Plăcerea de a dărui

Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura. – Luca 6:38

Nu voi uita niciodată ziua în care am întâlnit un cerşetor la un semafor, în timp ce mergeam pe strada 15 ianuarie din Lome, Togo. Mi-a fost atât de milă, încât am oprit chiar în faţa lui. De obicei nu încep o discuţie cu cerşetorii, obişnuiesc să le dau bani şi să plec. Dar în acea zi ceva era diferit. I-am pus lui Moussa Baba (numele cu care s-a prezentat) o mulţime de întrebări. El vorbea engleză şi niciun dialect din Togo. Mai târziu mi-a spus că fusese lovit de o motocicletă în urmă cu patru luni. Un medic „tradiţional” i-a dat un tratament lui Moussa Baba sub formă de masaj, neştiind că el suferise o fractură de femur când l-a lovit motocicleta. Acum, fără a-şi mai putea câştiga traiul, Moussa Baba şi-a trimis soţia şi gemenii înapoi în satul lui din Nigeria. El a rămas în Lome, cerşind.

O lună mai târziu am trecut şi eu printr-o operaţie şi nu am mai reuşit să merg să îi dau cerşetorului bani pentru tratamentul lui. Când am ieşit din spital, am trimis pe cineva cu bani şi l-am rugat să îl caute, dar nu l-a putut găsi în locul în care obişnuia să stea. Moussa Baba a fost văzut după o vreme într-un loc în Zongo, un alt cartier. I-am dat suficienţi bani să meargă la Urgenţe. Acolo, cu ajutorul razelor X, s-a descoperit că trebuia să îi fie amputat un picior. Operaţia costa 800 000 de franci africani CFA (echivalentul a 1 200 de euro sau 1 300 de dolari).

Operaţia mea a costat mai mult, dar am înţeles prin ce trecea Moussa Baba şi i-am trimis bani pentru operaţia lui. Timp de o săptămână, eu şi mama ne-am rugat să putem strânge banii necesari pentru operaţie. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre când naşul meu mi-a trimis 1 00 000 de franci CFA (1 500 de euro sau 1 680 de dolari) să mă ajute să acopăr cheltuielile cu operaţia mea. Amândoi am putut fi operaţi şi astăzi Moussa Baba se poate deplasa la fel ca oricare dintre noi. Înainte de a se întoarce în satul lui, i-am vorbit despre Isus în ultima noastră discuţie.

Sunt mulţi oameni care aşteaptă o demonstraţie a dragostei lui Dumnezeu faţă de ei. Să îi cerem Domnului să ne conducă spre cei în nevoie. El însuşi va oferi mijloacele necesare în timp ce ne oferă ocazia să împărtăşim dragostea Lui cu ceilalţi.

Mamata Sassou


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.