Comentarii inspirate (st. 2)

Familia

Sabat după-amiază, 3 octombrie

Domnul Hristos îi prețuiește atât de mult pe copiii voștri, încât Și-a dat viața pentru ei. Tratați-i ca pe o valoare cumpărată cu sângele Său. Educați-i cu răbdare și hotărâre pentru El. Disciplinați-i cu iubire și stăpânire de sine. Dacă veți face astfel, ei vor deveni o cunună de slavă pentru voi și vor străluci ca niște lumini în lume. – Căminul adventist, p. 279

Copiilor mici le place compania și rareori se bucură să fie singuri. Ei tânjesc după iubire și duioșie. Ei gândesc că tot ce le place lor îi place și mamei și este numai normal ca ei să meargă la ea cu micile lor bucurii și necazuri. Mama nu trebuie să le rănească inimile sensibile, tratând cu indiferență lucruri care, deși pentru ea sunt fără însemnătate, pentru ei sunt de o mare importanță. Pentru ei, simpatia și aprobarea mamei sunt foarte prețioase. O privire aprobatoare, un cuvânt de încurajare sau de laudă vor fi ca raza de soare în inimile lor, adesea aducându-le fericire pentru o zi întreagă.
Părinții să-și încurajeze copiii să aibă încredere în ei și să-și descarce necazurile inimilor lor, micile lor supărări zilnice și încercări.
Învățați-i cu blândețe și legați-i de inimile voastre! Este o perioadă critică pentru copii. În jurul lor, vor fi tot felul de influențe care tind să-i îndepărteze de voi, lucru pe care trebuie să îl preveniți. Învățați-i să facă din voi confidentul lor. Lăsați-i să vă șoptească la ureche necazurile și bucuriile lor. – Căminul adventist, pp. 190–191

Dragostea vine de la Dumnezeu. Ea este o plantă de origine cerească şi nu poate trăi şi înflori în inima firească. Acolo unde există ea, există adevăr, viaţă şi putere. Dar ea nu poate trăi în inactivitate, ci, ori de câte ori este exercitată, creşte şi se extinde. Dragostea nu observă greşelile mărunte şi nu se grăbeşte să scoată în evidenţă micile abateri. Ea va convinge atunci când argumentele şi o mulţime de cuvinte se vor dovedi zadarnice şi nefolositoare. Cea mai bună cale de a schimba caracterul şi de a corecta comportamentul familiei tale este cu ajutorul principiului dragostei. Ea este cu adevărat o putere şi va realiza ceea ce nici banii şi nici puterea nu vor reuşi niciodată. – Mărturii, vol. 4, p. 256

Deși nu trebuie să fim îngăduitori, dovedind o afecțiune oarbă, nu trebuie nici să manifestăm o severitate exagerată. Copiii nu pot fi aduși la Domnul cu forța. Ei pot fi conduși, dar nu mânați ca vitele. „Oile Mele ascultă glasul Meu, Eu le cunosc și ele mă urmează”, declară Domnul Hristos. El nu a spus: „Oile Mele aud vocea Mea și sunt forțate pe calea ascultării.” În educarea copiilor, trebuie să se arate iubire. Niciodată părinții nu trebuie să le producă durere copiilor prin asprime sau exigențe nerezonabile. Asprimea împinge sufletele în plasa lui Satana.
Frâul conducerii în familie este ținut cu hotărâre și bunătate, prin influența unită a autorității și a iubirii. Dacă avem ca țintă numai slava lui Dumnezeu și ceea ce copiii noștri Îi sunt datori, acest lucru ne va feri de pierzare și de încurajarea răului. – Căminul adventist, pp. 307–308

