Proverbele 28
Proverbele 28
1. Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr. –
2. Când este răscoală într-o ţară, sunt mulţi capi, dar cu un om priceput şi încercat, domnia dăinuie. –
3. Un om sărac care apasă pe cei obijduiţi este ca o rupere de nori care aduce lipsă de pâine. –
4. Cei ce părăsesc Legea laudă pe cel rău, dar cei ce păzesc Legea se mânie pe el. –
5. Oamenii dedaţi la rău nu înţeleg ce este drept, dar cei ce caută pe Domnul înţeleg totul. –
6. Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât bogatul care umblă pe căi sucite. –
7. Cel ce păzeşte Legea este un fiu priceput, dar cel ce umblă cu cei desfrânaţi face ruşine tatălui său. –
8. Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobândă şi camătă le strânge pentru cel ce are milă de săraci. –
9. Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă. –
10. Cine rătăceşte pe oamenii fără prihană pe calea cea rea cade în groapa pe care a săpat-o, dar oamenii fără prihană moştenesc fericirea. –
11. Omul bogat se crede înţelept, dar săracul care este priceput îl cercetează. –
12. Când biruie cei neprihăniţi, este o mare slavă, dar când se înalţă cei răi, fiecare se ascunde. –
13. Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. –
14. Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire. –
15. Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămând, aşa este cel rău care stăpâneşte peste un popor sărac. –
16. Un voievod fără pricepere îşi înmulţeşte faptele de asuprire, dar cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte zilele. – 17. Un om al cărui cuget este încărcat cu sângele altuia, fuge până la groapă: nimeni să nu-l oprească. –
18. Cine umblă în neprihănire găseşte mântuirea, dar cine umblă pe două căi strâmbe cade într-o groapă. –
19. Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie. – 20. Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit. –
21. Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat. –
22. Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el. –
23. Cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare. –
24. Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul. –
25. Cel lacom stârneşte certuri, dar cel ce se încrede în Domnul este săturat din belşug. –
26. Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi mântuit. –
27. Cine dă săracului nu duce lipsă, dar cine închide ochii este încărcat cu blesteme. –
28. Când se înalţă cei răi, fiecare se ascunde, dar când pier ei, cei buni se înmulţesc. –
Post-ul Proverbele 28 apare prima dată în Studiu Biblic.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO