Împlinirea vremii
Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege. (Galateni 4:4)
Ascultă ediția audio aici.
Pavel dă mărturie în acest pasaj din Epistola către galateni că întruparea Fiului lui Dumnezeu a avut loc la împlinirea timpului. Semnificația expresiei care evocă termenul „timp” ne permite să atribuim profeției valoarea ei istorică, chiar cronologică. În Biblie, făgăduința mesianică nu este un anunț abstract care se înscrie în cadrul unui timp determinat. Profeția biblică arată către un viitor pe care pretinde că îl indică, dar în așa fel încât poporul făgăduinței să poată dezvolta o speranță permanentă și actuală. Apostolul folosește aici termenul chronos, timpul măsurabil, timpul în care se petrec evenimentele istoriei omenirii și ale istoriei mântuirii. Isus a venit atunci când orologiul divin a sunat, într-un moment prestabilit de omnisciența divină.
Nașterea lui Hristos este un fapt istoric. Versetul spune că venirea Lui a însemnat „împlinirea vremii”. Punctul culminant al istoriei omenirii a fost nașterea Mântuitorului. Mulți autori au semnalat caracterul providențial al conjuncturii istorice în care a apărut Isus. Iată ce spune Ellen White: „Providența divină îndrumase mișcările națiunilor, precum și torentul pasiunilor și influenței omenești, până când lumea era gata pentru venirea Mântuitorului. Națiunile erau unite sub o singură cârmuire. O singură limbă se vorbea aproape peste tot, fiind pretutindeni recunoscută ca limbă literară. Iudeii, împrăștiați în toate țările, se adunau la Ierusalim pentru sărbătorile anuale. Când se întorceau în locurile pe unde trăiau, ei puteau să răspândească în toată lumea vestea despre venirea Mântuitorului. În vremea aceea, sistemele religioase ale păgânismului își pierdeau influența asupra poporului. Oamenii erau sătui de mituri și de ceremonii fastuoase, dar deșarte. Ei tânjeau după o religie care să le mulțumească inima. Atunci când lumina adevărului părea că dispăruse dintre oameni, existau totuși suflete care căutau lumină și care erau pline de griji și întristare.
Ele însetau după o cunoaștere a viului Dumnezeu, după asigurarea în ce privește viața de dincolo de mormânt” (Hristos, Lumina lumii, pp. 19–20). Lumea era pregătită să Îl primească pe Mântuitorul. Va fi și momentul culminant al celei de a doua Sa veniri în glorie și mărire marcat de confluența circumstanțelor istorice providențiale? Este posibil. Cert este că Isus va reveni curând pe pământ. Să nu uităm! Va reveni la „împlinirea vremii”.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.