Duminică, 4 octombrie: Prima familie

Mă adresez taților și mamelor: Voi puteți fi educatori în biserica de acasă; puteți fi agenți misionari și spirituali. Tații și mamele să simtă nevoia de a fi misionari în cămin și de a păstra atmosfera de familie fără influența vorbirii nepoliticoase și repezite, iar școala căminului, un loc unde îngerii lui Dumnezeu pot veni să binecuvânteze și să dea succes eforturilor depuse.
Considerați instituția familiei o școală de instruire, pregătitoare pentru îndeplinirea îndatoririlor religioase. Copiii voștri au de îndeplinit o parte în cadrul bisericii și orice putere a minții și orice capacitate fizică trebuie să fie păstrate în vigoare și active pentru serviciul lui Hristos. Ei trebuie învățați să iubească adevărul pentru că este adevăr. Ei trebuie să fie sfințiți prin adevăr, astfel ca să poată sta în marea examinare ce va avea loc în scurtă vreme ca să determine calificarea fiecăruia de a intra în școala mai înaltă și de a deveni un membru al familiei regale, un copil al Împăratului ceresc. – Îndrumarea copilului, pp. 481–482

Religia în familie constă în creșterea copiilor în sfatul și învățătura Domnului. Fiecare membru al familiei trebuie hrănit cu lecțiile Domnului Hristos și fiecare suflet trebuie protejat, apărat cu grijă, pentru ca Satana să nu-l înșele și să-l ispitească, îndepărtându-l de Hristos. Acesta este standardul pe care fiecare familie ar trebui să-l aibă ca țintă de atins și membrii familiei ar trebui să fie hotărâți să nu dea greș sau să se descurajeze. Când părinții sunt serioși și consecvenți în educația pe care o dau, când își cresc copiii doar pentru slava lui Dumnezeu, ei cooperează cu Dumnezeu și El cooperează cu ei pentru salvarea sufletelor copiilor pentru care a murit Hristos.
Educația religioasă înseamnă mult mai mult decât educația care se face în mod obișnuit. Înseamnă să vă rugați împreună cu copiii voștri, învățându-i cum să se apropie de Domnul Isus și să-I spună toate dorințele lor. Înseamnă să arătați în viața voastră că Domnul Isus este totul pentru voi și că iubirea Lui vă face să fiți răbdători, buni, iertători și totuși hotărâți în a le porunci copiilor, așa cum a făcut Avraam. – Căminul adventist, p. 317

Inimile care sunt umplute cu dragostea lui Hristos nu se pot înstrăina niciodată prea mult. Religia înseamnă dragoste, iar un cămin creștin este un loc în care domnește dragostea și unde se exprimă prin curtenie și fapte alese o curtoazie amabilă.
Este nevoie de religie în cămin. … Doar acolo unde domnește Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă. Atunci sufletul este aproape de suflet și cele două vieți se împletesc armonios. Îngerii lui Dumnezeu vor fi musafiri ai căminului… . Gândurile vor avea în vedere voia lui Dumnezeu și tot spre El va fi îndreptat devotamentul inimii.
În căminul în care locuiește Domnul Hristos se vor arăta un interes sincer și dragoste unul față de celălalt … o iubire profundă și de durată. – Căminul adventist, p. 94

Luni, 5 octombrie: Copilăria lui Isus

Importanța și ocaziile vieții de cămin sunt ilustrate în viața lui Isus. El, care a venit din cer să ne fie exemplu și învățător, a petrecut treizeci de ani ca membru al familiei din Nazaret. În legătură cu acești ani, raportul biblic este foarte sumar. Nicio minune nemaivăzută nu a atras atenția mulțimii. Oamenii nu-L urmau în număr mare și nici nu ascultau cuvintele Sale. Și totuși, în acești ani, El Își împlinea misiunea divină. El a trăit ca unul dintre noi, participând la viața familială, fiind supus disciplinei ei, îndeplinindu-Și sarcinile și purtând poverile ei. La adăpostul grijii unui cămin umil, participând la tot ce este partea noastră în viață, El „creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52). – Divina vindecare, p. 349

