Proverbele 23

30

1. Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai înainte:
2. pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea lacom.
3. Nu pofti mâncărurile lui alese, căci sunt o hrană înşelătoare.
4. Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.
5. Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.
6. Nu mânca pâinea celui pizmaş şi nu pofti mâncărurile lui alese,
7. căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet. „Mănâncă şi bea,” îţi va zice el; dar inima lui nu este cu tine.
8. Bucata pe care ai mâncat-o, o vei vărsa, şi cuvintele plăcute pe care le vei spune, sunt pierdute.
9. Nu vorbi la urechea celui nebun, căci el nesocoteşte cuvintele tale înţelepte.
10. Nu muta hotarul văduvei şi nu intra în ogorul orfanilor,
11. căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta.
12. Deschide-ţi inima la învăţătură, şi urechile la cuvintele ştiinţei.
13. Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.
14. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor.
15. Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura,
16. şi lăuntrul meu se va înveseli, când buzele tale vor spune ce este bine.
17. Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul;
18. căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea.
19. Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă.
20. Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne.
21. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.
22. Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit.
23. Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea.
24. Tatăl celui neprihănit se înveseleşte, şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură.
25. Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut.
26. Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele.
27. Căci curva este o groapă adâncă, şi străina o fântână strâmtă.
28. Ea pândeşte ca un hoţ şi măreşte între oameni numărul celor stricaţi.
29. Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?
30. Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.
31. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,
32. dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic.
33. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii.
34. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.
35. „M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”

Post-ul Proverbele 23 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO