Domnul este gata să audă
El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă. – Psalmii 145:19
Provin dintr-o familie creştină cu cinci fete (Rhoda, Deborah, Myrtle, Hazel şi Rebecca) şi doi băieţi (Michael şi Danny). Danny este cel mai tânăr dintre noi şi preferatul tuturor.
Într-o ocazie, Danny a mers la o petrecere. Acolo a leşinat şi a fost dus de urgenţă la spital.
Doctorii l-au diagnosticat cu meningită aseptică. Din fericire, infecţia nu ajunsese încă la creier. Dar el era acum paralizat de la gât în jos. După aceea a trebuit să fie purtat oriunde îşi dorea să meargă. Avea doar cincisprezece ani şi aproape 1,80 metri înălţime şi o personalitate puternică.
După cum vă puteţi imagina, toţi, ca familie, ne-am plecat pe genunchi de îndată ce am auzit vestea despre Danny. Mama mea, văduvă, era o femeie a credinţei şi a rugăciunii. Eu şi una dintre surorile mele locuiam în altă localitate. Ne-am grăbit să ajungem în Hyderbad, India, şi acolo l-am găsit pe fratele meu în pat, cu lacrimi în ochi.
Fiind adunată toată familia, am urmat călăuzirea mamei mele. Deşi medicii care îl tratau pe Danny nu erau siguri când şi dacă el va mai merge, mama noastră a început să se roage, zi şi noapte, ca Danny să îşi recapete sănătatea şi mobilitatea.
Apoi a fost făcută prima minune. Mai întâi, Danny a reuşit să îşi mişte una dintre mâini şi apoi picioarele. Poate nu credeţi, dar, după doar trei luni, Danny nu doar că stătea în picioare, ci şi umbla! Când a sosit vremea să meargă la medicul de familie, acesta a rămas uimit.
Restul povestirii? În 2001, Daniel (Danny) s-a căsătorit cu Della Shalini. Împreună au două fete: Angel are cincisprezece ani, şi Michelle, opt ani.
Scumpa mea mamă, Lalitha Reddy, a trecut la odihnă. Totuşi ea a lăsat în urmă o moştenire de rugăciune neîncetată şi credinţă puternică. Viaţa ei a fost o carte deschisă şi toţi cei şapte copii ai ei au o parte din ea în inimile lor şi în umblarea creştină.
Doamne, ajută-ne să ne concentrăm întotdeauna viaţa pe Tine prin credinţă şi rugăciune.
Rhoda Shinge
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.