Era natural pentru părinţii lui Isus să-L considere fiul lor. El era zilnic cu ei, viaţa Sa era aproape la fel ca viaţa altor copii și era greu pentru ei să priceapă că El era Fiul lui Dumnezeu. Ei erau în pericolul de a nu preţui binecuvântarea care li se acordase prin prezenţa Mântuitorului lumii. Durerea despărţirii lor de El și duioasa mustrare exprimată prin cuvintele Sale aveau ca scop să-i determine să se gândească mai mult la sfânta lor răspundere. În răspunsul dat mamei Sale, Isus dovedea pentru prima dată că știa care este adevărata relaţie dintre El și Dumnezeu. Înainte de nașterea Sa, îngerul îi spusese Mariei: „El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci” (Luca 1:32,33). Maria cugetase la cuvintele acestea în inima ei, dar, deși credea că Fiul ei urma să fie Mesia pentru Israel, nu înţelegea misiunea Lui. Nici de data aceasta nu înţelegea cuvintele Lui, dar își dădea seama că El nega legăturile de sânge cu Iosif și spunea că este Fiul lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, pp. 81–82

Viaţa lui Isus a fost caracterizată de respect și iubire faţă de mama Lui. Maria credea în inima ei că Pruncul sfânt, născut din ea, era Mesia cel făgăduit de multă vreme, dar nu îndrăznea să-și exprime credinţa aceasta. În tot cursul vieţii, ea a împărtășit suferinţele Lui. Cu mare durere vedea ispitele la care era supus în timpul copilăriei și tinereţii. Când Îi lua apărarea în ceea ce știa că este bine în purtarea Lui, avea și ea de suferit situaţii dificile. Ea înţelegea că tot ce se petrece în familie și grija duioasă a mamei pentru copiii ei au o foarte mare însemnătate pentru formarea caracterului. – Hristos, Lumina lumii, p. 90

Marți, 6 octombrie: Educația și comunicarea

Obligațiile profesorului sunt importante și sacre, însă nicio parte a lucrării nu este mai importantă ca aceea de a se îngriji de tineri cu dragoste, astfel încât aceștia să poată simți că îi socotim prieteni. Odată ce le câștigi încrederea, îi poți conduce, îi poți controla și instrui cu ușurință. Motivațiile sfinte ale principiilor noastre creștine trebuie să fie vizibile în viața noastră. Mântuirea elevilor noștri constituie cea mai mare preocupare pentru profesorul care se teme de Dumnezeu. El este lucrătorul lui Hristos, iar efortul său special și hotărât trebuie să fie pentru a salva sufletele de la condamnare și a le câștiga pentru Isus Hristos. … Dacă inima strălucește de dragoste pentru Dumnezeu, sentimentele vor fi curate, lucru care este esențial; rugăciunile vor fi fierbinți și vor fi date avertismente pline de credincioșie. Neglijați aceste lucruri și atunci sufletele care sunt în grija voastră vor fi în pericol. Mai bine petreceți mai puțin timp în discursuri lungi sau în studiu decât să vă neglijați aceste datorii. – Principiile fundamentale ale educației creștine, pp. 116–117

Creștinul va străluci ca o lumină în mijlocul întunericului moral al lumii. El va fi blând, atent față de sentimentele celorlalți. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să fim „înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii” și că este datoria fiecărui creștin să se supună disciplinei rânduielilor Bibliei, ca să poată fi „un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine”. Lucrarea care iese din mâna celor care fac acest lucru va dura cât veșnicia. Ea nu va fi amestecată cu vreo fărâmă de egoism și nu va fi o lucrare neglijentă și inutilă.
Afecțiunea și duioșia trebuie să fie cultivate și manifestate întotdeauna în relațiile dintre soț și soție, părinți și copii, frați și surori. Orice cuvânt pripit trebuie să fie stăpânit și nu trebuie să existe nici măcar aparența lipsei de dragoste a unuia față de celălalt. Este de datoria fiecăruia din familie să fie amabil și să vorbească blând. Cultivați delicatețea, afecțiunea și dragostea care se manifestă în mici acte de amabilitate, în vorbire și în gesturi de atenție și de preocupare. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 83 (17 martie)

