[luni, 29 iunie]

 

 

„Unii au înțeles – avem 35 de milioane de legi care încearcă să impună cele Zece Porunci.” – Earl Wilson, jurnalist american din secolul XX

 

„Du-te la Biblie ca să-L cunoști pe Hristos… El este autorul ei, tema ei, poarta spre comorile ei, simfonia răsunătoare din care Adam și profeții au auzit numai o melodie firavă.” – Andre Seu

 

„Este ca și cum Dumnezeu Tatăl ne-ar spune: «Din moment ce v-am spus totul prin Cuvântul Meu, care este Fiul Meu, nu mai am cuvinte care, la momentul acesta, să mai spună sau să descopere ceva în plus. Ațintiți-vă privirea numai asupra Lui, pentru că în El v-am descoperit totul, v-am spus totul și pentru că în El veți găsi mai mult decât doriți sau cereți. Dacă vă ațintiți privirea asupra Lui, veți găsi totul, pentru că El este tot cuvântul Meu și tot răspunsul Meu. El este toată viziunea Mea și toată revelația Mea».” – Anthony M. Coniaris, preot ortodox și scriitor american din secolul XX

 

„Într-o ocazie, un om de afaceri bine cunoscut pentru cruzimea lui, l-a anunțat pe scriitorul Mark Twain: «Înainte să mor, vreau să merg în pelerinaj în Țara Sfântă. Voi urca pe Muntele Sinai și voi citi cele Zece Porunci cu voce tare din vârful muntelui.» «Am o idee mai bună», i-a răspuns Twain. «Ai putea să rămâi în Boston și să le ții aici.»” – Today in the Word, de la Moody Bible Institute, septembrie 1991, p. 32