Crescând copii care să-L cunoască pe Dumnezeu
Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci. (Psalmii 111:10)
Fiind mamă a patru copii, cred că nu există un manual mai bun pentru creșterea copiilor decât Cuvântul lui Dumnezeu. În el, Dumnezeu ne cere să ne creștem copiii „în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4).
Dar cum se face aceasta, mai exact? Biblia are toate răspunsurile.
Mai întâi, dacă vrem să avem copii cu un caracter ca al lui Hristos, atunci părinții trebuie să le insufle cel mai important atribut al caracterului Său: dragostea. Părinții și alți educatori ai copiilor vor demonstra dragostea lui Dumnezeu față de toți oamenii prin acte de amabilitate, expresii de grijă și bunăvoință atentă.
Dacă vrem ca fiii și fiicele noastre să-L cunoască pe Dumnezeu, trebuie să-i obișnuim să petreacă timp cu El în fiecare zi. Părinții îi pot conduce zilnic pe cei mici la Domnul, învățându-i din Cuvântul Său. Instrucțiunile din Deuteronomul 6:6,7 ne spun cum să facem acest lucru: „Și poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” Mai mult decât atât, Dumnezeu promite că, dacă-l instruim pe copil în căile Sale, „când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).
Părinții înșiși trebuie să reflecte atributele caracterului divin în viața lor. De regulă, copiii sunt influențați mult de exemplul părinților. Motivul pentru care mulți copii sunt neascultători astăzi este acela că părinții lor au avut tendința de a fi neascultători față de Dumnezeu, într-un fel sau altul. Așa părinți, așa copii. Părinții care vor ca Isus să fie modelul copiilor lor Îl vor aduce pe Dumnezeu în casă și vor face din Sfântul Său Cuvânt un sfătuitor și un ghid de viață. Prin cuvinte și prin exemplu, ei îi vor învăța pe cei mici respectul pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Său.
În casele unde copiii sunt crescuți astfel încât să aibă o relație personală cu Dumnezeu, modul de desfășurare a închinării în familie este foarte important. Aceasta ar trebui să fie făcută cu bucurie și să fie instructivă pentru toți membrii familiei care se unesc împreună să se roage și să-L laude pe Dumnezeu. Copiii trebuie să știe că Isus, care îi iubește, dorește să locuiască împreună cu ei în căminul lor.
Vijay Moses
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.