Vorbirea constituie unul dintre marile daruri ale lui Dumnezeu. Ea este unul dintre mijloacele prin care sunt transmise gândurile inimii. Cu limba, noi ne rugăm lui Dumnezeu și Îi aducem laude. Cu limba îi convingem și îi determinăm pe alții să ia decizii. Cu limba aducem mângâiere și binecuvântare, alinând sufletele îndurerate și rănite. Cu limba putem face cunoscute minunile harului lui Dumnezeu. …
Păziți bine talantul vorbirii, căci el este o mare putere atât spre rău, cât și spre bine. Nu poți să fii prea atent în ceea ce spui, căci cuvintele pe care le rostești arată ce putere îți stăpânește inima. Dacă Domnul Hristos domnește acolo, cuvintele tale vor da pe față frumusețea, curăția și mireasma caracterului modelat și transformat după voia Sa. … Doar prin Hristos putem câștiga biruință împotriva dorinței de a rosti cuvinte pripite, necreștinești. Atunci când, prin tăria Sa, refuzăm să dăm curs sugestiilor lui Satana, planta amărăciunii din inimile noastre se ofilește și moare. Duhul Sfânt poate face limba o mireasmă de viață spre viață. Dumnezeu vrea să fim ajutor și putere unul pentru altul. El vrea să spunem cuvinte de speranță și curaj. – In Heavenly Places, p. 174

Miercuri, 7 octombrie: Rolul părinților

Tatăl este preotul și liantul familiei. Mama este educatorul celor mici încă din pruncie și este regina familiei. Ea nu trebuie să fie desconsiderată niciodată. Nu trebuie să i se vorbească în mod neglijent sau nepăsător de față cu copiii. Ea este educatorul lor. Tatăl trebuie să trăiască religia lui Hristos în așa fel încât acest lucru să se vadă în gând, în cuvânt și în faptă și copiii să vadă clar că el știe ce înseamnă să fii creștin. – Asemenea lui Hristos, p. 178 (13 iunie)

Aaron se distingea prin evlavia şi prin utilitatea lui, dar neglija să-şi disciplineze familia. În loc să-şi îndeplinească datoria de a le cere fiilor săi respect şi reverenţă, el le-a îngăduit să-şi urmeze propriile înclinaţii. Nu i-a învăţat stăpânirea de sine, ci a cedat dorinţelor lor. Aceştia nu au fost educaţi să respecte autoritatea pământească şi să i se supună. Atâta timp cât trăia, tatăl era conducătorul de drept al familiei. Autoritatea lui nu înceta nici atunci când copiii lui deveneau adulţi şi aveau propriile familii. Dumnezeu Însuşi era Monarhul naţiunii şi cerea din partea poporului ascultare şi cinstire. – Mărturii, vol. 3, p. 294

Chiar înainte de nașterea copilului, ar trebui să înceapă o pregătire care îl va face în stare să lupte cu succes împotriva răului.
Răspunderea apasă mai ales asupra mamei. Ea, din al cărei sânge plin de viață este hrănit copilul și îi este clădită constituția fizică, îi atribuie și influențe intelectuale și spirituale, care contribuie la modelarea minții și a caracterului. Așa a fost Iochebed, mama evreică din care s-a născut Moise, izbăvitorul lui Israel, care, puternică în credință, nu s-a lăsat înspăimântată „de porunca împăratului” (Evrei 11:23). Așa a fost Ana, o femeie a rugăciunii și a jertfirii de sine, inspirată de Cer, care i-a dat naștere lui Samuel, copilul învățat de asemenea de Cer, judecătorul incoruptibil și întemeietorul școlilor sacre ale lui Israel. Și apoi Elisabeta, rudă în fapt, dar și în spirit, cu Maria din Nazaret, care a fost mama celui care a vestit venirea Mântuitorului. – Divina vindecare, pp. 371–372

A-i învăța pe copii cu amabilitate și iubire este lucrarea specială a taților și a mamelor. Ei trebuie să arate că, în calitate de părinți, trebuie să țină frâiele și să conducă, nu să fie conduși de copii. Ei să-i învețe că din partea copiilor se cere ascultare. …
Copiii trebuie … să fie instruiți, conduși pe căi sigure, ținuți departe de viciu, câștigați prin amabilitate și consolidați în facerea binelui.

