[duminică, 8 noiembrie]
Citește secțiunea Caz în studiu și răspunde cu atenție la întrebările de la Fișă de studiu. Cine deține controlul? Legile cărui imperiu le respectau Șadrac, Meșac și Abed-Nego? Gândește-te cui îi aparținea ideea originală a unei figuri umane care să reprezinte imperiile ce se vor succede în lume. Apoi gândește-te și la cine nu putea controla absolut deloc focul și persoanele pe care acesta le putea arde. Cu care „autoritate” sau „putere” ar fi fost numai logic și normal să te aliezi?
Caz în studiu
Împăratul Nebucadneţar a făcut o statuie de aur, înaltă de şaizeci de coţi şi lată de şase coţi, pe care a ridicat-o în valea Dura, în provincia Babilonului. Un crainic a proclamat cu glas tare, zicând astfel: „Popoare, neamuri şi oameni de orice limbă! Cine nu se va prosterna şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins. Cu prilejul acesta, chiar în aceeaşi perioadă, câţiva dintre astrologi[d] au ieşit în faţă şi i-au pârât pe iudei.Tu, împărate, ai dat poruncă ca orice om care aude sunetul trâmbiţei, al flautului, al ţiterei, al lirei, al psalterionului, al fluierului şi a tot felul de alte instrumente muzicale să se prosterneze şi să se închine statuii de aur. Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai numit în slujba de administratori ai provinciei Babilonului, şi anume Şadrak, Meşak şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate! Ei nu slujesc zeilor tăi şi nu se închină statuii de aur pe care ai ridicat-o. Atunci Nebucadneţar, aprins de mânie, a poruncit să fie aduşi Şadrak, Meşak şi Abed-Nego. Bărbaţii aceştia au fost aduşi înaintea împăratului, iar Nebucadneţar le-a zis:
– Şadrak, Meşak şi Abed-Nego, voi nu slujiţi zeilor mei şi nu vă închinaţi statuii de aur pe care am ridicat-o?!
Şadrak, Meşak şi Abed-Nego i-au răspuns împăratului:
– Nebucadneţare, noi n-avem nevoie să ne apărăm înaintea ta în această privinţă! 17 Iată, Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape din cuptorul aprins şi ne va izbăvi şi din mâna ta, împărate! 18 Şi, chiar dacă nu va fi aşa, să ştii, împărate, că nu vom sluji zeilor tăi şi nici nu ne vom închina statuii de aur pe care ai ridicat-o.
Atunci Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi i s-a schimbat înfăţişarea feţei din pricina lui Şadrak, a lui Meşak şi a lui Abed-Nego. A poruncit să se încălzească cuptorul de şapte ori mai mult decât trebuia încălzit. Apoi a poruncit unora dintre cei mai puternici bărbaţi din oştirea lui să-i lege pe Şadrak, pe Meşak şi pe Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins.
Fiindcă porunca împăratului a fost grabnică, iar cuptorul fusese încălzit peste măsură, acei oameni care s-au urcat cu Şadrak, Meşak şi Abed-Nego au fost ucişi de flacăra focului, iar cei trei bărbaţi – Şadrak, Meşak şi Abed-Nego – legaţi fiind, au căzut în mijlocul cuptorului aprins. Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a ridicat în grabă. El le-a zis sfetnicilor săi:
– Nu am aruncat noi în mijlocul focului trei bărbaţi legaţi?
Ei i-au răspuns împăratului:
– Adevărat, împărate!
El a mai zis:
– Ei bine, eu văd patru bărbaţi umblând liberi şi nevătămaţi în mijlocul focului, iar înfăţişarea celui de-al patrulea seamănă cu a unui fiu de zei. (Daniel 3:1,4,6,8,10,12-14,16- 20,22-25)
Fișă de studiu
- Cine a avut ideea originală a chipului din acest pasaj? (vezi Daniel 2:28,31)
- Compară chipul din vis cu statuia despre care se amintește în acest pasaj. Care sunt asemănările? Care sunt deosebirile?
- În ce imperiu au loc situațiile relatate în acest fragment?
- Cine se număra printre supușii acestui imperiu?
- Cărui imperiu îi aparțineau, de fapt, Șadrac, Meșac și Abed-Nego?
- Care sunt elementele din povestire care îți susțin răspunsul?
- De ce crezi că cei trei i-au spus împăratului: „Nu avem nevoie să ne justificăm înaintea ta, împărate”? Crezi că au dat dovadă de insubordonare?
- Există vreo situație în care e justificabil să fii insubordonat față de „suveranul imperiului” din care faci parte?
- Din a cui împărăție părea să facă parte cuptorul încins? Cine deținea controlul asupra a ceea ce se întâmpla înăuntru?