Mesaj din partea unui rege
Ezechia a ascultat pe soli şi le-a arătat (…) tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui. – 2 împăraţi 20:13
Dintotdeauna ai fost un martor credincios pentru Dumnezeu? Dacă nu, putem învăţa o lecţie importantă din viaţa regelui Ezechia. El s-a îmbolnăvit foarte tare; boala lui se pare că era cauzată de o bubă foarte rea. Când prorocul Isaia i-a spus lui Ezechia că va muri din cauza bolii lui, Isaia l-a mai sfătuit pe rege să îşi pună casa în rânduială. Ezechia s-a întors cu faţa la perete, a plâns şi L-a implorat pe Dumnezeu să îl vindece. El i-a reamintit lui Dumnezeu că umblase înaintea Lui în adevăr şi că avea o inimă curată. El încercase să facă ce era bine înaintea Domnului.
Dumnezeu a luat seama la cererea regelui. Isaia l-a asigurat pe Ezechia că, pe lângă faptul că Dumnezeu avea să îl vindece, El urma să îi ofere regelui încă cincisprezece ani de viaţă. Pentru el, Dumnezeu dăduse înapoi umbra cadranului solar cu zece ceasuri. Regele a fost vindecat.
Când împăratul Babilonului a auzit de această vindecare miraculoasă, a trimis soli cu daruri pentru a-l vizita. Dar, în loc să le vorbească solilor babilonieni despre vindecarea sa uimitoare făcută de Dumnezeu şi de prelungirea vieţii sale, regele Ezechia le-a arătat toate comorile pe care le avea în vistieria lui. Din nefericire, Ezechia, nu Dumnezeu, a primit toată slava în acea zi. Alegerea lui plină de mândrie a avut consecinţe naţionale foarte grave în anii care au venit.
Un comentator spunea:
„Istoria eşecului lui Ezechia de a se arăta credincios însărcinării (…) are o lecţie importantă pentru toţi. Cu mult mai mult decât o facem, trebuie să vorbim despre (…) mila şi bunătatea lui Dumnezeu, despre adâncimile inegalabile ale dragostei Mântuitorului. (…) Care este influenţa noastră asupra acestor tovarăşi de călătorie? (…) În fiecare zi cuvintele şi faptele noastre fac o impresie asupra acelora cu care ne
întovărăşim.” (Ellen G. White, Profeţi și regi, pp. 347-348, în orig.)
Ai folosit ocazia de a le spune şi celorlalţi cum te-a binecuvântat Dumnezeu? Doamne, ajută-mă să profit de fiecare ocazie pe care o am pentru a da mărturie despre Tine, poate aceasta va fii singura ocazie pe care o voi mai avea.
Betty Lyngdoh
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.