Tați și mame, voi aveți de făcut o lucrare solemnă. Salvarea veșnică a copiilor voștri depinde de felul în care vă purtați cu ei. Cum îi veți educa pe copii cu succes? Nu prin dojană aspră, căci nu va da rezultate bune. Vorbiți cu copiii voștri ca și când ați avea încredere în inteligența lor. Lucrați cu ei într-un mod amabil, gingaș și iubitor. Spuneți-le ce ar vrea Dumnezeu de la ei. Spuneți-le că Dumnezeu i-ar vrea educați și instruiți, conlucrători cu El. Atunci când vă faceți partea voastră, puteți crede că Dumnezeu Și-o va face pe a Lui. – Îndrumarea copilului, p. 33

Joi, 8 octombrie: „Vezi să nu uiți”

Biblia dă instrucţiuni clare cu privire la importanta lucrare de educare a copiilor. … Părinţii trebuie să aibă ei înşişi legătură cu Dumnezeu, trebuie să aibă frica de El înaintea lor şi să cunoască voia Sa. Apoi vine lucrarea lor: „Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” …
Aici, datoria părinţilor este clar prezentată. Cuvântul Domnului trebuie să fie sfătuitorul lor zilnic. El le dă părinţilor acele învăţături de care au nevoie ca să nu greşească în educaţia copiilor lor, dar nu acceptă niciun fel de indiferenţă sau de neglijenţă. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie păstrată înaintea minţii copiilor ca marele standard moral. Când se ridică şi când se aşază, când pleacă şi când vin, această lege trebuie să le fie prezentată ca marea regulă de viaţă, iar principiile ei trebuie să fie întreţesute în experienţa lor. Trebuie să fie învăţaţi să fie cinstiţi, credincioşi, cumpătaţi, economi şi harnici şi să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima. Aceasta înseamnă să-i creşteţi în mustrarea şi în învăţătura Domnului. Aceasta înseamnă să le aşezaţi picioarele pe calea datoriei şi a siguranţei. – Mărturii, vol. 5, pp. 328–329

Cu cât țelurile sunt mai nobile, cu cât sunt mai înalte capacitățile intelectuale și spirituale și cu cât sunt mai bine dezvoltate puterile fizice ale părinților, cu atât va fi mai bună înzestrarea pentru viață pe care le-o dau copiilor lor. Cultivând tot ce e cel mai bun în ei înșiși, părinții exercită o influență de a modela societatea și de a înălța generațiile viitoare.
Tații și mamele trebuie să înțeleagă răspunderea pe care o au. Lumea este plină de capcane puse pentru picioarele celor tineri. Mulțimi de oameni sunt atrase de o viață de plăceri egoiste și senzuale. Ei nu pot vedea primejdiile ascunse sau capătul înfricoșător al potecii care le pare calea fericirii. Prin îngăduirea apetitului și a pasiunii, energiile lor sunt irosite și milioane de oameni sunt ruinați atât pentru lumea aceasta, cât și pentru cea care va veni. Părinții ar trebui să-și amintească faptul că și copiii lor trebuie să înfrunte aceste ispite. – Divina vindecare, p. 371

Părinții sunt primii educatori pentru copiii lor și, prin lecțiile pe care li le dau, trebuie să fie educați atât ei, cât și copiii lor. … Păstrați-L pe Hristos mereu înaintea copiilor cântând cântări de laudă, căutându-L în rugăciune și citind din Cuvântul Lui, astfel încât El să fie pentru copii un oaspete mereu prezent. Atunci ei Îl vor iubi și vor fi aduși într-o relație atât de strânsă cu El, încât vor respira Spiritul Lui. Relația lor unul cu altul va fi nouă în Hristos. – In Heavenly Places, p. 209

Vineri, 9 octombrie

Pentru studiu suplimentar:
Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „În studiul naturii” (8 mai);
Educație, cap. „Disciplina”.