Comentarii inspirate (st. 13)

ASCULTAREA DE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Sabat după-amiază, 20 iunie

Ioan și Iuda îi reprezintă pe aceia care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos. Acești doi ucenici au avut aceleași ocazii să studieze și să urmeze Modelul divin. Amândoi au fost în strânsă legătură cu Isus și au avut privilegiul să asculte învățătura Sa. Fiecare avea serioase defecte de caracter și fiecare a avut acces la harul divin care transformă caracterul. Dar, în timp ce unul învăța în umilință de la Isus, celălalt s-a dovedit că nu era un împlinitor al Cuvântului, ci unul care numai auzea. Unul murea zilnic față de eu și, biruind păcatul, era sfințit prin adevăr, iar celălalt, împotrivindu-se puterii transformatore a harului și îngăduindu-și dorințe egoiste, a ajuns rob al lui Satana.
O transformare a caracterului, așa cum este văzută în viața lui Ioan, este întotdeauna urmarea comuniunii cu Hristos. În caracterul unui om pot exista defecte vădite; totuși, atunci când el devine un adevărat ucenic al lui Hristos, puterea harului divin îl transformă și îl sfințește. Privind ca într-o oglindă slava Domnului, el este schimbat din slavă în slavă, până când ajunge asemenea Celui pe care Îl adoră. – Faptele apostolilor, pp. 558–559

Cei care nu sunt numai ascultători, ci împlinitori ai cuvintelor Domnului Hristos fac să se vadă în caracterul lor lucrarea Duhului Sfânt. Efectul intervenției Duhului Sfânt asupra interiorului lor se va vedea în afară, prin purtarea lor. Viața creștinului este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, iar Dumnezeu îi cunoaște pe cei ce sunt ai Săi, declarând: „Voi sunteți martorii Mei.” Ei dau mărturie despre faptul că puterea lui Dumnezeu a lucrat la inimile lor și le-a modelat purtarea. Faptele lor sunt dovada că Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra omului dinăuntru și cei care sunt în preajma lor sunt convinși că acești oameni Îl au ca exemplu pe Isus Hristos. Cei care sunt în legătură cu Dumnezeu sunt canale pentru puterea Duhului Sfânt. … Viața interioară, a sufletului, se va descoperi în afară prin comportamentul lor. – In Heavenly Places, p. 22

Mulți dintre aceia care cheamă Numele lui Hristos umblă în lumina scânteilor date de focul lor de vreascuri, în loc să calce pe urmele pașilor Aceluia despre care spun că este Învățătorul lor. Ei nu au un caracter asemenea cu acela arătat de Domnul Hristos prin iubirea Sa sincera și curată față de Dumnezeu și iubirea față de omul căzut. Ei nu Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt și nu își identifică interesele cu cele ale lui Isus. Ei nu își formează obiceiul de a vorbi cu Isus, de a-L lua ca sfătuitor și călăuză pentru a învăța în felul acesta cum să trăiască o viață de creștin bine definită. – Lift Him Up, p. 124

Duminică, 21 iunie: Cuvântul viu al lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt

Duhul Sfânt lucrează prin puterile și însușirile date omului. Prin noi înșine nu suntem în stare să ne aducem gândurile, dorințele și înclinațiile în armonie cu voința lui Dumnezeu, dar, dacă vrem să dorim acest lucru, Mântuitorul va împlini aceasta pentru noi, răsturnând „izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu” și orice gând El îl va face „rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10: 5).
Cel care vrea să-şi clădească un caracter puternic și armonios şi dorește să fie un creștin bine echilibrat, trebuie să-I dea totul lui Hristos și să facă totul pentru El, căci Mântuitorul nu va primi o slujire împărțită. Creştinul trebuie să învețe zilnic ce înseamnă predare de sine. El trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu, înțelegându-i înțelesul și ascultând de preceptele lui. În felul acesta, el poate atinge standardul desăvârșirii creștine. Zi de zi, Dumnezeu lucrează cu el, desăvârșindu-i caracterul care va trebui să stea tare în timpul încercării finale. Și, zi de zi, credinciosul realizează înaintea oamenilor și a îngerilor un experiment sublim, arătând ce poate face Evanghelia pentru ființele omenești căzute. – Faptele apostolilor, pp. 482–483

Lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să trăiască în desăvârșită supunere față de voința lui Dumnezeu. Este periculos să lucrăm în opoziție cu Dumnezeu, pentru că omul vrea să lucreze în felul său, făcând cum crede el că este mai bine pentru a realiza planul lui Dumnezeu. Dar noi nu putem să avem voința noastră și să mergem pe calea noastră. Dumnezeu trebuie să lucreze în noi, prin noi și alături de noi. Trebuie să fim în mâinile Sale ca lutul în mâna olarului, ca El să ne modeleze după asemănarea cu El.

Inimile noastre au nevoie să fie sfințite cu totul pentru El. Să nu încercăm să rămânem pe calea noastră, făcând cum vrem noi. Dumnezeu ne-a dat adevărul Său care poate să sfințească, să cizeleze și să înnobileze întreaga ființă. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 65

Ca purtători de stindard pentru Dumnezeu, creștinii trebuie să stea deoparte, să fie deosebiți de lume, arătând în viața lor efectul lucrării harului transformator al lui Hristos. Ei sunt chemați să stea împreună cu Hristos în locurile cerești ca să descopere lumii, îngerilor și oamenilor o reprezentare puternică a lumii eterne. Ei trebuie să-i ofere lumii Cuvântul vieții, avertizându-i pe oameni și arătându-le cerințele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca slujitorii Săi să asculte mai întâi de legile care sunt mai presus de legile lumii, legi care sunt expresia caracterului Său. …
Dumnezeu va revărsa puterea Duhului Său Sfânt asupra tuturor acelora care vor conlucra cu El pentru a-și cultiva toate talentele și darurile ca să rămână într-o poziție superioară. – That I May Know Him, p. 305

Luni, 22 iunie: Să învățăm de la Isus

Aceia care sunt conștienți de slăbiciunea lor își pun încrederea într-o putere mai mare decât a lor. Și, când privesc la Dumnezeu, Satana nu are nicio putere asupra lor. Dar cei care se încred în ei înșiși sunt învinși ușor. Să nu uităm că, dacă nu luăm seama la avertizările date de Dumnezeu, ne așteaptă căderea. Hristos nu-l va feri de răniri pe acela care se va așeza fără să fie necesar pe terenul vrăjmașului. Pe cel care este mulțumit de sine, care acționează ca și cum ar ști mai bine decât Dumnezeu, El îl lasă să meargă înainte în presupusa lui putere. Urmează o viață de suferință și schilodită sau, poate, înfrângere și moarte. Inamicul ține seama în luptă de punctele slabe ale celor pe care îi atacă și acolo dă cele mai îndârjite atacuri. Creștinul nu ar trebui să îngăduie să existe puncte slabe în sistemul său de apărare. El ar trebui să se baricadeze folosind întăriturile pe care Scriptura i le oferă aceluia care face voia lui Dumnezeu. Sufletul ispitit va ieși victorios dacă urmează exemplul Aceluia care l-a întâmpinat pe ispititor cu cuvintele: „Stă scris”. El poate fi în siguranță la adăpostul unui „Așa zice Domnul”. – Our High Calling, p. 307

