Vești misionare – 31 octombrie 2020

Mi-am regăsit libertatea

Lucette N’Diay Mitrac

Nu-mi amintesc de ce m-am oferit să predic la seria de evanghelizare Implicare Totală a Membrilor, campanie ținută în Rwanda, în mai 2016. În afară de mine, doar tineri s-au oferit să predice atunci când coordonatorul Duane McKey a invitat Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Paris să participe. Eram slăbită după boală și băiatul meu de douăzeci și trei de ani se sinucisese de curând. Dar m-am oferit și curând am fost rugată să-i supraveghez pe tineri, nu să predic.

Lucrurile s-au schimbat după sosirea în Nyanza, Rwanda. Ne‑am întâlnit cu pastorul local, care m-a invitat să predic. M-am grăbit către camera mea de hotel și am căzut în genunchi. „Doamne, eu nu am predicat niciodată”, m-am rugat. „Dar Tu ai spus că lucrarea nu se face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Tău. Te rog să vorbești Tu, nu eu!”
Din prima seară, în timp ce vorbeam despre puterea transformatoare a Evangheliei, mi-au venit în minte amintiri din copilărie. Locuitorii de acolo suferiseră violență și abuzuri în timpul genocidului din anii ‘90. Și eu trecusem prin încercări asemănătoare și am vorbit din inimă. De fiecare dată când am făcut apel, oamenii erau mișcați, în special femeile care fuseseră abuzate. Multe au venit în față.
Cu cât povesteam mai mult, cu atât eram și eu vindecată. Deși îmi predasem inima lui Isus de mai mulți ani, mi-am dat seama că încă purtam în suflet ură. Știam că nu Dumnezeu îmi furase copilăria și mă lăsase fără mamă, dar Îl învinuiam pe El.
Tatăl meu vitreg obișnuia să mă abuzeze. I-am spus mamei abia la treisprezece ani. M-a dus la un ginecolog, apoi m a trimis să locuiesc cu niște verișori. La scurt timp a venit să mă viziteze. După aceea nu am mai văzut-o niciodată. Tatăl meu vitreg a omorât-o.
A petrecut doar doi ani în închisoare, deoarece era un oficial militar de rang înalt. Am trăit într-un orfelinat de la treisprezece până la nouăsprezece ani. Tatăl meu biologic era în viață, dar nu voia să știe de mine. Mă simțeam atât de singură!
Am găsit vindecare în Biblie. Am citit: „Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie…”; „Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui…”; „Domnul mi Se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veşnică” (Țefania 3:17; Zaharia 2:8; Ieremia 31:3). Dar eu nu mă iubeam. Chiar dacă oamenii îmi spuneam că sunt frumoasă, nu mă simțeam frumoasă în interior.

Pe când eram în Rwanda, simțămintele acestea negative care mă apăsau au dispărut în timp ce predicam. Știam că nu eu vorbisem. Mi-am regăsit libertatea și am înțeles declarația plină de dragoste a lui Isus că sunt o făptură minunată. Un număr de trei sute nouăzeci de persoane au fost botezate la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Cyegera.
Astăzi am șaizeci și șase de ani și m-am întors în Rwanda de nenumărate ori. Prietenii din Rwanda sunt familia mea și îmi spun „Mamă”. Acum lucrez ca și alți oameni să devină făpturi noi în Hristos.
Vă mulțumesc pentru darurile de la Școala de Sabat care ajută la răspândirea Evangheliei în lume.