmi sugera că nu am greșit adresa. Văzusem și vizitasem multe clădiri impozante și catedrale frumoase, picturi ilustre și crucifixe ferecate, dar nimic nu se compara cu pasiunea pentru adevăr a unui grup de oameni care studiau Cuvântul lui Dumnezeu și mijloceau unul pentru altul în rugăciune.

O altă dimensiune importantă este aceea că, atunci când oamenii intră pe poarta bisericii, ei nu pășesc în calitate de doctori, ingineri, profesori, avocați, muzicieni sau casnice. Toți cei care vin la închinare se înfățișează ca frați și surori, păcătoși autentici care au nevoie disperată de un mântuitor. Într-o comunitate de credincioși, importanța statului social și valoarea de sine nu se măsoară cu apropiații noștri, ci cu Aproapele nostru comun.

Acolo unde este tensiune, există viață; acolo unde sunt oameni, există greșeli și căderi, dar se obțin și multe biruințe. O comunitate cu idealuri comune, care înlătură orgolii, competiții, mize personale și ambiții, va constitui o oază și un refugiu de care are nevoie orice om. Dumnezeu cheamă și astăzi biserica să rămână… biserică.

Roagă-te pentru spiritul de comunitate din biserica ta!