Satana a citat cuvintele Inspirației: „Căci este scris: «El va porunci îngerilor Lui să Te păzească» și: «Ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră»”. Răspunzându-i, Isus a zis: „S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.»” Satana dorea să-L facă pe Isus să Se încumete să mizeze pe mila Tatălui Său și să-Și riște viața înainte de îndeplinirea misiunii Sale. Sperase că în felul acesta planul de mântuire avea să eșueze, dar planul era prea bine pus la punct pentru a fi dejucat sau stricat de Satana.
Hristos este exemplul pentru toți creștinii. Când sunt ispitiți sau drepturile lor sunt puse la îndoială, ei ar trebui să îndure totul cu răbdare. Nu trebuie să simtă că au dreptul să-L cheme pe Domnul să-Și etaleze puterea pentru ca ei să poată obține biruința împotriva dușmanilor lor, decât dacă Dumnezeu poate fi onorat în mod direct prin aceasta. Dacă S-ar fi aruncat de pe streașina templului, Isus nu I-ar fi dat slavă Tatălui, căci nimeni nu ar fi fost martor la acest lucru în afară de Satana și îngerii lui Dumnezeu. Și aceasta ar fi însemnat să-L ispitească pe Domnul să-Și arate puterea înaintea celui mai înverșunat vrăjmaș al Său. Ar fi însemnat să cedeze înaintea celui pe care venise să-l biruiască. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 156–157

Universul ceresc văzuse armele alese de Prințul vieții – cuvintele Scripturii: „Stă scris” și armele alese de prințul acestei lumi – falsitatea și înșelătoria. Ființele cerești L-au văzut pe Domnul vieții urmând calea dreaptă a adevărului, onestității și integrității, în timp ce stăpânitorul acestei lumi își folosea puterea lucrând cu viclenie, pe ascuns, cu intrigi, dușmănie și răzbunare. Ei L-au văzut pe Acela care purta steagul adevărului sacrificând totul, chiar viața, pentru păstrarea adevărului, în vreme ce acela care purta steagul răzvrătirii continua să își întărească acuzațiile împotriva Dumnezeului adevărului. – Asemenea lui Hristos, p. 60 (15 februarie)

Marți, 23 iunie: Isus și Scriptura

Domnul Hristos a declarat că adevărurile Vechiului Testament sunt tot atât de valabile ca și cele ale Noului Testament. Domnul Hristos a fost tot atât de mult Mântuitorul omului și la începutul lumii, cum este și astăzi. Mai înainte ca El să-Și îmbrace divinitatea în trupul naturii noastre omenești și să coboare în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită de Adam, Set, Enoh, Metusala și Noe. Avraam a fost vestitorul acestei solii în Canaan, iar Lot în Sodoma și, din generație în generație, soli credincioși L-au vestit pe Acela care avea să vină. …

Când a dorit să le prezinte ucenicilor adevărul cu privire la învierea Sa, Domnul Hristos „a început de la Moise și de la toți prorocii, și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Dar lumina care strălucește din proaspăta desfășurare a adevărului este aceea care glorifică vechile adevăruri. Cel care le respinge sau le neglijează pe cele noi, în realitate nu le cunoaște nici pe cele vechi. Pentru el, ele își pierd puterea vitală și devin numai o formă lipsită de viață. – Lift Him Up, p. 306

Adevărul, așa cum este el în Isus, poate fi experimentat, dar niciodată explicat. Înălțimea, lărgimea și adâncimea lui depășesc limitele înțelegerii noastre. Chiar dacă ne folosim toate capacitățile imaginației, nu vom vedea decât foarte vag contururile acelei iubiri inexplicabile, care, deși este la fel de înaltă cum e cerul, s-a coborât pe pământ pentru a întipări chipul lui Dumnezeu asupra întregului neam omenesc.
Cu toate acestea, atât cât putem suporta, este posibil să înțelegem mila divină. Ea îi este dezvăluită sufletului pocăit și umilit. Noi putem înțelege mila lui Dumnezeu doar în măsura în care prețuim jertfa Sa pentru noi. Dacă studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă smerită, marele subiect al mântuirii ne va fi descoperit. Strălucirea acestui subiect va spori pe măsură ce îl contemplăm și, cu cât ne vom strădui să-l înțelegem mai bine, înălțimea și adâncimea lui vor spori din ce în ce mai mult.
Viața noastră trebuie să fie strâns legată de Hristos. Trebuie să primim continuu putere de la El, să ne împărtășim din Pâinea vie care S-a coborât din cer, să bem din fântâna mereu proaspătă a vieții și să transmitem mai departe, fără încetare, comorile ei abundente. Dacă Îl păstrăm pe Domnul în atenția noastră, îngăduind ca inima să-și exprime mulțumirea și laudele la adresa Lui, viața noastră religioasă își va păstra o stare de înviorare continuă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei conversații cu Dumnezeu, ca și când am vorbi cu un prieten. El ne va descoperi tainele Sale în mod personal. Adesea, vom trăi un simțământ fericit al prezenței Domnului Isus și inima ne va arde înăuntrul nostru pe măsură ce Domnul ne va atrage tot mai aproape de El, stabilind o relație de comuniune cu noi, așa cum a făcut cu Enoh. Când creștinul va trăi cu adevărat această experiență, în viața lui se va vedea o simplitate, o umilință, o blândețe și o smerire a inimii care vor face ca toţi cei cu care va veni în legătură să vadă că a fost cu Isus și că a învățat de la El. – Parabolele Domnului Hristos, p. 129

