Broșura (23 și 30 decembrie 2017)

 

Salvat în aer (1)

23 decembrie

 

Nota redactorului: Nikolai Zhukaljuk a slujit Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea peste 40 de ani în calitate de pastor, scriitor, autor de articole și președinte al Uniunii Ucrainene. În experiența de mai jos, ne povestește despre un moment definitoriu al vieții sale, când a lucrat în Armata Uniunii Sovietice.

 

Mă aflam la finalul stagiului militar în armată. Una dintre sarcinile mele era să scriu articole pentru un ziar al armatei. Superiorii mei erau mulțumiți de mine și își doreau să mă promoveze la funcția de redactor-șef. Mi-au oferit un apartament în Leningrad, lucru foarte greu de obținut la data aceea. Dar mi-au pus o condiție: să devin comunist. În perioada aceea, nu puteai deține o asemenea poziție decât dacă erai membru al Partidului Comunist. Câteva zile mai târziu, am fost chemat la general.

– Poți continua stagiul militar, mi-a spus el. Te ridicăm la rangul de ofițer și poți rămâne la noi. Vei merge în deplasări, vei călători în diverse locuri și vei lucra în domeniul militar. Poți rămâne în armată și poți lucra aici.

Aveam acum de ales: să devin redactor-șef sau să devin cadru militar. Ispita era mare. Ideea de a fi cadru militar și toate beneficiile pe care le aducea această funcție mă atrăgeau. Pe de altă parte, mă încânta și să am un apartament în Leningrad. Era un vis al meu! Eram hotărât să accept una dintre oferte, chiar dacă asta însemna să renunț la credința în Dumnezeu și să devin comunist. În perioada aceea, am făcut un curs de parașutism militar și aveam la activ 80 de salturi. Într-o zi, înainte de un salt, comandantul mi-a spus:

– Sar eu primul, iar tu sari ultimul, după cei 15 soldați.

Parașutele soldaților din fața mea aveau să se deschidă automat, dar eu aveam o parașută cu deschidere manuală. Nu mi-am făcut probleme pentru că eram curajos și aveam experiență, nu era prima oară când săream cu o astfel de parașută.

Am sărit ultimul. După câteva secunde, am tras de cordonul de deschidere. Dar… nimic! Mi-am păstrat calmul și am tras de cordonul de parașutei de rezervă. Tot nimic! Deasupra mea nu vedeam decât cerul albastru, iar dedesubt, pământul, de care mă apropiam în mare viteză. Mi-am dat seama că acela îmi era sfârșitul. Numai cine a făcut parașutism își dă seama ce am simțit eu în momentele acelea.

 

Salvat în aer (2)

30 decembrie

 

Mi-am deschis pufoaica, cu gândul să-mi amortizez căderea cât de cât. Apoi am început să mă rog. A fost cea mai sinceră rugăciune din câte am făcut vreodată, conștient că avea să fie cel mai probabil ultima: „Doamne, nu pot să fac nimic ca să scap. Te rog, intervino Tu!”

Am înțeles că greșisem grav când decisesem să-L părăsesc pe Dumnezeu. Ce avea să mi se întâmple acum? Nici apartamentul în Leningrad și nici toate gradele militare din lume nu mai aveau vreo valoare.

Am privit în jos și am văzut parașuta deschisă a comandantului meu. În secunda următoare, m-am simțit luat de un vârtej de vânt care m-a proiectat direct pe parașuta lui!

Dar nu aveam cum să rămân acolo prea mult timp. Am alunecat și comandantul meu m-a prins din aer cu brațele lui puternice, ca de oțel. Ne apropiam rapid de pământ și el m-a instruit cum să țin picioarele pentru diminuarea impactului. După aterizare, am fost transportați la spital, dar rănile au fost minore.

A doua zi, a apărut un articol în ziar despre experiența noastră extraordinară. Toți au recunoscut că lucruri de felul acesta nu se petrec în fiecare zi. Era o minune.

Din momentul acela, am început să mă rog cu totul altfel decât până atunci. După două săptămâni, la întrevederea cu generalul, aveam răspunsul pregătit.

Am intrat în biroul său, iar el și-a ridicat privirea și mi-a zâmbit. Credea că știa deja ce răspuns aveam să dau.

– Tovarășe general, i-am spus, m-am gândit la oferta dumneavoastră generoasă și am decis să nu rămân în armată.

– Păi și ce-ai să faci? m-a întrebat el cu stupoare.

– O să ascult chemarea partidului. O să merg în teritorii noi și o să răspândesc comunismul.

La data aceea, comuniștii doreau să se extindă în Siberia și îi încurajau pe oameni să se stabilească acolo.

– Soldat, mi-a spus el fixându-mă cu privirea, am întâlnit mulți nebuni în viața mea, dar tu ești cel mai nebun dintre toți!

După stagiul militar, pastorul Zhukaljuk a lucrat în secret ca pastor și a organizat activitatea clandestină de publicare a cărților religioase pentru credincioșii adventiști din Uniunea Sovietică. El și soția sa, Evghenia, au făcut închisoare. Sunt căsătoriți de 63 de ani.