Fericit
Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (Romani 14:17)
Ascultă ediția audio aici.
Mulțimea venise din toate părțile Galileei și se adunase în jurul lui Isus. Ucenicii erau așezați aproape de El, pe versanții muntelui. Toți priveau la Isus ca și cum se așteptau să spună ceva important. Și Isus a rostit cea mai importantă predică din perioada cât a slujit public, enunțând principiile Împărăției lui Dumnezeu, noul legământ, trăsăturile prin care se identifică slujitorii Împărăției Sale. S-a făcut liniște și un cuvânt fascinant a fost rostit de Fiul lui Dumnezeu: „Fericiți.” Nu este aceasta aspirația supremă a oricărei ființe omenești?
Luther spune că fericirile sunt o introducere frumoasă, sensibilă, plină de dragoste, la doctrina și predicarea lui Isus; că sunt metoda cea mai afectuoasă, cea mai bună, de a atrage inimile prin intermediul făgăduințelor pline de har (după L. Bonnet, Commentaire sur le Nouveau Testament, vol. 1, p. 93).
Acest cuvânt care deschide Predica de pe Munte conține un minunat mesaj al făgăduinței, prevestirea mesianică și escatologică a binecuvântării, a fericirii sau a unei stări de har care va birui orice situație neplăcută cu care ne vom confrunta în această lume. Cei care sunt chemați să aparțină Împărăției lui Dumnezeu vor avea privilegiul să fie fericiți în ciuda faptului că viața le rezervă circumstanțe angoasante. Fericirile fac ca binele cuiva să depindă nu de circumstanțele exterioare, ci de starea interioară, din moment ce Împărăția cerurilor este dreptate, pace și bucurie prin Duhul Sfânt. În fericiri, Isus inversează valorile umane. Prin ele ne învață secretul adevăratei fericiri și ne oferă, indirect, un minunat autoportret, căci El a fost totodată sărac, lovit, blând, înfometat și însetat după dreptate, milos, cu inima curată, creator, dătător al păcii veritabile și persecutat pe nedrept.
Fericirea autentică nu este așa de inaccesibilă pe cât ne imaginăm. Este un dar pe care Dumnezeu ni-l oferă în fiecare zi, ca să ne putem bucura de el. Ce ne împiedică să fim fericiți dacă suntem îndreptățiți prin credință, dacă pacea și bucuria ne inundă inimile născute din Duhul Sfânt? Ce ne mai trebuie în plus? Se pare, totuși, că fericirea îndurerează mulți oameni, care trăiesc cu nemulțumirea pe buze. De aceea, Isus nu i-a numit niciodată „fericiți” pe cei care se presupune că sunt încununați de succes sau demni de onoare în această lume. Dimpotrivă, i-a considerat fericiți și binecuvântați pe cei ce se bucură de o relație autentică cu Dumnezeu.
Astăzi, să cerem Domnului să ne ajute să luăm decizii bune, astfel încât să fim fericiți.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.