Miercuri, 24 iunie: Stai în liniște în prezența Cuvântului

O viață trăită în Hristos este o viață de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace. Speranța ta nu se află în tine însuți, ci în Hristos. Slăbiciunea ta se unește cu puterea Lui, neștiința ta cu înțelepciunea Lui, slăbiciunea ta cu puterea Lui dăinuitoare. Astfel, tu nu trebuie să te bizui pe tine însuți, nu trebuie să-i îngădui minții să se ocupe de eul tău, ci să te încrezi în Hristos. Mintea ta să se ocupe de iubirea Lui, de frumusețea și desăvârșirea caracterului Său. Hristos în lepădarea Sa de sine, Hristos în umilința Sa, Hristos în toată curăția și sfințenia Sa, Hristos în nespus de marea Sa iubire: iată care trebuie să fie subiectul contemplării tale. Numai iubindu-L, imitându-L și depinzând în totul de El vei putea fi transformat după chipul și asemănarea Sa.
Domnul Hristos spune: „Rămâneți în Mine.” Aceste cuvinte ne transmit ideea de odihnă, de stabilitate, de încredere. El ne zice iarăși: „Veniți la Mine … și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Cuvintele psalmistului exprimă același gând, când spune: „Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El” (Psalmii 37:7). Iar Isaia ne dă asigurarea: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră” (Isaia 30:15). Însă această odihnă nu se capătă prin inactivitate; căci, în invitația Mântuitorului, făgăduința odihnei este legată de chemarea la lucru, la activitate: „Luați jugul Meu asupra voastră … și veți găsi odihnă” (Matei 11:29). Inima care își găsește cel mai mult odihna în Hristos va fi cea mai zeloasă și cea mai activă în lucrarea pentru El. – Calea către Hristos, pp. 70–71

Adeseori, când ajungeau în strâmtorare, petreceau întreaga noapte în rugăciune fierbinte, agonizantă, implorând cu lacrimi ca Dumnezeu să-i ajute şi să lase să strălucească lumina Sa asupra Cuvântului Său. Când lumina a venit şi norii au fost împrăştiaţi, ce bucurie şi ce fericire plină de recunoştinţă s-a aşternut asupra căutătorilor sinceri şi serioşi! Recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu a fost la fel de deplină cum fusese şi strigătul nostru sincer, însetat de lumină. În unele nopţi nu puteam dormi pentru că inimile noaste se revărsau de iubire şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. – Mărturii, vol. 3, pp. 326–327

În viața Sa consacrată în totalitate binelui celorlalți, Mântuitorul a considerat că este necesar să Se întoarcă de la activitatea continuă și de la legătura directă cu nevoile umane, pentru a căuta un loc retras, unde să aibă o comuniune netulburată cu Tatăl Său. În timp ce mulțimea care Îl urma se dispersa, El Se retrăgea pe munte și acolo Își punea tot sufletul în rugăciune pentru acești oameni suferinzi, păcătoși și nevoiași. Când le-a spus ucenicilor Săi că secerișul este mare și că lucrătorii sunt puțini, Isus nu i-a constrâns să lucreze neîncetat, ci i-a îndemnat: „Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (Matei 9:38). Lucrătorilor Săi de astăzi, epuizați de atâta efort, le spune cu milă, la fel ca primilor Săi ucenici: „Veniți singuri la o parte … și odihniți-vă puțin.” – Divina vindecare, p. 58

Joi, 25 iunie: Memorare și cântec

Ar trebui să existe un interes viu și crescând în a-și ocupa mintea cu adevărurile biblice. Cunoștința astfel acumulată va fi o putere împotriva răului. Deși sufletul va fi asaltat de ispite, va avea credință puternică în Isus datorită cunoașterii Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui (în engl.: la slavă și virtute). – Sfaturi pentru lucrarea Școlii de Sabat, p. 36

De când părinţii Săi L-au găsit în templu, purtarea lui Isus a fost pentru ei o taină. El nu Se lua la ceartă cu nimeni și, cu toate acestea, exemplul Lui era o lecţie permanentă. Avea înfăţișarea unei persoane consacrate pentru ceva deosebit. Clipele Lui de fericire erau atunci când era singur cu Dumnezeu și cu natura. De câte ori avea ocazia, Se retrăgea din locul muncii Sale, pentru a merge în câmpii, să mediteze în văile înverzite, pentru a fi în strânsă legătură cu Dumnezeu pe colinele munţilor sau printre copacii pădurii. De multe ori, zorii dimineţii Îl găseau în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-Se. După aceste răstimpuri de liniște, pornea spre casă, unde Își relua lucrările și dădea pildă de o slujire plină de răbdare. – Hristos, Lumina lumii, pp. 89–90

Oricare v-ar fi dispoziția, Dumnezeu poate să v-o transforme, s-o facă blândă și creștinească. Prin exercițiul credinței trăite, vă puteți separa de tot ce nu este în acord cu voința lui Dumnezeu, aducând astfel cerul în viața voastră de pe pământ. Făcând așa, veți radia la orice pas. Atunci când vrăjmașul caută să vă învăluie sufletul în beznă, cântați și vorbiți despre credință și veți vedea că ați readus lumina peste voi.
Stă în puterea noastră să ne deschidem stăvilarul necazurilor sau pe cel al bucuriei. Dacă dăm voie gândurilor să fie apăsate de necazurile și nimicurile acestui pământ, inimile ni se vor umple de necredință, tristețe și pesimism. Dacă gândurile și sentimentele noastre se îndreaptă spre lucrurile de sus, glasul lui Dumnezeu va vorbi inimilor noastre, șovăielile vor conteni și gândurile rele se vor destrăma și vor fi înlocuite de laude la adresa Răscumpărătorului nostru. Aceia care se bucură de marile daruri ale lui Dumnezeu și sunt sensibili chiar la darurile Sale cele mai mici se vor încinge cu brâul voioșiei și inima lor va cânta Domnului. Atunci ei se vor bucura de lucrarea lor și vor sta hotărâți la datorie. Ei vor avea un temperament blând și un duh încrezător. – Sfaturi pentru părinţi, profesori şi elevi, pp. 233–234

„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19). Cântarea de laudă este atmosfera cerului și, atunci când cerul vine în atingere cu pământul, este muzică și cânt. Deasupra pământului noucreat, așa cum era el, frumos și fără cusur, sub privirea aprobatoare a lui Dumnezeu, „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi … toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). Și inima oamenilor, împreună cu cerul, a răspuns bunătății lui Dumnezeu prin cântări de laudă. – The Faith I Live By, p. 242

Vineri, 26 iunie

Pentru studiu suplimentar:
Asemenea lui Hristos, „Dumnezeu are o grijă plină de duioșie față de copiii Săi” (p. 351);
Calea către Hristos, cap. „Înaltul privilegiu al rugăciunii”.